"Recunosc, sunt amant. Dar nu amantul
soției domniei voastre"
Reacțiile la dezvăluirile pe bandă rulantă ale dosariadei" au căpătat deja o
nuanță misticoidă. Moașele acestei false nașteri morale se joacă, de la
Cotroceni, de-a nuanțele. A-cum
interesează nu doar politicienii și gazetarii, ci și preoții, dascălii,
sportivii, oamenii de
cultură. Slujitori ai
Domnului cer îngăduință și-l confundă pe Sfîntul Petru cu un biet arhivar
al Paradisului. Cîte un scriitor mărturisește păcatul amiciției exagerate cu
poliția politică, explicîndu-ni-o
din perspectiva egoistoriei, a istoriei mari și a istoriei de budoar. Paradoxal,
obișnuiți cu faptul că o știre bombă de azi e un fîs de presă mîine, doar
gazetarii au spus franc da, dom'le, am colaborat", fără să încarce prea
mult paleta cu griuri obositoare.
Nu cred în justificări. Nu cred, de exemplu, în explicațiile lui Carol
Sebastian: amenințările
voalate" l-au făcut să cedeze și a început să-l toarne pe Andrei Bodiu*.
Trebuie să
ai în tine doza de lașitate, de murdărie morală ca un securist să te abordeze. E
ca pe stradă.
Curvele se simt de departe. Doar la ele te duci și întrebi cît?". Pe celelalte
femei, chiar îmbrăcate
mai țipător, doar le urmărești cu privirea. Și-atît...
De fapt, sunt convins că în cazul colaborării cu securitatea consimțeai înainte
de a ți se propune să colaborezi. Transpirația îți mirosea de la bun început a
turnătorie. Așteptai
să
ți se propună ceva, sperai să ți se propună oarece. Cînd securistul te
întreba dacă n-ai vrea să ajuți o țîră organele" respirai ușurat. Mă întreb,
așadar: cît a căutat Securitatea colaboratori, turnători, și cît au căutat
turnătorii Securitatea. In România, nu Securitatea avea nevoie
de turnători, ci turnătorii din naștere aveau vevoie de Securitate.
E
greu de acceptat, dar asta
e. Mii de români n-ar fi
avut ce face dacă n-ar fi existat băieții cu ochi albaștri. Tocmai de
aceea scuzele sunt penibile. Mulți dintre
noi visau și ei să aibă, de la un moment dat încolo, ochi albaștri. Habar
nu am dacă asta ține de estetică ori de morală.
In urmă cu exact zece
ani, într-un text publicat în Dilema, botezat Talciocul dosarelor,
Andrei Pleșu nota, referindu-se
la zecile de pagini de urmărire din dosarul său de securitate:
Aș avea, totuși, o singură exigență, strict profesională. Textele sunt
transcrise de ofițeri sau subofițeri
care stau prost cînd cu gramatica sau cu limbile (și numele) străine, cînd
cu auzul. Ele sunt pline de
inadvertențe. [...] Rog, deci, pe toți cei care vor hotărî, unilateral,
să publice pagini nemuritoare din dosarul meu, să mi le trimită întîi la
corectat." Pe Pleșu îl indispunea gramatica
securității". Simțea un disconfort bonom cînd, în pagini răzlețe din
propriul dosar tipărite cine știe pe unde,
apăreau nume scrise aiurea sau informații brefiate absurd. Din păcate, gramatica
securității a supraviețuit instituției. Gramatica securității e o gramatică
profesionistă, mereu promițătoare pentru o haită întreagă de foști securiști,
fii de securiști, informatori și scursuri. In acest moment securitatea are
nevoie de o ubicuizare a
sentimentului de vinovăție, dublată de o punere în neant, de banalizarea
colaborării cu securitatea ceaușistă. E tonic pentru foștii securiști să
trăiască într-o societate care nu mai are repere.
