Lucruri îmbucurătoare
Editoriale
încrâncenate am tot citit. Articole de fond, așișderea. De-ar fi să ne judece o
persoană străină de România după aceste lamentații, cu siguranță ș-ar spune că
nația asta nu știe decât să-și plângă de milă. Totuși, cu toții cred că o știm,
lucrurile nu stau nici pe departe chiar așa. Cel puțin în ultima vreme. Cel
puțin în domeniul literaturii.
S-a încheiat nu de
mult timp noul avatar al Bookarestului, Târgul de Carte Bookfest. Au
participat din spusele presei, căci eu, unul, din pricina distanței și a
timpului limitat, n-am izbutit să bat drumul până acolo au participat deci
edituri câtă frunză și iarbă, oferta de carte a fost mai bogată ca-n oricare alt
an, vânzările au depășit și ele cifra din anii precedenți, iar vizitatori au
fost uimitor! în jur de 70.000. Sigur, unele statistici au arătat că
majoritatea dintre aceștia depășeau ca vârstă 55 de ani, dar iarăși, să fim
optimiști s-a spus majoritatea, ceea ce lasă loc destul și pentru cei
situați pe scara vârstei sub acest reper. Îmbucurătoare pentru mine și alții
ca mine care n-au putut participa a fost și inițiativa unei televiziuni de
a-și înființa acolo un studio și de-a realiza zilnic emisiuni transmise în
direct. Au fost lansări, au fost discuții, a fost un prilej de întâlnire cu
lumea cărții tipărite. Foarte bine! E semn de normalitate. La mai mare!
Semn de normalitate
încep să fie și aparițiile pe piața românească a unor cărți care cunosc succes
în țările unde lectura, alături de televiziune și internet, chiar este un mijloc
de petrecere a timpului liber. S-a publicat așadar, la scurtă vreme după urcarea
în topurile americane și europene, controversatul roman Codul lui Da Vinci,
urmat, la intervale la fel de scurte, de celelalte trei cărți ale autorului.
Sigur, traducerea a lăsat puțin de dorit (timpul scurt de lucru probabil că a
fost pricina acestui neajuns), dar vin iarăși cu optimismul editura a scos
pe piață de curând o nouă ediție, bănuim îndreptată. Nu cunosc numărul de
exemplare vândute, dar, judecând după alegerea editurii de-a tipări inclusiv
ediția ilustrată, inclusiv un ghid de lectură al cărții, pot crede că a fost mai
mult decât mulțumitor. Fericit a fost și valul de cărți pe aceeași temă care a
urmat. Nici nu mai știu câte romane, câte studii cu aplecare asupra problemei
templierilor și-a Sfântului Graal s-au tipărit până acum! Și nu doar de către
editura împricinată cu publicarea romanului lui Dan Brown (adică RAO). A ieșit
de curând de sub tipar un roman care se spune că va face furori cel puțin la fel
de mult ca și Codul lui Da Vinci. Ultimul templier se cheamă el,
și e semnat de Raymond Khoury (tipărit de Nemira). A ieșit, tot la RAO, într-o
ediție hardcover în cel mai adevărat sens al cuvântului, excelentul roman
de debut al lui Elizabeth Kostova, Colecționarul de istorie. Și va urma
peste câtva timp, la Polirom de data aceasta, un roman la fel de senzațional,
despre care se va vorbi, sunt sigur, la timpul cuvenit.
Trebuie să recunoaștem
că aceste cărți reprezintă etapa următoare a succesului de librărie înregistrat
de romanele lui Paolo Coelho, că sunt cărți, romane temeinice, deloc ușor de
scris, thought provoking cum s-ar zice (!).
Sincronizarea cu
aparițiile recente din străinătate, și mai ales cu cele premiate de diverse
instituții și fundații cu greutate, se află în planul editorial și al colecției
fiction.ro de la editura Tritonic. Am găsit astfel în librării de câteva
luni încoace nu mai puțin de șase cărți fundamentale pentru literatura de gen
din lume în momentul de față. E vorba de trilogia Noului Crobuzon semnată de
China Miéville, de Zei americani a lui Neil Gaiman, de volumul omnibus
Viriconium de M. John Harrison și de 40 de semne de ploaie al lui Kim
Stanley Robinson. Am aflat că până la sfârșitul anului vor mai ieși alte 15
cărți! Așadar, cititori de literatură fantastică, puneți bani de-o parte!
Și asta ca să nu mai
pomenesc de avalanșa de cărți apărute în cadrul Bibliotecii Polirom, avalanșă
care sper să nu se oprească, ba dimpotrivă dacă e posibil așa ceva să
acumuleze și mai multe titluri în și mai scurt timp.
N-am pomenit decât
puține dintre lucrurile îmbucurătoare pe piața de carte românească. Ele sunt
însă multe; nu mi-ar ajunge spațiul de aici pentru a aminti măcar jumătate
dintre ele. Așadar, să însemne toate acestea că românul nu citește, să însemne
că editurile muncesc în van, investind în lucruri nevandabile? Nu prea cred.
Cred în schimb că vom asista pe viitor la Gaudeamus, poate; dar și-n
librării, până atunci la sporirea numărului celor tot mai dornici să-și
petreacă timpul în compania unei cărți. Vom asista, așa cum a început deja să se
vadă, la adevărate campanii de promovare, la clipuri publicitare televizate
între o reclamă cu musculița ce trăiește viața la maximum și cea cu frizura care
rezistă oricărui climat , la susținerea și recomandarea noilor apariții de
către revistele glossy (oare de ce-a trebuit să treacă atâta timp pentru ca
editorii să apeleze la... șmecheria aceasta?) și, de ce nu?, dovada supremă a
maturității unei industrii editoriale, la apariția agențiilor de impresariat
literar. Apoi, cu puțin noroc și abilitate, vom putea citi pe supracopertele
edițiilor hardcover numele unor scriitori români.
Asta să ne fie soarta! |