S-a
născut la 5 ianuarie 1949 în comuna Negureni, județul Orhei. Este licențiat în
jurnalistică și filologie al Universității de Stat din Moldova (1967-1972).
Primele notițe jurnaliere le publică în ziarul raional din Sângerei (19641965),
întâiele poeme în ziarul Tinerimea Moldovei (1967), în redacția căruia, încă
de pe timpul studenției, este angajat ca redactor în secția artă-literatură.
Însă, în septembrie 1977, este destituit din post în urma promovării spre
publicare a unui articol despre M. Kogălniceanu, atitudine ce contravenea liniei
ideologice oficiale.
Prima carte de versuri,
Aripă în lumină, îi apare în 1976. În 1977 devine membru al Uniunii
Scriitorilor din Uniunea Sovietică.
La edituri din Chișinău,
București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Alba Iulia a editat peste 40 de cărți
de poezie, proză, eseuri, dialoguri, printre care: De ce tocmai
mâine-poimâine? (1990), Șoimul de aur, Umbra ca martor (1991), Iluzia
necesară, Puntea de acces (1993), Spunerea de sine (1994), Prezența
celuilalt, Vieți neparalele (1997), Îngerul și croitoreasa, Gladiatorul de
destine (1998), Identificare de adresă (1999), Student pe timpul
rinocerilor (Jurnal 1969-1972), Lamentația Semiramidei (2000), Lampa
și oglinda (2001), Strictul necesar (2002), Altul, același (Biblioteca
școlarului, 2004), În caz de pericol (2004), Perimetrul cuștii (Jurnal
1972-1978), Avangarda rusă (2006).
Unele din volumele în
cauză au fost apreciate cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova, Premiul
Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Național al Republicii Moldova.
A antologat mai multe
volume de poezie și traduceri din literatura română și universală, a tradus din
creația a peste 100 de autori din întreaga lume, printre care câteva cărți de
Velimir Hlebnikov, Aleksei Krucionâh, Viaceslav Kuprianov, Ghennadi Ayghi,
Aleksandr Tkacenko, Ivan Ahmetiev ș.a. Grupaje din versurile și prozele sale au
apărut în limbile albaneză, armeană, bulgară, franceză, germană, gruzină,
letonă, macedoneană, rusă, sârbă, slovacă, suedeză, ucraineană, maghiară.
Libertatea de expresie
Tentația
de-a folosi oportuna
ocazie de-a spune ceva: U-A-E-A-A...
U-A-E-A-A... când pare
că văzduhul
ori însuși spațiul e
pe mai multe voci (deloc întâmplătoare)
în timp ce niște
vocale călătoresc gratis cu vântul
ca unic teritoriu în
care e posibilă cu adevărat
libertatea
cuvântului... U-A-E-A-A... U-A-E-A-A... + (plus)
cele 33 de consoane ca
și cum undergroud
ca și cum ilegale ale
trosnitoarelor
vertebre din încolonarea șirii spinării puse la încercare
de bătaia vântului.
Peisajul pulberii
Noapte de săpat sau
doar de străbătut tunele.
Miezuri de smoală prin
fructele întunericului
în care îngerii rămân
copiii eterni (ori poate
cópii antropologice).
Visul e lumina de la
capătul metropolitanului ceresc
curent în recul ce
aspiră aspirațiile pământene
eminamente peisajul
pulberii proverbiale în mișcare
fără scop (pulvis
es et in pulveram reverteris) peisajul
curiozității în stare
pură un fel de metafizică a
artei de a nu te
pierde în nici o situație; (de altfel
e pulberea pe care
dimineață de dimineață
ne-o spălăm de pe
pleoape sau fără să știm o ștergem cu
mâneca hainei de pe
caietele de școală
manuscrisele
capodoperelor paginile codurilor de legi
constituțiilor parțial
utile).
Noaptea miezilor de
smoală... se împuținează drastic asemănările și
esența ce derivă din
radicala comprimare a analogiilor e
însăși unicitatea
inutilă sieși
ca personalizarea
într-un singur exemplar
ce nu are cu cine și
ce comunica de unde
totdeauna
imprevizibila erupție a poeziei ce spune să zicem
că Trebuie să te
scufunzi într-o tulbure asemănare
Cu sprijinul uitării
ca să crească cunoașterea.*
Vise ridicate la rang
de lumină
noi v-am râvnit
dimpreună cu Dumnezeu care ne-a mărturisit
că nu poate visa dacă
nu e conectat la prezența omului
de aceea tot stă cu
fața în peisajele de aburi ale apelor
în peisajele de
pulbere ale înaltului
anume astfel
întreținându-și starea de visare
pleoapele sale
fantastice fiind ca niște vele de caravelă
naufragiul căreia
înseamnă supărarea Domnului Dumnezeu și
îmbarcarea Poetului
(în loc de Noe) pe potopul de lacrimi
în amestec de
bucurie și durere ale lumii cu
toate lăcomiile ei
întru bine întru rău
întru viață întru
moarte întru taină și sigur
întru ce va mai spune
Dumnezeu căruia îi aparține
primul și ultimul
cuvânt Ce Totdeauna Este...
