Nr. 6 (487) iunie 2006

Baia şvăbească

E sîmbătă seara. Cazanul din baie are pîntece de jăratic. Geamul e bine închis. Arni, care are doar doi ani, a răcit săptămîna trecută din cauza aerului rece. Mama îl spală pe micuţul Arni pe spate cu un pantalonaş spălăcit. Micuţul Arni dă cu mînuţele în apa din cadă. Mama îl scoate pe micuţul Arni din vană. „Săracul copil”, zice bunicul. „Copiilor atît de mici nu ar trebui să li se facă baie”, zice bunica. Mama intră în vană. Apa e încă fierbinte. Săpunul face clăbuci. Tăiţei negri se preling de pe gîtul mamei şi plutesc pe suprafaţa apei. Pe marginea vanei se formează o dungă galbenă. Mama iese din vană. „Apa e încă fierbinte”, strigă mama către tată. Tata intră în vană. Apa e călduţă. Săpunul face clăbuci. De pe pieptul tatălui se preling tăiţei negri, se unesc cu cei ai mamei şi înoată împreună pe suprafaţa apei. Dunga de pe marginea vanei devine maro. Tata iese din vană. „Apa e încă fierbinte”, strigă tata către bunică. Bunica intră în vană. Apa e călîie. Săpunul face clăbuci. Tăiţei gri se preling de pe umerii bunicii, se întîlnesc cu cei ai mamei şi ai tatălui şi plutesc pe suprafaţa apei. Dunga de pe marginea vanei devine neagră. Bunica iese din vană. „Apa e încă fierbinte”, strigă bunica către bunic. Bunicul intră în vană. Apa e rece ca gheaţa. Săpunul face clăbuci. Tăiţei negri se preling de pe coatele bunicului, se întîlnesc cu cei ai mamei, ai tatălui şi ai bunicii şi plutesc pe suprafaţa apei. Bunica deschide uşa de la baie. Se uită în vană. Nu îl vede pe bunic. Apa neagră se prelinge peste marginea neagră a căzii. Bunicul trebuie să fie în vană, îşi zice bunica. Bunica iese din baie. Bunicul dă drumul la apa din vană. Tăiţeii mamei, ai tatălui, ai bunicii şi ai bunicului formează un vîrtej în jurul sorbului.

Familia de şvabi stă proaspăt îmbăiată în faţa televizorului. Familia de şvabi aşteaptă proaspăt îmbăiată filmul de sîmbătă seara.

Familia mea

Mama mea poartă broboadă.

Bunica mea e oarbă ca o cîrtiţă. La un ochi are cataractă, la celălalt glaucom.

Bunicul meu are hernie.

Tata mai are un copil cu altă femeie. Pe cealaltă femeie şi pe celălalt copil nu îi cunosc. Celălalt copil e mai mare decît mine şi de aceea lumea zice că eu sînt copilul altui bărbat.

Tata îi face celuilalt copil cadouri de Crăciun şi îi spune mamei că celălalt copil e al altui bărbat.

De Anul Nou poştaşul îmi aduce 100 de lei într-un plic şi îmi spune că sînt de la Moş Crăciun. Mama spune însă că nu sunt copilul altui bărbat.

Lumea zice că bunica s-a căsătorit cu bunicul pentru pămînt şi că ea l-a iubit pe un alt bărbat. Şi lumea mai zice că ar fi fost mai bine dacă bunica s-ar fi căsătorit cu celălalt bărbat, pentru că ea şi bunicul sînt rude atît de apropiate, încît căsătoria lor e curat incest.

Altă lume zice că mama e copilul altui bărbat şi unchiul meu e de asemenea copilul altui bărbat, care nu e acelaşi alt bărbat, ci altul.

De aceea bunicul altui copil e bunicul meu şi lumea zice că bunicul meu e bunicul altui copil, dar nu al aceluiaşi alt copil, ci al altuia, şi că străbunica mea a murit foarte devreme din cauza unui guturai nărăvaş dus pe picioare, dar că de fapt nu a fost moarte naturală, ci mai degrabă sinucidere.

Alţii zic iarăşi că nu a fost nici boală, nici sinucidere, ci de-a dreptul crimă.

Imediat după moartea ei, străbunicul s-a însurat cu o altă femeie, care avea deja un copil cu un alt bărbat cu care nu era căsătorită, şi care în acelaşi timp era şi căsătorită, şi care a mai născut un copil după ce s-a căsătorit cu străbunicul meu, şi despre acest copil lumea zice că de fapt era al altui bărbat, nu al străbunicului meu.

Cît era anul de lung, străbunicul mergea în fiecare duminică într-un mic oraş care era o staţiune balneară.

Lumea zice că acolo îşi făcea de cap cu o altă femeie.

A fost văzut chiar şi în societate ţinînd de mînă un alt copil, cu care vorbea chiar o altă limbă.

Cu cealaltă femeie nu a fost văzut niciodată, dar lumea zice că ea nu putea fi decît o prostituată din staţiune, deoarece străbunicul meu nu se arăta în lume niciodată cu ea.

Lumea zice că un bărbat care mai are o ţiitoare şi un copil în afara satului merită să fie dispreţuit, pentru că acest lucru nu e cu nimic mai bun decît incestul, ci e curată ruşine.

Zi de muncă

Ora cinci şi jumătate dimineaţa. Sună deşteptătorul.

