Nr. 6 (487) iunie 2006

Octavian Goga

125 de ani de la naştere

S-au împlinit la 1 aprilie a.c. 125 de ani de la naşterea poetului „pătimirii noastre”, aşa cum a fost numit poetul care a exprimat în cel mai înalt grad idealul naţional şi care a avut şansa să participe în mod direct la realizarea Marii Uniri. Poezia sa inspirată a contribuit mai mult ca zecile de discursuri din Parlamentul de la Budapesta la formarea acelei conştiinţe active prin care s-a pregătit actul unităţii noastre naţionale. Câteva cărţi apărute în ultimul timp au dus mai departe cunoştinţele noastre despre evenimentele epocii  şi, mai ales, despre munca depusă de poet prin lirică, prin publicistică şi acţiune directă în anii premergători actului de la 1 Decembrie 1918, spre a transpune în practică un vis hrănit generaţii de generaţii de către toţi românii. În rândul acestora trebuie să amintim cartea lui Gh. I.Bodea, Octavian Goga. O viaţă, un destin, volumul I, apărută la Editura Limes din Cluj-Napoca, în paralel cu Corespondenţa primită de Octavian Goga, ajunsă acum la al treilea volum şi apărută la aceeaşi editură, serie care însumează documentele Goga păstrate la Muzeul de la Ciucea. Sunt cărţi care aduc fără îndoilală un plus de cunoaştere a ceea ce trebuia să ştim despre activitatea politică a poetului, neglijată pînă acum de majoritatea cercetătorilor, şi pe care trilogia lui Gh.I.Bodea (volumele II şi III au fost deja încheiate) consemnează cu o acribie demnă de subliniat.

Ultimii ani au adus şi în domeniul editării operei poetului ardelean un oarecare progres, dacă avem în vedere că Teodor Vârgolici a retipărit în 1992 volumul Mustul care fierbe şi că Constantin Schifirneţ a dat în 1998 dezrobitor (Ed.Albatros, 600 de pagini). Cât priveşte poezia şi teatrul, cunoscutul său editor din vremurile socialiste, I.D. Bălan, s-a opintit în zadar să ofere publicului un oarecare progres faţă de ceea ce realizase anterior, dar s-a dovedit incapabil de înnoire şi şi-a repetat ediţia din 1967, fără să aducă măcar retuşurile oferite de blibliografia de specialitate. De aceea am consacrat ediţiei sale realizate în seria „Pleiade” de la „Univers enciclopedic“, seria patronată de Eugen Simion, o cronică dură în „România literară”, ale cărei concluzii inclemente mi le menţin şi astăzi. Sub titlul Opere. Poezii  2001 un spectacol jalnic şi amatoristic. Îi reproşam acolo şi faptul că a lăsat pe dinafară o mulţime de poezii, că notele sale bibliografice au fost redactate cu o totală lipsă de responsabilitate. Având în vedere aceste lipsuri vom încerca să aducem la cunoştinţa publicului de astăzi câteva din poeziile lui Octavian Goga total uitate de editorul amintit deşi încă într-un articol al nostru din 1974 publicat în „Tribuna” sub titlul „Ineditele” lui O.Goga, am semnalat câteva din aceste poezii uitate, rămase în coloanele unor publicaţii din Transilvania, de unde n-au mai fost scoase la lumină de către nimeni. Două dintre ele au apărut în „Amicul poporului”, Calendar ilustrat pe anul 1903 şi pe 1904, calendar apărut la Sibiu sub conducerea lui I.Popovici din 1891, redactor care era în bune relaţii cu tatăl poetului. Aici va publica poetul sub pseudonimal Octavian  şi apoi Nic. Otavă, poeziile Seara la noi şi respectiv La cârciuma lui Haramură, poezii ce au făcut parte din ciclul de „monografie a satului”, pe care a intenţionat s-o realizeze. În cea dintâi apar ca figuri caracteristice Lelea Ană, lelea Floare, Lena şi moşu Niculoaie. La cârciumea de sus din deal, oamenii povestesc de un târg c-o vacă dată unui sas; lelea Ană scrie feciorului lelii Floare o carte la cătănie, la o şezătoare fetele petrec, iar într-o şură părăsită două fete îşi dau cu ghiocul, în timp ce moş Neculaie povesteşte despre bătaia de la '48. Sunt întâmplări din viaţa satului, pe care poetul le radiografiază şi în poezia La cârciuma lui Haramură, unde apar alte figuri din viaţa satului, întâlnite şi în alte poezii ale sale, precum popa Niculaie, cantorul Cimpoi, juratul Irimie, Laie Chiorul-lăutarul, pristăvelul Niculiţă şi faţa jidovului, Ida, cea pe care poetul a cântat-o şi într-o altă poezie a sa. Cum textul de mai sus nu i s-a părut demn să apară în ediţia sa de Poezii, poetul a preluat unele imagini, sintagme şi chiar versuri  întregi  până la dimensiunea unei strofe, pe care le-a plasat în alte poezii cărora le-a dat o turnură mai acceptabilă. Nici poeziile de faţă nu sunt de lepădat, mai ales cea închinată lui Haramură colecţionează aproape toate figurile mai importante care circulă în satul lui Octavian Goga, aşa cum îl cunoaştem noi din volumul său de Poezii. În al doilea rând, este de subliniat umorul şugubăţ al autorului, unda de şăgălnicie în care îşi înconjoară personajele, pe care le priveşte cu nedisimulată simpatie. Fata jidovului, Ida, cârciumarul Haramură sunt în fond personaje simpatice şi pline de haz, perfect integrate în viaţa satului, pe care locuitorii lui nu le privesc ca pe nişte „străini”, ci ca vecini şi oameni ai locului. Merită să le reproducem tocmai pentru conţinutul lor sufletesc de profundă umanitate şi solidaritate colectivă.