Doamna
cam boemă
ca o poemă
fără temă
veioza
clarobscurizează
mată
precum portocala
bandajată
sau pruncuța înfășată
ori globul de
chihlimbar
neutru
asudat pe dinăuntru
cu suspine respirate
de doamna absurditate
căreia îi este dragă
lumea-ntreagă
deci și-această poezie
cu minimum
de-ortografie
Lupta pentru pace
după o lungă perioadă
de bine mersi alias tihnă universală
cineva trebuie să-și
iasă din minți la obsedantul gând că
războiul e iminent
pentru că
pacea se apără și cu jertfe
întru demență
înfricoșată
mai ales în țările
mici ca și cum inexistente
neutre sau
neutralizate
pacea nu dăinuie de la sine uneori
ea se naște și din
capetele date de pereți de bieții demenți;
cum din capul
războinicului Marte
se naște Atena pacea
din capete date de pereți se naște
altceva e că ritul
eroismului și falsităților protocolare
nu admite decorarea
post-conștiință
post-luciditate a
jertfiților pentru pace prin
anchilozarea în cămașa
de forță unii dintre care
contribuie la
prevenirea molozului prin ruinarea intercraniană a
propriilor creieri
izbiți de cetăți și alte monu-
mente istorice
intuiția slab
dezvoltată a lumii ajunge totuși la concluzia că
cineva trebuie să
combată pentru pace chiar în toiul păcii
zburându-și din
scăfârlie curentele filozofice
și alte lucruri înalte
inclusiv cristalinul conștiinței
sau cristalul ei
trosnitor între țâțâni de uși izbite de
deloc metaforicele
furtuni ale răutății
brusc însă
blițurile orbesc nu
stau pe acești eroi demenți și domestici
(în orice situație
intensitatea
eroismului depinde de gradul de nebunie) dar
în legătură cu aceasta
nimeni nu se gândește
a încuviința sau a nega ceva
ca și până în prezent
deznodămintele fiind
imprevizibile
(pluralul respectiv conținând și ceva minte: deznodă-
minte
fiind adică un cuvânt care ar purtea ajunge el însuși la
demență precum
rostitorul sau scriitorul său angajat în
lupta pentru
pace...)
Reacție
Când se-ntâmplă să
simt după ureche
adică la ceafă
vreo răcoroasă pală de
aer
fără a întoarce capul
și fără să-mi sară
proverbiala țandără
îmi zic:
O fi zefirul
sau
generația tânără...
Zbor peste un cuib de cuci
În Bois de Boulogne
unde nu are ce căuta șarpele Boa
cu un cotkodac
de reclamă găinușa de pădure laudă
pelicula Kodak
bună de-a imortaliza (la ce bun?...)
păpădiile despuiate de
asteriscurile lor fulguitoare
ce trimit din văzduh
din nori la notele de subsol ale
filosofilor trăitori
în mizerie;
cot-ko-dak! exclamație
destul de stridentă
din trei silabe putere peste păpădii
și flori de sunătoare
(...în gol) fâlfâie din aripioare
fluturi-cap-de-mort în
aproape egală măsură cu
lepidopterele-cap-de-viu prin locuri unde probabil uneori
omul își pune capăt
zilelor cârtița își pune capăt nopților
prin care unele și
celelalte miresele lui Chagall
sau Margareta lui
Bulgakov zboară peste un cuib de cuci în care
pacienții cu caiete
dictando în mâini stau relativ ogoiți sub privirea
dictatorului
surdo-mut: Neantul... mintea căruia
are mereu o Idee avans
față de mulțimea sentimentelor
păpădiilor sau
fluturașilor (drăgălașilor...) ...
Harfa neagră
Chirurgul cercetează
mineralele adunate în
miner
astfel stimulându-se
nefiresc de mult imaginația în
detrimentul bunului
mers al operației (adică
mersul bisturiului).
Ca și cum ar fi
peisajul unei vivisecții
a diavolului
dezamorsat de
păcatele iadului.
Dar
în loc să fie dus pe
gânduri
chirurgul e dus pe
sentimente
deoarece
cercetează inima
neagră
acoperită ca de
moluște de
mineralele adunate în
miner
și nu cercetează
creierul o mai fi rămas
alb?
A fi alb ca îngerul
înseamnă
a fi mereu îmbrăcat de
sărbătoare
din care motiv cauzal
sau cauză motivată
în subterană
sărbătoarea este exclusă
chiar dacă
ar reînvia Stahanov
cel mumificat în
falsa glorie comunistă
și în
înspăimântata memorie
a fostului lagăr socialist.
În fond
cam acesta ar fi
fondul: scheletul minerului ca
o harfă neagră. Zdrâng,
zdrâng!... condamnatule
la cântec... |