Nr. 7-8 (488-489) iulie-august 2006

Ad lunaticos

(post-elegie parodiacă)

’’Duminică ne va fi mâine !…”

(Dintr-o Scrisoare a lui Floraţiu

către Moldovan  Ioan – se dedică şi

lui Magdian-Gustav OTOSICA

                          Îţi scriu, Prietene, de pe lângă Mogoşie…

     Firoscos oleacă şi-eu, să’ţi spun că… pe-aici, despre cel care-a murit

cândva  pe-alături - nici nu se mai ştie că-a trăit…ce să mai zicem despre poezie?!…                    

         Mai-pământenii, toţi, trăiesc furându-şi jimbla – convinşi, ca şi altcând,

că viaţa  doar astfel trebuie să fie…:pradă. …Rime de nevoie – gându-ţi să le vadă şi nemetaforic! 

            Vorbesc, deocamdată, cu tine, Moldovane-Domn, dar şi cu ,,celălalt…

            Nedomnule Dinosica D. Magdian, aducu-ţi mărturie că nu ştiu-zău de-ai vrut să’mi

spui ceea ce zici, şi mie;     ...dar aflu, tot de-acolo (de pe hârtie de ziar), că de la o vreme,

drace-poet, ai fi GUSTAV – metafora ta nominală;

      de fapt, pre versuri, şi tu recunoşti că-ai fi’ntr-un fel - ,,bolnav” de ducă…

      Nu că m-ar durea (scuză-mi, te rog, echifonia’n proză, dar poate-i poezie tot ce zic…)

plecarea-ţi; şi nici nu ţi-o doresc, precum – o-dată, Macedonski (tot poet), poetului-sadea –

dar cred că-aş face-o lată!… ,,Serios” vorbesc – oricum n’aş plânge,

                               procletule din stea, ca pentru ştii tu cine.

    Hai lasă, c’o să’ţi treacă…:n’o să te faci tu bine, curând, cu HUMEOL; tratează-te cum

poţi – precum poeţii OMNES (vrui doar, fireşte, să nu mă repet ca ,,paronimul”) dând  pe

la cârciumi, cât mai des, ocol – flancat, eventual, şi de toţi câinii tăi ,,gustavi”…

   …Cum – care câini(?) : ,,comunitari”, care mănâncă şi c…t!

       Şi-eu, precum ştii, mai astă-primăvară, vroiam să’mi caut Dincolo nevasta

                               şi să dospesc, pe dedesubt, pământul.

       (…Ai mai citit, desigur, asta, pre versurile mele’n proză!)

        Mă lupt cu tine-acum, de-anu’ trecut /de-o vară’ntreagă (fie nerima), poeticeşte,    

        să’ţi dau cu-o ,,foaie” peste bot, (dac’aş putea – şi’n ,,c…e”, dar nu geloziac!),          

            pentru-o FEMEIE – Marea Metaforă a vieţii ,,Tuturora”, nemairimând acum decât

   cu-o poză din ziare, CUR?… (Am vrut să spun  “de ce?”, şi nu te mai gândi, ca prostul-

şnur, doar la sintagmatura ta - mânca-ţi-o-ai cu floci cu tot!…))                

         …,,Poeta destinată” , cum bine zici; dar a mai spus-o cineva…

Baudelaire (se-aude, filoneşte, doar “Bodler”), tot bărbăteşte şi divin, ,,mereu” (ca troponim –

regional sau şi

de timp); că-a fost şi-a ,,noastră”, SIC OMNIUM  va fi – mai mult şi decât Dumnezeu!