Cea de a treia poezie publicată cu această ocazie este preluată din revista condusă de Goga la Sibiu, „Ţara noastră” din 1909, unde poezia e semnată doar cu iniţiala S ., fapt care ne trimite la alte pseudonime folosite de poet în această vreme şi în perioada anterioară, precum Sirius şi Silex, iar iniţiala trimite la aceste moduri de a semne.

Cea de a patra poezie reprodusă aici se intitulează Jianu şi a apărut în revista „Spiritul vremii” nr.1 din 1934, revistă apărută la Băneasa în Teleorman, unde poezia a fost publicată cu următoarea notă: „Poezie inedită din Albumul Prinţesei C.B., Strănepoatei...”, poezie datată „Paris, noiembrie 1918”. O reintroducem pe această cale în circuitul viu al poeziilor lui Goga. Adăugăm că în transcrierea poeziilor s-a folosit ortografia actuală.

Seara la noi

Iacă-i sus şi găinuşa

După vârful casei popii,

Lelea Ană-ncuie uşa,

Vezi cum stă-n cuptor cenuşa,

Să nu se aprindă snopii!

Eu mă duc să-i scriu o carte

La feciorul lelei Floare,

În cătane, că-i departe.

„Ne-nchinăm cu sănătate...”

– Tot mai scrii? Nu-i destul oare?

Sus la cârciumă parcă-i clacă,

Spun că-s doi oameni şi-un sas,

C-ar fi făcut târg c-o vacă

Târg pe semne să le placă

Ş-acum beau de bun rămas.

Pe podmol e şezătoare

De la noi a patra casă,

– Foiae verde de cicoare

Este-o fată ca o floare

Săruta-o-aş nu mă lasă.

                                                             Răşinari

Lângă-o şură părăsită

Două fete-s cu ghiocul,

Şapte bobi aruncă-n sită

Şi flori de iarbă cosită

Şi plâng, bată-le norocul!

Dar spăriate sar deodată,

Parc-aud pe nu ştiu cine.

— Cine-i dragă? — Las'surată.

E nebun, cântă biată,

Numai Leana l-o pus bine.

