|
Femei și îngeri
Și-n nopțile scurte de vară
totuși lungi așteptări
la un anume semn
femeile schimbau paturile
cu aripile îngerilor
zburând
cu bărbații lor în brațe
cu bărbații care tocmai intraseră
ca Messia în trupul lor de aur
biserica oricărui neam de oameni.
Doar neamurile îngerilor de tot însingurate
Iarbă uscată e femeia
Unde a fost iarba mușcată
crește alta mai verde în loc
tot așa cum sânul femeii nesărutat
nu mai crește niciodată
doar înflorește
sâmbure negru uscat
pare roata ce se-nvârte în capul nopții
fără spițe înalte se vede iubirea
fără cuie crește lemnul crucii
încercuit cu iubirea
de trupul ierbii uscate.
Scurtă secvență
Aerul se tot dilată
mai să pleznească
sărutând asfaltul încins.
Lumina
zglobie copilă
sare șotronul de umbre
înghite grăbită lumea
lingându-și degetele sclipicioase
și reci
ca buzele rătăcite prin înghețata de
ciocolată
răscolește praful ușor
ca femeile aflate sub talpa bărbatului
ce le iubește desculț
și apoi leneșă tăcerea
moare sub mărul bătrân.
Mă grăbesc mai mult ca
altă dată
să traversez coapsele
fierbinți
ale dealului pârjolit
de vara aceasta.
Când trupul meu
Numele tău stă înfipt
în zgomotul strident
al soneriei și sun sun
mereu fără să te mai știu.
Dar când trupul meu va
uita trupul tău
și când trupul tău va
ieși din forma trupului meu
spărgându-se ca lutul
de pe clopotul abia turnat
va mai rezona el cu
floarea care-ți înfiora sfârcul
vor mai chema buzele
tale inima obeliscului meu
strecurat la furat
între ele
va mai fi arcuirea
trupului tău aceeași atunci
când altul va lua
locul neputinței mele?
Turnir inventat
Cavalerii azi
mesteceni cu albe bluze
se-ntrec în turnire
aprige de frunze
vântul ca un arbitru
bigam
probează-n secret
trasul în ham
suflându-și pământ
dintre buze
rozând cotoare de mere
obtuze
își întărește inima de
berbec
să bată toaca în
lemnul de tec
în care lacomi carii
varii
se joacă de-a
baba-oarbii
așteptând semnul
prințesei
atât de dibace în
rolul miresei.
Să-nceapă să-nceapă
se urlă în vulg
doar n-o să așteptăm
primul fulg!
Și-ncepe turnirul
numai de probă
pentru moartea subțire
ca praful de tobă.
Spre seară de pe-un
ram iar plouă
cu ouă de bibilică în
iarna cea nouă
pe care mireasa
prințesă de neam
o privește și râde
nebună prin geam:
Adio prințe atât cât
iubesc viață să am
și lemn de mesteacăn
cu frunze pe ram!
Asta-i! |
