Primele patru serii ale revistei

FAMILIA. Foaie enciclopedică şi beletristică cu ilustraţiuni. Apare de trei ori pe lună, la Pesta (seria I: 5 iun. 1865 – 17 apr. 1880) şi Oradea (27 apr. 1880 – 31 dec. 1906, red. resp. propt. şi editor: Iosif Vulcan), apoi lunar, la Oradea (seria a II-a: mart. 1926 – 1929, sub conducerea unui comitet; red. şi apoi dir.: G. M. Samarineau; seria a III-a: mart. 1934 – iul.-aug. 1943) şi Bucureşti (seria a IV-a: ian. 1944 – 1945). Familia nu enunţă un program în primul număr, dar, într-o scrisoare către G. Bariţiu, datată „9 apr. 1865”, Iosif Vulcan precizează scopul revistei astfel: „Această foaie va aduce portretele bărbaţilor mai vestiţi cu biografiile lor, poezii şi novele originale şi traduceri de la poeţii şi literaţii cei mai renumiţi ai Europei, mai departe dizertaţiuni scrise în stil uşor despre istorie, limbă, estetică etc. etc.”. Prima serie a Familiei contribuie la răspândirea culturii în mase, la educarea lor naţională, la încurajarea tinerelor talente literare, la considerarea limbii poporului ca izvor de limbă literară, ferită de tendinţele latiniste ale epocii, făcând cunoscute cititorilor săi operele scriitorilor D. Bolintineanu (nr. 2/ 1865), V. Alecsandri (nr. 9/1865), Ion Heliade-Rădulescu (nr. 9/1866), B. P. Hasdeu (nr. 12/1868). Lui Iosif Vulcan îi revine meritul de a fi descoperit talentul poetic al lui M. Eminescu (1866) şi al lui George Coşbuc (1882).

Iosif Vulcan – descoperitor de talente literare

Revistă de familie, publicând biografii de oameni iluştri, articole de călătorie şi cu caracter moral, o „Poştă a redacţiunii” cu răspunsuri la întrebările debutanţilor, Familia a fost citită şi de elevii Gimnaziului din Cernăuţi, unde se afla tânărul „privatist” M. Eminovici. În febr. 1866, acesta îi trimite lui Iosif Vulcan primele sale încercări literare. Numele poetului, schimbat tot de I. Vulcan din Eminovici în Eminescu, apare tipărit, pentru întâia oară, în nr. 6/ 1866, la sfârşitul poeziei De-aş avea, însoţită, în subsolul paginii, de următoarea notă: „Cu bucurie deschidem coloanele foaiei noastre acestui june de 16 ani, care, cu primele sale încercări poetice trimise nouă, ne-a surprins plăcut”. La „Poşta redacţiunii” din acelaşi număr apare menţiunea: „Cernăuţi, M. E.: O corespondenţă am primi cu bucurie”. Tânărul poet acceptă numele de Eminescu şi îi adresează lui Vulcan o scrisoare de mulţumire, întrebându-l dacă mai poate trimite şi alte lucrări. în nr. din 27 mai  1866, găsim răspunsul: „Cernăuţi, M. E.: Vom primi toate cu bucurie, numai te rugăm ca, încât se poate, să scrii după ortografia ce o urmăm şi noi”. Timp de trei ani, Eminescu publică în Familia 12 poezii: De-aş avea..., O călărire în zori, Din străinătate, La Bucovina, Speranţa, Misterele nopţii, Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, la Heliade, La o artistă, Amorul unei marmure, Junii corupţi, Amicului F. I. În primăvara anului 1883, cu puţin timp înainte de a se îmbolnăvi, poetul îi mai încredinţează lui Iosif Vulcan şapte poezii, între care: S-a dus amorul..., Pe lângă plopii fără soţ..., Şi dacă..., Din noaptea... Activitatea poetică a lui Eminescu începe şi se încheie la Familia.

Alt talent literar remarcat de Iosif Vulcan este G. Coşbuc, care semnează versuri cu pseudonimul Boşcu, format prin anagramă.