         Atunci, prin ’83, DE BELLO MENTULACO,  tot astfel am citit-o şi-am comparat-o,

(confer DICTANDA mea, pagina 80), cu ,,Sapho poeteasa” – rostit, o zic!…

         Dar tu ce crezi – că-aş fi gândit-o prost?!…  Însă titlul ei ( ,,DESPRE RĂZBOI”!) -

de pe copertă, clar,  propune deci – politic şi veneric – asta…  ca şi pe multe foi,

vocabula destulă (pe’ntuneic/ la lumină) dinspre troponimul meu, ,,populic”în latină, rimând şi sen-

sual cu-o vorbă românească (“p…”), pe care-o ştie toată lumea;

         …basta, ca să nu cădem în rimărie fadă!…

         Nu mă refer, poet ce sînt, doar la poeta din TOPAZ ; dar alt-ceva să’ţi

spun aş  vrea,  mai ,,filozofic” să se vadă : chiar ,,fără haz”, cum zici, de-aş fi – şi-având cumva dreptate,

Magdiane-tu, belea păgână…căci eu nu rîd când scriu decât arareori, plăvane, ci plâng –

                             adesea necandriu, chiar bând cafea!…

         Şi-ai vrut, uşor, să’mi dai cu tifla, CUR?!… Ia-o  pe drum şi româneşte -  la vocativ

 acum, dacă te cheamă ,,rima” de mai sus, pe jos!

         Cât despre ,,Sofiana”…,  dacă ţi-a fost sau nu ţi-a fost(?), meritul tău – dacă, fireşte,   

,,conul” i-ai văzut (eu, nu, decât în ficţiune!), gângav ce eşti – ba chiar anost în tot ce spui

tu despre mine, proclet ai vrut prin cele două cacconime (de tine fabricate nefrumos),

                          să te răzbuni probabil  (şi pe mai cine?…),  

       Sau poate… fiindcă te-a lăsat, fără să’ţi spună nici “la-revedere!”.

           Totuşi, sfatul meu: lasă-l dracu’ de cenaclu (,,conjugalic”), du-te şi caut-o pe  Din-        

colo…  te-aşteaptă, zău, sub clar de poeme cu-acelaşi titlu-conţinut, scrise bine de tot - aş 

zice  chiar - ,,euri-falic”;  eu nu-s gelos, ţi-am mai spus asta, pe ,,lieratura”(*) ta,                           

                      GUSTAV de latrinist ce eşti şi mâncăcios la lună!…

                            …Caută-ţi nevasta, dacă te dai ,,orfeu”!…

      Pune pe tapet o cerere la ,,Mecu”(…vel Metecu/SECU- vrui să zic , Magdin,

cel care   - fortuit, rimează cu poeta ca şi tine), şi pleacă – nu te-opreşte nimeni!

          Transmite-i salutări şi de la mine, spune-i că eu nu vin curând… Mă bate-un gând,

          ,,nobelian”, să’ţi spun de ce, de-aici – dar tac în pergamentul ăsta…

   Ca să revin la scriitura-ţi din ziar :  poate că-i doar căţelul TERRIAN,  

 care te cheamă -        necum vreo stea ,,galliciană” (sic) în Luteţia să vă pupaţi… 

(Tot o metaforă vrui să com- pun , şi nu te mai gândi, măi-nene, ,,comunitar” 

 şi fără rost – ca Dulea’n izmene, de cati-

fea!… Şi-ar mai fi pe-aici de consemnat un epitet rimant – pe care ţi l-am spus şi de la…                                     Dumbrăveni: ce-a zis de tine şi Tănase-pedagog, predicativ, că eşti “un p….” ;

        un  p….  inolfactiv şi latrolog vel coprofag… Cu litere aldine sunt, însă, de la mine              

        - ţi le-adusei din preavechime, ca un areopag ce mi-s                                                   

                un tribunal de rime şi de merituoşi poeţi!    

                Ce daţi(?), să vă mai spun ceva – dar despre mine-acum!…

               (Moldovan iar îmi dă flacără de drum, şi pentru poemul-cesta - dar alt-ceva, de

        dor, vroiam să zic, spre ştiinţă lumii….

          :Eu, zău, m-aş prinde să cobor…(doamne-fereşte,nu!), măcar de frumuseţe, la Paris

itinerant – dar după ce, ,,galant” (de ce nu , şi ea?),  m-ar petrece, pân’acolo, NICOLETA

      (troponim, desigur), femeia cu sărut sublim – şi-o ploaie caldă, ,,rozarie”…

  …Să ştiţi că  mi-e gândul, tot literatoric – “neanonim” acum, la o femeie mai concretă –     

           neprozaică totuşi ; s’o lăsăm, aşadar, în somnu-i sticlos şi frigid – pe cealaltă.