Mă scol, îmi dau jos rochia şi o aşez pe pernă, îmi iau pijamaua, merg în bucătărie, mă bag în vană, iau prosopul de mîini, mă spăl cu el pe faţă, iau pieptenele, mă şterg cu el, iau peria de dinţi, mă piaptăn cu ea, iau buretele de baie, mă spăl cu el pe dinţi. Apoi mă duc în baie, mănînc o felie de ceai şi beau o ceaşcă de pîine.

Îmi dau jos de pe mînă ceasul şi inelele.

Mă descalţ.

Merg în casa scării, apoi deschid uşa de la apartament.

Merg cu liftul de la etajul cinci pînă la etajul întîi.

Apoi urc nouă trepte şi ajung în stradă.

La alimentara îmi cumpăr un ziar, apoi merg pînă în staţia de tramvai şi îmi cumpăr nişte cornuri. La chioşcul de ziare urc în tramvai.

Cu trei staţii înainte de urcare cobor din tramvai.

Îi răspund la salut portarului, apoi el mă salută şi zice că e din nou luni şi iar s-a terminat o săptămînă.

Intru în birou, spun la revedere, îmi agăţ jacheta de masa de scris, mă aşez la cuier şi încep să lucrez. Muncesc opt ore.

Mama, tata şi cel mic

Vă transmitem salutări călduroase de pe litoralul însorit al Mării Negre.

Am ajuns cu bine. Vremea e frumoasă. Mîncarea e bună. Cantina e la parterul hotelului, iar plaja e la doi paşi de hotel.

Mama nu a putut să-şi lase acasă ondulatorul de păr, nici tatăl pijamaua cea veche, nici mama halatul de casă şi papucii ei cu ciucuri de mătase.

Tatăl e singurul care merge la cantină în costum şi cravată. Mama nu îl lasă altfel.

Mîncarea gătită aşteaptă pe masă, aburindă, iar chelneriţa e din nou prietenoasă cu tatăl şi asta desigur nu întîmplător. Faţa mamei se posomorăşte, îi curge nasul. Mamei îi pulsează o arteră la gît, mamei îi intră o şuviţă de păr în ochi, mamei îi tremură gura, mama îşi lasă lingura în farfuria de supă.

Tatăl dă din umeri, tatăl se uită mai departe la chelneriţă şi supa i se varsă din lingură în timp ce o duce la gură, dar el tot îşi ţuguiază buzele spre lingura goală şi soarbe şi-şi bagă lingura adînc în gură. Fruntea tatălui e plină de sudoare.

Şi cel mic iar a răsturnat paharul. Apa se scurge pe podea prin rochia mamei, copilul şi-a băgat deja lingura în pantof, a rupt deja florile din vază şi le-a presărat peste salata verde.

Tatăl îşi pierde răbdarea, ochii lui devin lăptoşi şi reci ca gheaţa, ochii mamei sînt umflaţi şi fierbinţi. „E şi copilul tău, nu doar al meu”. Mama, tata şi cel mic trec apoi pe lîngă o berărie.

Tatăl încetineşte pasul, dar mama îi zice să-şi ia gîndul de la bere, nici nu poate fi vorba de aşa ceva.

Şi tatăl îl urăşte pe copilul ars de soare încă din prima zi, roşu ca un rac, aude în spate mersul tîrşîit al mamei şi ştie, fără să se uite măcar la ea, că şi pantofii aceştia o strîng îngrozitor, umflîndu-i picioarele, la fel ca orice alţi pantofi, că nici un pantof pe lumea asta nu e destul de larg pentru picioarele ei, pentru degetul ei mic, care e tot timpul sucit, zdrelit şi bandajat.

Mama îl tîrăşte pe copil după ea şi mormăie o frază lungă cît tot drumul despre chelneriţe care sînt nişte tîrfe, nişte stricate, vai de capul lor, care nu fac nimic bun pe lumea asta. Copilul plînge şi se lasă tîrît de mînă şi cade, iar palma mamei lasă pe obrajii lui urme mai roşii decît arsura soarelui.

Mama nu găseşte cheile de la cameră şi-şi întoarce pe dos poşeta, iar tatălui i se face greaţă de poşeta ei unsuroasă, de banii ei veşnic mototoliţi, de pieptenele ei lipicios, de batistele ei mereu umede.

 Cheile sînt găsite în sfîrşit în buzunarul hainei tatălui, iar ochii mamei se umezesc din nou, şi mama se chirceşte şi plînge.

Şi lumina pîlpîie şi uşa e înţepenită şi liftul se defectează. Tatăl îl uită pe copil în lift. Mama loveşte cu pumnii în uşa camerei.

După-amiaza se doarme de-amiază.

Tatăl transpiră şi sforăie, tatăl doarme pe burtă cu faţa îngropată în pernele pe care le năclăieşte în somn cu salivă. Micuţul trage de pătură, dă din picioare, se încruntă şi recită în vis poezia pentru serbarea de sfîrşit de an de la grădiniţă. Mama stă trează în pat, nemişcată, în aşternuturile prost spălate, sub tavanul prost văruit, în spatele ferestrelor prost spălate. Pe scaun e lucrul ei de mînă.

Mama tricotează o mînecă. Mama tricotează un spate. Mama tricotează un guler, mama tricotează o butonieră la guler.

Mama scrie o vedere: aici se vede hotelul în care stăm noi. Fereastra noastră am însemnat-o cu o cruciuliţă. Cealaltă cruciuliţă, jos pe nisip, e pe locul unde facem noi plajă de obicei.

Mergem la plajă dimineaţa devreme, ca să fim primii, să nu ne ocupe altcineva locul.

Traducere de Cristel BALAŞ