Nr. 7-8 (488-489) iulie-august 2006

Visări în visare

Violoncelul este plecat, este în luncă,

bea energii, bea note împleticite

de la gîfîielile rîului şi tînjirea arinilor,

le îndoaie ca pe nuiele şi ies din ele

inele, cuie , potcoave, diapazoane de platină,

violoncelul promite mult, mult acolo,

acum şi în toate îmbujorate vînturile,

am ajuns gelos, foarte gelos,

ca violoncelul pe violină,

dar iubita mea este moartă demult,

sau ascunsă ca floarea frumoasă în rîpa rîpoasă,

poate trăieşte şi eu sunt un seminebun,

el, cu picioruşul bine proptit

într-o focoasă cocoaşă de iarbă grasă,

reuşind, cum-necum, dulci revărsări, visări în visare,

eu, cu notele lui groase sărut firul ierbii,

eu, cu cele subţiri strig „cu-cu” prin livezi,

să zic, de-o vreme şi eu sunt plecat,

plecat-aplicat-aplecat,

stelele-ielele-mi fug în departe,

unele vii, altele moarte,

abia-abia pe mine în mine cu icnet mă văd...

Un iepure şchiop

Rotiri subţiri ţin stelele în viaţă,

în nopţi ai fost auzit, insomnios, proscris,

pisînd piper la maşina de scris,

a venit primăvara, ea este o oaie

înfiptă în altfel de roată,

vine vremea firului de păr de cal

legat de acel picioruş de cărăbuş,

bîzîind sună-răsună gîndul de ieri,

pe cer, punctul este pasăre beată,

pe pămînt, punctul este iepure şchiop,

sufletul mare stă pe vulcani înflăcărat

şi ce uşor se evaporă, s-a evaporat...

Afurisită ispită

Imaginînd cuvîntul

în formă de taler,

umblă lin, frăţioare,

fă-ţi cruce, cruce prin care

sufli în eterul absent,

vrei să-l împuşti, cuvîntul

te miruieşte la mir, urgent,

cuvîntul, afurisită ispită,

a-l stîrni, a-l îmblînzi, a-l milui,

cu ultimul cent...

Cinci odoare

Ploaia ploilor în dreptate,

trufii, cuişoare, nuci alburii,

sîrme înşurubate,

melcişorul, amicul ploii,

sugestia sugestiei tancului,

era să-şi piardă ritmul şi capul,

din săltat, a jucat apăsat,

clovnul, de-a halaripul,

în pielea goală,

ploaia plodeşte, ucide şi spală...

II

Înciudat a plouat,

cum nu plouă niciunde

în lumile scunde,

ciocîrliei, chip de cenuşă,

i-au răpit apele cuibuşorul

cu zăbălicile cinci odoare,

gheara-i în gît, gata-i să se omoare,

tuturor adormitelor, adormiţilor

de pe şi de sub pămînt,

îngerul meu trimite-le suflet,

suflet prin gînd...

În coliba unchiului mort

Îngeraşul pe umăr, zeişorul în preajmă,

de azi, un poem, fraţii lui,

care cum se vor naşte,

eu iubesc favoarea absenţei rîzînd cînd

rîsul spumegă-n spăngile trăsnetului,

cînd rîul îi merge fumului pe urme,

cînd arinii bolesc vertical tolăniţi, aţintiţi,

înfiorarea şi farmecul nu au palate,

nu şi nu, sau au, cine ştie, căci iar sunt trimis,

fricălog, în coliba unchiului mort,

domnul cu suflet din fildeş şi azimă, Tom,

acolo văd şi ascult, curge rîul, şarpe drogat,

sîsîind vetusteţi, fals filozof, eu clamez,

numai timpul prezentul e timp şi e nou,

înghiţîndu-şi, fălos şi fălcos, fulgerările,

doar pe dînsul, poete, amar şi fierbinte îl simţi,

cum din săbii ciuntite, de mireni, de sfinţi...

Prin grătarul luminii

Aluatul poemului fix, amoros,

cînd poemul stă se se nască,

stoluri de grauri

prin grătarul luminii

şi toate perfecte

microfoanele scribului,

ghemul din gheara

miorlăitoarei de pîslă,

pitpalacul de-a sila

însă încă nu se arată,

mierea luminii aceleia, amară,

amară cuprinde, amară alină,

dedusă suspină,

încă noroace, a fi, a ne şti

ancoraţi în noaptea înfloritoare,

noaptea care ni se închină

cu tact, cu aprioricu-i tact,

între figurativ şi abstract...

Altfel vremea e moartă

Arătare în două picioare

este mînzul pe care

îl călăream în copilărie,

părinţii mei nu erau liberi,

eu şi mînzul, crăpam de libertate,

azi, trapuri prin minte,

altfel vremea e moartă,

dau vina pe viaţă,

pe artă, pe soartă,

mi-e dor de tot ce ţine de mînz...

Luna trece şi tace

Risipiri cu iubiri,

doinindu-şi mireasma,

sperios trifoiul tresare,

pe căpriorul şopronului,

se ascute coasa,

de aşteptare,

la lizieră,

un sfîntul părinte

bate toaca de-o toacă,

dă-i înainte,

să nu cădem din cele sfinte,

înserarea-înfiorarea se furişează,

cîrlanul serii cabrează,

luna trece şi tace şi tace,

luna pe toţi ne lucrează...

Încă ard pe pămînt

Iniţial din premoniţial, încă ard pe pămînt,

ca bătrînul nerod, vreau să văd

cum, godăcel, se trezeşte, se iţeşte el, Soarele,

cîndva, da, cîndva m-am chemat altceva, sumerian,

îmi scărpinam creierul, îmi pipăiam,

îmi solidarizam pielea cu veşmintea sumară,

pif-paf, în curînd nu voi avea nume,

pleosc, voi fi singur pe lume,

fără răboj de zile, fără seamă de ani,

plăvan între plăvani, între bulgării vineţii,

între căţeii pămîntului şi guzgani,

iniţial din premoniţial, încă ard pe pămînt,

ajută-mă, clipă a stingerii, să nu mă înspăimînt...