-      …Mi-e dor de-o stea de carne violetă (şi  cu iz de pi-../ n’am vrut să repet, dar

astfel ieşi),  nepoeticată  ;  sînt şi-eu, ca toţi poeţii, ,,gustav” – bărbaţi

ce suntem şi lingavi cu ,,pilda”, când e şi curată…Luaţi-o cum doriţi, gureş de exemplu – fără troponim -

    – pe ,,matilda” voastră, “sipid” vreau să zic…

          Precum anţărţ, într-o revistă, ne-cerşetorul de cafea; dar şi-alţii, sau tot el, într- alta, 

      suiţi pe PLAI de iarbă creaţă (nu ,,poci”să zic altfel, ca să nu rimeze); la fel

 - Ialomicescu                              din Spurcaţi, chemat la brazdă de nevoie –

pe ,,mogoşia” lui, din Câmpulat, cu boi nepuşi la plug trăgând tractoarele’n 

 metaforă, scilicet-izdă – pentru nefilologi, calificaţi ca tine!

   Ce-am eu cu ei…când nici cu tine, Magdiane, sic, nu mai am decât o vorbă-aici pe

foaie să’ţi mai spun…şi chiar ,,nebun” de m-ai socoate, ţin să ţi-o zic

          (anunţ-o şi pe ,,Bramburica” - precum în «57/”03» mă-ameninţai)…

   Să ştii că’ţi scriu chiar din “agendă”(…poet fiind, ştii şi tu – cred – ce’nseamnă, la

gerundiv plural, verbul acesta…)şi meditez, pe-un stei – rimat, de unde dracu’or fi căzând

cuvintele-pietriş pe mine-aşa… sînt o “legendă” – deci  trebuie să fiu citit!

                …Căci nu mai vreau să mă mai ,,modestez” pieziş.

        Era să uit, candriu ce sînt acuma şi de vin, alt gând sanchiu (…de nu’l citisei,

printre rânduri, pe textul meu d’anterior la “…Câmpuri”) : că visez, de-aia – cred că şi devin

                  ,,obidios” – AD ASTRA SIC NOBELIANA!

               …Poate că doar “asta”, măi nea Cutare din Osica te va fi deranjat…

                   (Ştiu eu destul de ce te-ai răţoit la mine tu – dar nu pentru  poetă şi

nici pentru  limbajul meu spurcat…  ci pentru  Ştorf – un omonim propriu cu mă’ta, 

 metaforic rudă şi  cu tine; să’nchidem însă, rana…)  …De-aia nu vreau, ca tine, să(mai) mor…

           …decât doar dup’o săptămână’ncaltea de petrecere, cu cartea mea, prin Stockholm  

  şi prin Oslo..  (Tot din ziarul tău ,,furai”, docent, ortografia-sic oraşelor acele…))

       Şi cred că nu-s cai verzi - ce zic - va fi chiar drum de pegaşi necastraţi spre stele!...

                 De senectute nu mi-e dor şi nici de tinereţe…

            ‘Mi-e bine precum sînt – prin cârciumi să’i ascult pe pământeni…

             să plâng, discret – la nevederea lor – de frumuseţe.

             Să mă mai nasc o-dată, zău, n’aş vrea – mi-ar fi drumul, poate, prea şi mai greu

                         s’ajung Aici …când şi-aşa tot am eu destulă necărare pân’la Stea.

             Sătul de lumea, largă, prin care trec de-a dura, fiindu-mi doar al meu şi-al tuturor

             plecaţi pe Dincolo – ca să se’ntoarcă’n Deal, în Bărbăteşti, sau şi la Richiţele!…

             Văd stele ,,turcheze”,  (poate  m-o fi lovit vreun bidiviu cu copita’n cap),  le văd

             ‘nălţânu-de din mine şi coborînd pre vers – ca să mă lumineze;

                         vin să’l adap Aici – pe cine(?), uite că nu ştiu!…

                        Mi-e tot mai greu să cred că Florea-tatăl a murit într-adevăr

– îl văd pe prispă stând, marmoreat, de vorbă cu un cal…nu ştie ce

să creadă (…”Poate-o fi’nviat ăla ciuru –it de gloanţe’n Păduroiu?!…”),

dar a venit pe sală şi Chiva,  pe care-o’ntreabă tot nedu-                                       

merit: “Sau Bigiu l-a adus de UNDEVA?!…”  Nu poate, deocamdată,

să pronunţe cuvântul “Univers” -  nu’i rimează lui tăticu vocabula-ceasta!