Într-o curte-aşează-n claie

Grâul — zic c-ar fi prea copt.

Spune moşu Niculaie,

O poveste din bătaie

De la patruzeci şi opt.

„Cum să le-ajute lor tunu?

Ei ţineau cu necuratu-!”

D'ap' ai noştri? — întreabă unu,

Moşu râde: — „auzi nebunu;

Cu 'nălţatu împăratul!”

                                                             Octavian

La cârciuma lui Haramură

La răscruci, în Dealu-Mare

S-aud cântece din gură,

– Iar se veselesc la cârciuma

Jidovului Haramură

Popa Naie-n fruntea mesii,

Adumbrit de comânac,

– Om cu mult dar de la Domnul!

Dar la pungă cam sărac.

Cantorul Cimpoi alături,

Om cu vorbe-alese-n gură.

— Are patru boi în curte

Şi-.un fecior la-nvăţătură.

Şi juratu' Irimie,

Cel cu pilde din Isop,

Hâtru om din cale-afară,

Prea-nţelept, glumeţ şi şchiop.

Şi mai este încă unu,

Faţă-n faţă cu juratu

Fost căprar în cătănie,

La 'nălţatu' Împăratul!...

Şi se veselesc tuspatru

De trei zile ţin soboru,

Şi le zice, — jalnic zice —

Din trei zile ţin soboru,

Şi le zice, — jalnic zice —

Din lăută Laie Chioru.

Popa spune din scriptură,

Căpraru de-mpărăţie

Cantoru Cimpoi strănută...

Râde, râde, Irimie.

Şi-i atâta voie bună,

Cât s-aude pe uliţă,

Unde stă pe-o buturugă

Pristăvelul Niculiţă.

Şi se-aşează lângă dânsul,

Fata jidovului Ida,

Cu ochi verzi ca leuşteanu,

Cu păr roş ca cărămida.

El uşor o netezeşte

Îndemnând-o spre fereastră,

Zice Liţă: rău îmi pare,

Că nu eşti de legea noastră!...

Laie Chioru cântă...cântă

– Luna iese peste şură,

Luminând arginţii-n poala

Jidovului Haramură...

                                                             Nic.Otavă

Întinde-mi mâna albă

Întinde-mi mâna albă s-o sărut

Nu mă-ntreba, nici lămuriri nu-mi cere,

Eu sunt un beduin necunoscut

Din raza ta eu mi-am zidit un scut

Şi mi-am făcut un razim din durere.

Rătăcitor eu din pustiuri vin

Şi asprele pustiuri iar mă cheamă

Pribeagul şi truditul beduin,

Dar ochii tăi tovărăşie-i ţin

Şi drumul greu el nu-l mai bagă-n seamă.

Jianu

(Poezie inedită din albumul Prinţesei C.B., Strănepoatei...)

Te văd atât de bine...Sub plopi cu frunza rară

Tovarăş bun cu Oltul, tu stărui pe cărare,

Şi cum se ţese-amurgul din umbrele de seară,

Făptura-ţi creşte parcă, mai mare, tot mai mare...

Haiduc purtat în cale de-a codrilor povaţă

Icoana ce din neguri, senin mi se desface

Tu ai în ochi lumină, în suflet dimineaţă

Şi-n inimă ai plânsul bordeielor sărace...

Viteaz, pornit să nărui a neamului Gomoră,

Boier de legea veche, te blastemă ciocoii

Dar te visează pururi nevestele la horă

Şi te doinesc ţăranii, când ară-ncet cu boii...

O volbură aprinsă, o flacără târzie,

Desprinsă din fiorul mândriilor străbune,

Cu flinta grea pe umăr, aşa-mi apari tu mie

Vestind o viaţă nouă în vremi de-ngropăciune.

Copil pribeag al firii prin câmpuri, prin poiene

În nopţile cu lună, în zilele cu soare,

Ai prins atâ'ta farmec, că nu mă mir Jiene,

Că-n urma ta, eu astăzi, am întâlnit o floare.

                                                             Paris, nov. 1918