Rolul revistei Familia în cultura română a sfârşitului de secol XIX

O apreciere asupra rolului jucat de revistă şi în special de Iosif Vulcan, conţine articolul-program al seriei a III-a: „Ecou neîntârziat al şcoalei latiniste, vreme de peste patruzeci de ani (1865-1906), Iosif Vulcan a stat aici neclintit, ca un paznic de poartă. Conştient de rolul misionar al scriitorului la popoarele subjugate, el a înţeles să scrie de toate: poezie, roman, piese de teatru, pentru ca să umple toate golurile. Înainte de a fi un creator în domeniul artei, el a fost un ostaş în câmpul marei bătălii care se dădea între două conştiinţe, între două culturi. Ca talent creator rămas în anticamera literaturii, ceea ce i-a deschis lui Vulcan uşa Panteonului a fost Familia.” Revista a militat pentru crearea unui teatru naţional, pentru frăţia dintre poporul român şi cel maghiar, având colaboratori apropiaţi printre reprezentanţii de seamă ai culturii maghiare şi stimulând traducerile reciproce din cele două literaturi. Cu prilejul aniversării a 40 de ani, N. Iorga releva faptul că Familia ţinea seama de „nevoia de a citi a oamenilor fără pretenţii şi fără mofturi”. În articolul-program al ultimei serii se apreciază că Familia a însemnat „un capitol luminos în istoria presei şi literaturii române”.

Colaboratori

La seria I: Aron Densuşianu, Lucreţia Suciu, G. Bariţiu, T. Cipariu, I. Codru-Drăguşanu, Al. Papiu-Ilarian, Al. Roman, Octavian Goga, Al. Vlahuţă;

La seriile II şi III: Ion Dragu, G. M. Samarineanu, G. Voevidca, Victor Eftimiu, Cezar Petrescu, Al. T. Stamatiad, I. Gorun, Gh. Tulbure, Volbură Poiană-Năsturaş, Emil Isac, G. Talaz, I. U. Soricu, Eugeniu Speranţia, Horia Furtună, Camil Baltazar, Dragoş Vrînceanu, Eugen Jebeleanu, Marcel Romanescu, Mircea Eliade, Zaharia Bârsan, Cicerone Theodorescu, Petru Comarnescu, Radu Boureanu, Constantin Salcia, Claudia Millian, Sandu Tudor, A. de Herz, Elena Farago, Alice Soare, Eugen Ionescu, Mircea Vulcănescu, Octav Şuluţiu, Octavian Goga, I. Lupaş, Anton Holban, D. Iov, Panait Istrati, Th. Capidan, Lucian Blaga, Gib I. Mihăescu, E. Lovinescu, Onisifor Ghibu, Al. Dima, Petru Manoliu, Elena Eftimiu, Al. Marcu, Romulus Dianu, Vlaicu Bârna, Ion Agârbiceanu, Ion Marin Sadoveanu, Dan Petraşincu, Al. Mironescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Victor Papilian, N. Davidescu, Ovidiu Papadima, Tudor Vianu, Ion Minulescu, G. Murnu, George Bota;

La seria IV: G. M. Samarineanu, D. Iov, Victor Papilian, Ion Ojog, Al. T. Stamatiad, N. Batzaria, Emil Zegreanu.