   Ciujdit cum stăteam de după ,,rimă”, pe după gardu’ lui nea Retu – ca să fim totuşi

mai clari - (tot o metaforă, desigur),  instantaneu  răsar ca din văzduh şi eu;

          (sărisem gardul), adast un pic –m’apropii totuşi, m’aşez alături…să’i ascult.

- Tăticu nu mă recunoaşte, fiindcă-s mai alb ca el cu mult…

    Chiva, cumva, mă bănuieşte – fardul de ani mi’l mai văzuse – şi moş Andrei; care pri-

vea , din curtea lui, ,,povestea”…dă sfoară (pe mobil, probabil) întru tot neamul băştinaş.

-            Bundrenii toţi, bătrâni şi noi, se-adună ciuci – ca la izvor, să mă revadă…

   (Zău, dacă vă mint:  nici n’aş avea ce povesti, de n’ar fi fost încocleţite toate-acestea!)

            Dar ei, ca poetâni ce sunt, apoi  se pun – fireşte, de-ale lor – pe sfadă, sau şi despre

   Cal…însă nu mai ştiu ce tot vorbeau, româneşte desigur;

             doar Sandu, care e mai sceptic, se uită câş…

               El stă pe scări; deloc uimit de ceea ce vedea, nitam-nisam îşi dă prin gând – să’l      

  ia  de nări, (mă’ntreabă dacă ,,e dresat?…”), şi să se dea cu el în slăvi măcar pân’la…

    …unde-avea el de’ntors pe dos o stea de carne pe Chiu Gârlii’n Bărbăteşti.

             “Stai, mă frăţie, (propun spăşit), acesta nu-i Mircea… să te duci cu el doar pân’la    

  Rîpeanca; să ştii că’l cheamă  PEAGU(!),  şi-o să te răstoarne – te rătăceşti, dracu’,  prin

  Olymp, tu!…” /   “Ietă şi-ăst-acu’!”(mă’ntoarce frate-meu ca la Ploieşti, unde-a făcut ar-

  mata)… “N’am mai văzut şi-eu cai la tata’n curte?!…Tu chiar mă crezi proost? – păi-ce,

  mă, n’am fost şi-eu pă litoraal?!…”  Şi tace nervos, uitându-se prin timp la cei din ogra-

  dă – morţi de-mult; îi răspund că ,,poate, prin militărie”…doar ca să rimeze, că-altfel nu

  se ştie. Dar el rîde-a fleanca, tot a poezie:

         “Peagu? – ‘ţ-ar al dracu’ nume!…colegu’ăl-al tău dă pă Moţoieşti, care-i şi cam….”

         (Dar nu zise cum, treaba lui - de ce…se gândea la ham să’l pună pe roib.)

“Dar n’ajunge, cried - ce zîci tu dă Constanţa?!– nici pân’ la Feteşti, la soru-mea Mioara;      

    …Pân’la Miţa’n Vale, să zîc şi-eu că… duuce…”

              (“Ba la Constanţa, sigur, ajunge!…”: l-am întrerupt eu ştiindu-mi destinaţia

poş-tală; coborîsem, vez-că, din vremea basnei – pe foaia-ceasta…vrui chiar să zic rimant -

              amant  “în poală” – m-o citi, poate, şi Literatorniţa din Capitală.))

         Frate-meu Sandu, tot nerătotit,  (nu vrea să creadă’n poezie şi basta), mi-o zice clar:

        “’Ţ-ar ăst-al dracu’!… Tu nu vez’, mă Bigiule, că e rânaaci?!.. E .rânaci, mă!…   Şi

              mai zîceai că nu-şt’unde-ajunge, la…;  te c..i pă tine, dăgeaba!”                                    

