Nr. 6 (487) iunie 2006

Cel mai tradus prozator român

contemporan

Născut în 19 iulie 1936, Norman Manea împlineşte în această vară 70 de ani. A debutat în 1966 în presă, iar în 1969 cu volumul de povestiri Noaptea pe latura lungă. Până în 1986, când pleacă definitiv din România, au urmat alte cărţi de proză: trei volume de povestiri, cinci romane – la care s-au adăugat două volume de eseuri. Au fost deci 20 de ani de activitate literară în ţară (1966-1986) şi sunt în acest moment 20 de ani activitate literară în exil (1986-2006). Ar fi un oarecare echilibru teoretic între două mari perioade ale creaţiei. Dar viaţa are secretele şi socotelile ei. 50 de ani trăiţi în România faţă de cei 20 de ani de până acum trăiţi în exil înseamnă pentru Norman Manea o altfel de comparaţie. Artistul şi-a continuat afirmarea şi împlinirea, peste orice etape, suferinţe, rupturi biografice, schimbări de mediu lingvistic etc.

E foarte greu de făcut un bilanţ actualizat al traducerilor realizate din proza lui Norman Manea. Şi mai greu ar fi de bibliografiat receptarea internaţională a acestor traduceri, pentru că referinţele critice sunt foarte multe şi răspândite în publicaţiile cele mai diverse.

În 1996, când apărea la Editura Fundaţiei Culturale Române o nouă ediţie a romanului Plicul negru, era înfăţişată următoarea situaţie sintetică a prezenţei lui Norman Manea în lume:

După 1986, adoptând exilul, Norman Manea a stat o scurtă perioadă în Germania (în cursul anului 1987), iar apoi s-a stabilit în Statele Unite, la New York. A fost tradus în acest interval 1986-1996, în peste zece limbi şi a publicat 20 de volume. Până atunci fuseseră publicate în SUA volumele: October, eight o´clock (1992), On Clowns: The Dictator and the Artist (1992), Compulsory Happiness (1993), The Black Envelope (1995), care au figurat în selecţia celor mai importante apariţii editoriale ale ziarului „The New York Times”. Receptarea a însemnat zeci, poate sute de recenzii în cele mai importante ziare şi reviste din Germania, Franţa, Italia, Spania, Anglia, SUA.

Scriitorului i s-au acordat în 1992 Bursa Guggenheim şi prestigiosul Premiu MacArthur. În 1993, Biblioteca Naţională din New York l-a sărbătorit cu prilejul acordării distincţiei „Literary Lion” a bibliotecii.

Acesta ar fi bilanţul sumar al primelor zece ani de exil: 1986-1996.

De atunci au mai trecut zece. Intervalul 1996-2006 înregistrează alte izbânzi şi ecouri. S-au adunat alte zeci de traduceri, alte sute de recenzii, alte numeroase şi importante premii – care, toate împreună, probează preţuirea de care se bucură scriitorul român. Căci, trebuie să spun acest lucru, niciodată nu este uitată referinţa la originea lui Norman Manea şi la situaţia sa biografică: scriitor evreu, plecat din România în 1986, din cauza represiunilor regimului Ceauşescu. Două teme mari îi recomandă imediat proza: relatarea despre experienţa deportării în timpul celui de-al doilea război şi mărturia despre confruntarea cu un regim comunist.

Pentru edificarea cititorului român merită reproduse, la această ocazie aniversară, câteva fraze ale receptării şi aprecieri venite din partea unor mari scriitori. De pildă, Octavio Paz afirma:

„L-am citit pe Norman Manea în engleză, în franceză şi în spaniolă. Am avut norocul să-l şi cunosc personal. Îl consider un excelent povestitor şi romancier, un spirit modern autentic şi reprezentativ pentru noua literatură care se înfiripă de ambele părţi ale Atlanticului, cea americană şi cea europeană. E imposibil să uităm că Manea a fost persecutat şi duşmănit în România sa natală de către cenzorii dictaturii birocratie care a stăpânit acea ţară sub masca «socialismului». Norman Manea a susţinut întotdeauna totala independenţă a artei faţă de politică, atitudinea sa morală a fost exemplară. Oricât de demne de stimă şi admiraţie au fost conduita şi opiniile sale civice, esenţial rămâne însă faptul că Manea este un artist, un adevărat scriitor”.

Reiau şi un fragment din opinia lui Philip Roth despre Norman Manea:

„Profunzimea sa cărturărească, subtilitatea intelectuală şi afecţiunea sa pentru complexitate, liniştita înţelepciune, chiar şi plăcerea pentru bucuriile vieţii de fiecare zi şi capacitatea de ale gust – toate acestea nu sunt neapărat armele cele mai bune contra crimei instituţionalizate. A trăi într-o stare de urgenţă furnizează acea excesivă continuitate care fac viaţa şi opera sa atât de distinct sfâşietoare… Nu bătălia unui erou, ci a vulnerabilului, lupta celui slab şi ne-eroic pentru a se susţine, îndârjit, împotriva tuturor handicapurilor, pentru a rezista degradării, pentru a rezista contra a ceea ce Norman Manea numeşte «deraierarea omenescului însuşi» - nici o strădanie morală nu este mai uimitoare”.

Astfel de consideraţii pot fi înmulţite. Dar un mic eşantion e suficient pentru a arăta unghiul din care este receptat şi interpretat Norman Manea în Europa sau în America.

Traducerile, recunoaşterile internaţionale, recunoaşterile naţionale, frecventele reeditări ale cărţilor lui Norman Manea în ţară sau în străinătate, receptarea critică, aprecierea construcţiilor sale epice şi a conştiinţei morale încorporate confirmă faptul că Norman Manea este unul dintre marii noştri scriitori contemporani.

Revista „Familia” este onorată de colaborarea permanentă a lui Norman Manea, în cadrul rubricii „Sertarele exilului”. Ca unui vechi şi statornic colaborator, redacţia îi urează lui Norman Manea, cu acest prilej aniversar, „La mulţi ani!”