Nr. 5 (486) mai 2006

Primul volum al lui Sean Singer – Discography – a fost publicat în 2001 în urma obţinerii pentru manuscris a importantului premiu Yales Series of Younger Poets Prize, premiu acordat în anul respectiv de marele poet W.S. Merwin. Cartea a mai primit apoi o altă importantă distincţie – premiul Norma Farber pentru debut acordat de Poetry Society of America. În 2005, poetul a obţinut o bursă de la prodigioasa organizaţie The National Endowment for the Arts pentru finalizarea manuscrisului intitulat Paraffin Fuel. Pentru Sean Singer „jazzul e un eveniment semiotic”, iar „procesul de închegare a unui poem implică luni de audiţii muzicale, de întocmiri de liste de cuvinte şi imagini, şi de încercări de a găsi conexiunile imagistice şi acustice între diversele lucruri ce urmează să intre în conţinutul poemului”.

Poem semnificativ

Vreau să văd ce e-n harpa rece

Din inima ta, brăţara-i roşie.

Dacă se-ntoarce-o busolă

Sau un ac indică o cremă

Excitantă, a ta,

Sigur e-un ocean de lucruri triste,

Un lighean ce-ţi gustă pielea,

Mişcări uşoare de-anemone

Şi consecinţe ce-s palpabile.

Mişcări întunecoase ca părul vânzătoarei,

Ca mocca aromată

În locul vorbelor mai tandre

Ce-s nişte felinare de hârtie cu lumânări zoomorfe.

Poem cu refrene de Groucho Marx

Dacă ai fost preschimbat prin foc,

ai fost ca alţii mulţi, capcanele-s însă mai multe.

Sunt femei cu fuste de in pline de flori sau

bucăţi de flori, de prin grădini ce se extind.

Un bărbat are vârsta femeii pe care o pipăie.

Un păsăroi, buhă gălbuie ca o scară, agăţată de noapte.

Unde e locul cărat de el din Paris

ca fructele de plastic? Scrutând bezna arţarilor

plonjează într-un hârciog în postură de opera dolce.

Oricine spune că vede prin femei pierde o groază.

Atât de puternică era prezenţa ei c-am înţeles sensul formelor.

O formă ascultă de pat numai, sau de farfuria verde deschis.

Eu dau durerea de gol, căci prea mulţi ţin de asta.

Voi face sacrificii s-o simt din nou,

lină ca statul Vermont într-o guşă de pasăre.

Astea-s principiile mele. De nu vă plac, am altele.

O tu platformă de lemn moale, cu un microfon

ciudat asemenea unei figuri de galion.

Sau câteva scaune nedesfăcute, bucurându-se de picioarele oamenilor.

Deşi sunt goale acum, aceste locuri au văzut multe.

Oamenii-şi ţin tabieturile, şi-n găleţi strâng sevă.

Am petrecut o seară cu-adevărat minunată. Dar nu asta era.

Aducând răspunsurile la cunoştinţa jazzului şi a bluesului

De când n-a mai trecut acel tren? (Professor Longhair)

Absenţa trenului un abur roşu

prin stupii de copaci cântând

narcise şi-anisette ca aure urcând

negociind vocalele de lemn.

Iubito, hai, nu vrei să te-ntorci acasă? (Miles Davis)

Acasă e o piatră prinsă-ntr-o piatră

ce vrând să mă convingă, sumbru, îşi prinde limba

în starea mea – pe creştet temeri ţin mieroase,

picioarele-mi sunt ivăre, insidioase dar şocante.

N-a plouat? (Mahalia Jackson)

Iradiaţia metalică se-mprăştie pe piele –

lichid auto-mustrător. Obiectează bucurie,

dar sub-arcuit eterul dulce îşi fixează luciul.

În zone ploioase ale gândului sunt introversiuni de-acelaşi tip.

Cât de adânc e oceanul? (Irving Berlin)

Oceanul respiră insinuant permutaţii.

gravează cuvinte denunţătoare ca peştii uscându-se:

toţi oamenii frumoşi sunt scutiţi de incantaţiile

decăderii, dar cum rămâne cu focul pletos din plămânii pianului?

Ce este acel lucru numit dragoste? (Cole Porter)

Sex nu există în imaculare; doar distanţa

la care-o perfecţiune ia formă-n mod precis fiind

că el/ea nu-s dispuşi la mângâieri, la comentarii, filme.

Curba ieşită-nafară e roşie întocmai ca un canibal.

Unde-ai dormit azi-noapte? (Lead Belly)

Am devenit albină şi-am dus-o într-o veselie până

într-o punguţă octogonală; dracul n-a văzut nici o albină

şi nici n-a auzit vreun bâz, ci doar, din când în când

mă învelea într-o pătură negru cu galben.

Şi ce? (Miles Davis)

Solo-ul lui Coltrane ţinea şi-o oră

şi i-o făcea prea des lui Miles, lui şefu’,

dar se scuza, nu ştiu când să m-opresc.

Iar Miles: „Scoate dracu’ muştiucul din gură!”

Clarinetul

L-au folosit toate trupele de klezmer

Când se dădeau uşurel jos din beznă,

Jos jos jos jos.

Prospero-şi rupse bastonul negru,

şi vanitoasă se miji lumina:

Lumină-zână, lumină-sclavă, chalumeau bleu

Muzici turtite sub tălpi în grajd în Noua Anglie,

Da-uri, cânepari din secera lunii, din bas hurduit,

Şi intonări de zahăr vanilat;

Optimea de coloratură

În clinchet clopoţit şi allargando,

Ăs’timp tromboane şi ghitare

Pâş pâş acolo-n fundal

Până se liniştiră, stârnind bluesul,

Ascult-ascultă şi lumina să pătrundă.

Grădina deliciilor

1.

Puhoi de păsări mari ca mâţele

taie-o tubă parcă în

castele de nisip. Flori de cireş

cât pruna ticsesc preeria-n orgasm de-atâta albastru.

Năvala de gazele e toarsă

în unicorn bând apă sub

brăţara de arbori, o scroafă

îşi vâră capul de sobol

în craterul cu verdeaţă, amuşinând

prin seară. Un iepuroi saltă

din rogoz foşnind un cântec

bleu lâng-un gheizer de fuchsia.

2.

Tâlv, gălbinare, jalapeńo, stridii vrac, păstaie, mulard, afină, miez, falanger, ghimber de baltă, pânză-n pupa, cucuvaie, coji, senufo, fărmitură, aguti, frunză de smochin pestelcă, echidna acuatică, edelweiss, scuipătoare, jojoba, quincunx ecdisial, gurnard ţepos, lamă, prizonierat, terpsichore, zaribă, pixul roz, smoc, troglodit, poponăreală, hara-babură.

3.

Se-ndepărtează agăţaţi de fum,

grăsimea curge peste trupuri

până în râul de catran, mai negru

decât sfârcul fetei, jumate luminat

ca la eclipsă, o roat-a morii prezicând

foc & durere iţite deasupra luminii,

toţi împinşi în cenuşă

cu oul tare de-unde iese demonul zbughind-o

nu-ncet & cerul înflorind de Zyclon B,

băiat grăsuţ şi piroman eliminându-şi mama

din care să rămână o molie de zgură, & nimic.

(traducere şi prezentare de

Christian Tanasescu)