    Mă uit şi-eu să văd care-i treaba – că Sandu se holbase (nu pe “foaie”!), şi-observ -

            observ  abia acum că  Peagu n’are  “c…e”, nu le are pe-amândouă la vedere…

            trebuie să’i spun lu’ nenea, măcar că prea mare plăcere nu’mi face:                                     

               “Mă frate-meu, când să trec de Malu,’ndrept la DRĂGHICEŞTI…”   

         (Şi-al dracu’ să fiu şi-eu de scriitor – dacă vă mint : numele-acesta ,

,,breaz”,  există şi la noi, dar nu pe DEAL!))  “…ieşi, mă, din tufiş unu’, taman mă pişam,

un căcăreaz de om – cred că de-al lor…” (“D’al cui, mă?!”)  “…De-al miliţenilor –

cum i s-a’ntâmplat şi lu’ tăticu!… şi…

 se repezi la cal, cu bisturicu’ –zău!…nu cu baioneta, ca la Păduroiu.

Nu ştiu-acuma dacă i l-o fi mâncaat…” /   “Ce să’i mănânce, mă?!…”: se miră 

 frate-meu, cu tâlc, uitase pesemne despre ce discutam; nici eu nu repetai cuvântul

potrivit –.(mânca-mi-l-ar nenea Gustav şi pe-al meu, ,,c…’”!))  / “Mă Bigiule, tu eşti(?!)…”

        “Ba nu-s’ deloc – uite că scrie şi’n jurnal!…”   

         Scot, ce să fac(?), de la brâu , mândru de mine – ca  făt-frumos,

OBSERVATORUL CULTURAL ;  se uită Sandu-fratele pe cele două pagini late –

 nu chiar ca pisica’n calen-dar, că politică şi el citeşte(!)…  dă din cap, nu’i vine-a crede

ce zăreşte: numele-mi (pro)  

(pro)scris, aldin-italic, întreg – şi pe pe prima foaie.

              Ridică, hâtru – fiindcă pricepuse tot, ochii de pe ziar…întreabă:

              “Care Marian, mă, vru să ţî-l castreze pă roib…a lu’ Miliceanu?!…”

             “Nu ştiu, mă, de cine zici tu – că Sosia-Meus nu ma’ e preşedinte.”

             “…Ştiam şi-eu asta; lasă-l dracu’ p’ăla!… zîceam d’a’ lu’ Mielcioiu sau d’a’lu’

        Sibiceanu – mă’ncurcai şi-eu la cuvinte…Nu mă pusăşi tu(?), ca să rimeze?!..”

                      Să nu’i bată pe-ăia, şi nevinovaţi, (doiu’ fiind chiar scriitor – tot de pe Deal

        înspre Cotocu), replicai spăşit cumva:  “Nu, mă frăţie… lasă-I la locu’ lor pe bieţii;

        d’altcineva-i vorba…Coleus, cred – un vintic, mă, p’aici pe la Noi, ca şi’n poezie;

        nici nu ştiu cum îl mai cheamă, clar, Osiceanu parcă!…”                                          

                   “Băă, tu ieşti iar (…)?!”  Şi’i fu ruşine lui frate-meu să mi-o mai spună,

toată – treaba-ceea nerimantă’n elegie, despre Poetul  ALTIOR  din Ipoteşti;                             

       dar asta n’are legătură-prea cu  ceea ce vroiam să spun…                                                  

           Şi ce să vă mai povestec, oniric, de pe DEAL?! –

             …Cobor pe foaie’n jos, poate şi din revistă, să’i zic lui Sandu Flor-Antonu  că…

  :nici atunci n’am fost/eram ca şi-acum, dar mai ales că …PEAGU nu e cal de-ăla româ-

  nesc, să aibă şi “c…e”(,)    nu mi l-a castrat Caciu din Osica… mi l-a’mbuiestrat şi mai

  mult – există…posed o herghelie de pegaşi – pe care’i voi duce pe mogoşia mea,        

         din Comuna COCU-RICHIŢELE;                                                                                 

         să mănânce iarbă creaţă (care e tot poezie) şi grăunţe clitoride…

               …Pentru-a’mi fi mai spornic drumul (greu) spre stele, calde, NOBELIDE!…

                      M-o crede/ nu m-o crede…treaba lui, şi visul meu – care se stinse-aici , fără

       final; duios – fiindcă n’am mai trecut de mult pe-Acasă  şi mi-e temă că, până mor,

       n’o să mai ajung pe-Acolo!.. (:Labiş, acum!…desigur el, dar şi-eu aş fi putut s’o zic -    

       în proză, la patru  ,,luştri” când aveam, şi tot de-atâţia n’am mai fost.  