Lefegii ai terorii pînă deunezi, profesioniști ai șantajului timp de l6 ani, ei
vor fi gospodarii haosului moral. In acest moment nu mai au nevoie de
dosare. Dosarele de securitate și-au
pierdut aproape total eficiența. Cum apartenența la structurile de conducere ale
partidului comunist n-au reprezentat niciodată un balast în cariera unui
politician, cum nici pro veniența directă
din structurile l-a vedere" ale securității n-a împiedicat o cohortă de ofițeri
să ajungă parlamentari, după aproape douăzeci de ani și șantajul cu
dosarul de informator/ colaborator și-a
pierdut eficiența. Serviciile secrete au înlocuit, în timp, dosarele de
securitate cu dosarele economice. De-acum șantajul e mult mai eficient,
pentru că sare de la nivel moral la ani
grei de închisoare pentru fraude economice. Un lucru e limpede: ni; Băsescu a
hotărîtsă ia dosarele din
custodia serviciilor secrete, ci, pur și simplu, serviciile secrete au ho-tărît
că nu mai au ce face cu ele.
Intrarea noastră în Europa n-a fost stabilită la Bruxelles, ci în
conclavuri secrete ale foștilor securiști. Ei au ales momentul, nu noi, nici
Europa.
Oricît ar strînge la piept cadavrele falselor explicații, oricît ar juca la
cacealma ultima mînă a colaborării cu securitatea, și preoții, și gazetarii, și
scriitorii au recunoscut, pe bucățele,
colaborarea cu securitatea. Singurii care neagă orbește evidențele sunt oamenii
politici. Nici
unul dintre aleșii nației nu vrea să-și asume trecutul. Fără grimase, fără
emoții, neagă tot. Nu știu ce poți face cu
o țară ai cărei oameni politici nu-și asumă trecutul. Vrînd-nevrînd,
acest lucru sfîrșește în inversarea tuturor raporturilor. Pentru că nu ai cum să
nu te întrebi cine e mai credibil: un fost
turnător la securitate care neagă vehement evidențele, ori un fost ofițer
de securitate care-și laudă și acum opțiunea de apărător al comunismului? O
Rodica Stănoiu care nimerește în ridicol
sau un Corneliu Vădim Tudor ce nu se sfiește să vadă, cu orice prilej,
părțile bune" ale regimului comunist? Prin comportamentul lor, actualii
oameni politici care au colaborat cu
securitatea nu fac altceva decît să reinventeze mitul o mului nou" de
tip comunist. Să ridice, ca și pînă în l989, minciuna la nivel de virtute.
Chiar și atunci cînd
acceptă evidențele, foștii colaboratori sunt convinși că nu au
făcut rău nimănui. Un personaj
dostoievskian găsise, și el, supremul argument: Recunosc, sunt amant, dar nu
amantul soției domniei voastre." Foștii colaboratori au fost amanții
securității. Nu ni s-au vîrît ei, direct, în pat, în viață. De asta a avut
grijă, cu asupra de măsură, securitatea.
* Un Andrei Bodiu care, mărturisesc, pe
atunci nu părea cu toate jucăriile acasă. L-am cunoscut, prin '82-'83, într-o
tabără literară. Venise împreună cu Simona Popescu și Caius Dobrescu. Ne-am
distrat o noapte întreagă scriind (de fapt,
el scria) poezii despre Ceaușescu. Mai țin minte un vers, Clarvăzător și
suveran, ne taie drumul peste ape". Rîdea cu lacrimi, rîdea molipsitor. A
doua zi a avut loc un spectacol. Nu știam ce urma să facă. își adusese de-acasă
o statuetă reprezentîndu-l pe Lenin. Cu Lenin într-o mînă, ca în celebra scenă
shakespeariană, cu o mantie roșie făcută dintr-o față de masă a recitat, la
modul cel mai serios, o jumătate de oră parodii
după poeziile omagiale. Dascălii înghețaseră. Erau atît de surprinși încît nici
unul n-a avut curajul să-l oprească. Nu mă mir că băieții de la Secu se
interesau de el. |