|
Visări în visare
Violoncelul este
plecat, este în luncă,
bea energii, bea note
împleticite
de la gîfîielile
rîului şi tînjirea arinilor,
le îndoaie ca pe
nuiele şi ies din ele
inele, cuie ,
potcoave, diapazoane de platină,
violoncelul promite
mult, mult acolo,
acum şi în toate
îmbujorate vînturile,
am ajuns gelos, foarte
gelos,
ca violoncelul pe
violină,
dar iubita mea este
moartă demult,
sau ascunsă ca floarea
frumoasă în rîpa rîpoasă,
poate trăieşte şi eu
sunt un seminebun,
el, cu picioruşul bine
proptit
într-o focoasă cocoaşă
de iarbă grasă,
reuşind, cum-necum,
dulci revărsări, visări în visare,
eu, cu notele lui
groase sărut firul ierbii,
eu, cu cele subţiri
strig „cu-cu” prin livezi,
să zic, de-o vreme şi
eu sunt plecat,
plecat-aplicat-aplecat,
stelele-ielele-mi fug
în departe,
unele vii, altele
moarte,
abia-abia pe mine în
mine cu icnet mă văd...
Un iepure şchiop
Rotiri subţiri ţin
stelele în viaţă,
în nopţi ai fost
auzit, insomnios, proscris,
pisînd piper la maşina
de scris,
a venit primăvara, ea
este o oaie
înfiptă în altfel de
roată,
vine vremea firului de
păr de cal
legat de acel picioruş
de cărăbuş,
bîzîind sună-răsună
gîndul de ieri,
pe cer, punctul este
pasăre beată,
pe pămînt, punctul
este iepure şchiop,
sufletul mare stă pe
vulcani înflăcărat
şi ce uşor se evaporă,
s-a evaporat...
Afurisită ispită
Imaginînd cuvîntul
în formă de taler,
umblă lin, frăţioare,
fă-ţi cruce, cruce
prin care
sufli în eterul
absent,
vrei să-l împuşti,
cuvîntul
te miruieşte la mir,
urgent,
cuvîntul, afurisită
ispită,
a-l stîrni, a-l
îmblînzi, a-l milui,
cu ultimul cent...
Cinci odoare
Ploaia ploilor în
dreptate,
trufii, cuişoare, nuci
alburii,
sîrme înşurubate,
melcişorul, amicul
ploii,
sugestia sugestiei
tancului,
era să-şi piardă
ritmul şi capul,
din săltat, a jucat
apăsat,
clovnul, de-a
halaripul,
în pielea goală,
ploaia plodeşte, ucide
şi spală...
II
Înciudat a plouat,
cum nu plouă niciunde
în lumile scunde,
ciocîrliei, chip de
cenuşă,
i-au răpit apele
cuibuşorul
cu zăbălicile cinci
odoare,
gheara-i în gît,
gata-i să se omoare,
tuturor adormitelor,
adormiţilor
de pe şi de sub pămînt,
îngerul meu trimite-le
suflet,
suflet prin gînd...
În coliba unchiului
mort
Îngeraşul pe umăr,
zeişorul în preajmă,
de azi, un poem,
fraţii lui,
care cum se vor naşte,
eu iubesc favoarea
absenţei rîzînd cînd
rîsul spumegă-n
spăngile trăsnetului,
cînd rîul îi merge
fumului pe urme,
cînd arinii bolesc
vertical tolăniţi, aţintiţi,
înfiorarea şi farmecul
nu au palate,
nu şi nu, sau au, cine
ştie, căci iar sunt trimis,
fricălog, în coliba
unchiului mort,
domnul cu suflet din
fildeş şi azimă, Tom,
acolo văd şi ascult,
curge rîul, şarpe drogat,
sîsîind vetusteţi,
fals filozof, eu clamez,
numai timpul prezentul
e timp şi e nou,
înghiţîndu-şi, fălos
şi fălcos, fulgerările,
doar pe dînsul, poete,
amar şi fierbinte îl simţi,
cum din săbii
ciuntite, de mireni, de sfinţi...
Prin grătarul
luminii
Aluatul poemului fix,
amoros,
cînd poemul stă se se
nască,
stoluri de grauri
prin grătarul luminii
şi toate perfecte
microfoanele
scribului,
ghemul din gheara
miorlăitoarei de pîslă,
pitpalacul de-a sila
însă încă nu se arată,
mierea luminii
aceleia, amară,
amară cuprinde, amară
alină,
dedusă suspină,
încă noroace, a fi, a
ne şti
ancoraţi în noaptea
înfloritoare,
noaptea care ni se
închină
cu tact, cu
aprioricu-i tact,
între figurativ şi
abstract...
Altfel vremea e
moartă
Arătare în două
picioare
este mînzul pe care
îl călăream în
copilărie,
părinţii mei nu erau
liberi,
eu şi mînzul, crăpam
de libertate,
azi, trapuri prin
minte,
altfel vremea e
moartă,
dau vina pe viaţă,
pe artă, pe soartă,
mi-e dor de tot ce
ţine de mînz...
Luna trece şi tace
Risipiri cu iubiri,
doinindu-şi mireasma,
sperios trifoiul
tresare,
pe căpriorul
şopronului,
se ascute coasa,
de aşteptare,
la lizieră,
un sfîntul părinte
bate toaca de-o toacă,
dă-i înainte,
să nu cădem din cele
sfinte,
înserarea-înfiorarea
se furişează,
cîrlanul serii
cabrează,
luna trece şi tace şi
tace,
luna pe toţi ne
lucrează...
Încă ard pe pămînt
Iniţial din
premoniţial, încă ard pe pămînt,
ca bătrînul nerod,
vreau să văd
cum, godăcel, se
trezeşte, se iţeşte el, Soarele,
cîndva, da, cîndva
m-am chemat altceva, sumerian,
îmi scărpinam
creierul, îmi pipăiam,
îmi solidarizam pielea
cu veşmintea sumară,
pif-paf, în curînd nu
voi avea nume,
pleosc, voi fi singur
pe lume,
fără răboj de zile,
fără seamă de ani,
plăvan între plăvani,
între bulgării vineţii,
între căţeii
pămîntului şi guzgani,
iniţial din
premoniţial, încă ard pe pămînt,
ajută-mă, clipă a
stingerii, să nu mă înspăimînt... |