                       L’aceeaşi masă (câte rime!), dragă Moldovan… (fă şi tu pauza, când mă ci-   

      teşti), sînt iar – şi’mi vine, tot aşa, să plâng discret…cum îţi scriam (“labuntur anni”,

      trei deja), şi tot de pe agendă ţi-o dedic, duminical  (pe 19 a Zecea)…

                   Revin pe textul vechi, deloc banal, din Bucureşti…

                  “Ani de lanţuri 27, nu mai pot…”  et cetera

(:pastişă din Floraţiu, de pe-atunci                                                                            

      - când tot o noapte-avea pe suflet…

                   Styxul şi el “îngheaţă de-un ger ascuţit…” (:AD TALIARCHUM - parcă  -

        Horaţiu-a zis ,,la fel”? … nu l-am pus eu să scrie versuri, boghet, ‘naintea mea!),

                   Făcându-mi pod până la  BUNII mei, alături de care, negreşit, voi sta!…

                   “Statuie”-am vrut să spun – căci sînt deja poet.

                   (bigis-fluor neminis – dup’o lectură, tot morbidă,

                               “Z.l.” 73/”03, pagina 3 – cabalerii…*)

                     Gânduri de vastă dimineaţă –

trezit la

viaţă

şi lumină                                                                                                                                                                                               

              de ANTON-SEBATIAN FLORAŢIU– la ora 5

din 11-a Zecea,

 Anul Cinzeşpatru  

(…*)  Nota bene – bibliografie ,,suplimentară”:

1. VATRA (Târgu-Mureş), nr.1, ianuarie 1996, pp

2. FAMILIA (Oradea), nr. 7-8, iulie-august 2001, pp 115-122

3. “DILIGENŢA ROŞIE”- cu lunetă oarbă – (Drăghiceşti-Vale), nr.(plural despre

Floraţiu) 53, 57-58/ văratice 2003, p 4 iterativ

4. OBSERVATOR CULTURAL (Bucureşti), nr. 173,  17 – 23.06.2003, pp 6-7

5. FAMILIA (Oradea),  nr. 7-8, iulie-august 2003, pp 54-62

6. Al. MINCIUNESCU-Ştorf,  Vervă şi vulgaritate  (despre el însuşi, probabil) –

în  Revista ,,ICARUS” (Manoileşti-Deal), nr. 30/ 2-8 august 1995 (Anul  XXVII);

Cărţi romaneşti comentate de (…)  - confer şi “PRECUVANTAREA”  pp                 

7. Literatorniţa Christa Bunaţiu,  Ante scriptum,  tot în ,,ICARUS” – ’93,  pagi-.  

na 2 (pe vremea-ceea, dar antepenultimă hic et nunc), cităm:“…dăruit har domnu-lui

şi valoros ca scriitor idem epistolier”…

                           (despre Floraţiu, desigur – aşa zis-a Pitia!))

      Nota Bigis :  Care dintre cei  doi, collegi-signatari (dar lupul GRASS, redactor

pro-şef) la Revista ,,ICARUS”, va fi având într-adevăr dreptate – hoc est dilemma!

                                                            de pe lângă Mogoşie, 14.10.”03

                                            19-20 vel 25-26 a Zecea, idem – redactilografie

                                              28 Octombrie,  data cursuală către FAMILIA

                                                         şi  Ziua  Fiicei  lui FLORAŢIU

                                                      printură din aniversara lui – 25 aprilie 2004…

                                                      pro conformitate dualis nominis ASF-BFN,

                                                      signaculum propria manu :