Seria a V-a

FAMILIA. Revistă de cultură, editată de Comitetul Culturii şi Educaţiei Socialiste al judeţului Bihor. Apare la Oradea, lunar (sept. 1965 – dec. 1989), ca serie a V-a a revistei Familia (1865-1945). Colegiul de redacţie (1982): Al. Andriţoiu (red.-şef), Dumitru Chirilă, Radu Enescu (red.-şef adj.). Revista îşi propune să promoveze în rândul cititorilor ideile patriotismului, să cultive tradiţiile progresiste ale înaintaşilor, să contribuie la dezvoltarea culturii şi literaturii române. Problemele literaturii contemporane stau în centrul atenţiei redacţiei, proza şi poezia ocupând un loc important în primii ani. Alături de talente ca V. Rebreanu, Titus Popovici, Francisc Munteanu, o contribuţie importantă au adus Mircea Maliţa,Iosif Pervain, Ovidiu Cotruş, Radu Enescu ş. a. Critica şi eseistica literară este susţinută de Ovidiu Cotruş, N. Balotă ş. a. Marin Bucur publică în 1966 un articoldespre poezia lui Aron Cotruş. În acelaşi an debutează Ileana Vulpescu. Opera lui Lucian Blaga şi a altor scriitori ardeleni este deseori comentată în paginile Familiei. Rubrica „Vitrina cărţii” consemnează fenomenul editorial la zi. Altă rubrică, „Note”, ilustrează interesul revistei pentru polemică. În deceniul 1980-1989, revista are următoarele rubrici: „Vitrina cărţii” (cu cronici semnate de Al. Ruja, Mircea Constantin, Gh. Grigurcu ş. a.), „Cronica elementară” (de Şt. Bănulescu), „Evocări”, „Festivaluri”, „Teatru”, „Poşta redacţiei” (de Şt. Aug. Doinaş), „Breviar”. Familia publică inedite de Camil Petrescu, Ionel Teodoreanu, Radu Stanca. Colaborează cu proză: Aurel Dragoş Munteanu şi Ion Covaci. Reportaje literare publică Ion Arcaş şi Ion Chindriş. Traducerile din lirica universală ocupă, de asemenea, un loc important. Au mai colaborat în primii ani de apariţia: Perpessicius, Şerban Cioculescu ş.a.

* 

Din 1990, apare FAMILIA, Revistă de cultură. Fondator: Iosif Vulcan în 1865. Apare la Oradea lunar în continuarea revistei cu acelaşi titlu (1965-1989), sub conducerea unui colectiv de redacţie alcătuit din Crăciun Bejan, Dumitru Chirilă (red.-şef adj.), Ioan Moldovan, Virgil Podoabă, Ion Simuţ, Traian Ştef. Rubrici: „Pagini cenzurate” de Virgil Podoabă şi Marius Lazăr; „Recuperări” de Monica Lovinescu şi Matei Călinescu; „Poşta redacţiei” de Ana Blandiana. Publică versuri de Ştefan Baciu, Radu Stanca (inedit), Dan Damaschin, Florin Bugur, Horia Bădescu, Adrian Popescu, Cleopatra Lorinţiu; proză de Oana Orlea, Radu Ţuculescu; semnează articole: Ion Negoiţescu (România şi o dată cu ea cultura română în eon, nr. 1/ 1990), Mircea Maliţa (Arghezi la Palatul Naţiunilor, ibidem), Petre Ţuţea (Mircea Eliade – studiu, nr. 2/ 1990 ş. u.); eseuri de Şt. Aug. Doinaş (Logos şi melos, nr. 2/ 1990), Monica Lovinescu (Creaţie şi amăgire la C. Noica, reprodus din caietul II/ 1975 al revistei Ethos [1973-1985]). La un colocviu intitulat Fenomentul arghezian (nr. 2/ 1990), participă Ov. S. Crohmălniceanu, Gh. Grigurcu, Dan C. Mihăilescu, Constantin Trandafir. La alt colocviu (nr. 3/ 1990), cu tema recuperării valorilor literare, răspund: Alex Ştefănescu (Un joc de societate), Anton Cosma (Nevoia de cultură), Liviu Antonesei (Ierarhia valorilor în antichitate). În acelaşi nr. 3/ 1990, Şt. Aug. Doinaş scrie Despre lirismul baroc german. Cronica literară este semnată de Gh. Grigurcu şi Virgil Podoabă. Alţi colaboratori: C. Mălinaş, I. Buzaşi, Alexandru Vlad, Romulus Rusan, Mircea Vasilescu, Marian Blaga.

*

(Extrase din Dicţionarul presei literare româneşti 1790-1990, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996.)