Nr. 4 (485) aprilie 2006

De la universal la idiomatic

Lucrarea Cultură şi spiritualitate românească în Arad în perioada interbelică (1918-1940), publicată la Editura „Vasile Goldiş” din Arad (2005) de Virgil Valea, poate fi socotită un model al genului, de monografie dedicată vieţii culturale româneşti dintr-un anumit spaţiu şi timp. Ea se distinge prin comprehensiunea sa exemplară, prin precizia de explicitare a problematicii, asupra căreia se operează cu instrumentele unei cercetări exhaustive, punându-se pe tapet o bibliografie amplă, incluzând aproximativ tot ceea ce este mai valoros în domeniu, de la lucrările mai vechi, despre preludiul temei, şi înţelegem prin această noţiune trecutul cultural al zonei, anterior obiectului delimitat cronologic la perioada interbelică. Viziunea autorului este una integratoare, întrucât subiectul operatului său, cu profil local, interferează armonios (şi organic), cu cel transilvănean, iar acesta din urmă cu cel românesc naţional.

Concomitent, însă, Virgil Valea vine să împlinească, parcă, unul dintre dezideratele preconizate de filosoful Constantin Noica, care aşa cum spunea filosoful ar trebui realizat de istoricii români, acela de a recompune trecutul conaţionalilor lor de la alţii spre ei înşişi şi nu invers, de la universal la idiomatic, de la cultura vecinilor noştri spre cea a poporului român. Descoperim, astfel, în această lucrare că, în ciuda numeroaselor oprelişti, fenomenul cultural românesc a atins, încă din perioada de început a epocii moderne, parametri de excelenţă, aşa cum aceştia pot fi descoperiţi în alte culturi din ţările europene. El s-a dezvoltat, aşadar, într-o armonie firească cu cel al altor etnii, favorizat de anumiţi factori, între care şi cele două biserici româneşti, ortodoxă şi greco-catolică. În cercetarea sa autorul a reuşit să distingă şi să creioneze, cu multă acribie, efortul intelectualităţii româneşti, creatoarea fenomenului cultural naţional din perioada interbelică, de a înlocui, pe scena publică, cultura străină, intrată într-o postură de evidentă diminuţie, cu cea românească, devenită acum competitivă şi deci comparabilă cu cele din alte ţări.

Un merit aparte al acestei lucrări constă în faptul că recompune câteva biografii eclatante, care până nu demult apăreau în frontul cercetării istorice foarte rar, dată fiind cenzura din regimul comunist. Ea este alcătuită, în realitate, din adevărate mici monografii, care, însă, se leagă între ele prin firul unei expuneri completitive, bogat argumentate, vie şi sugestivă.

Citind această lucrare simţi că autorul ei este profund ataşat subiectului pe care-l decodifică, încrezător în valoarea instituţiilor culturale născute din eforturile intelectualităţii interbelice. Acestea sunt prezentate în devenirea lor proteică pe un făgaş firesc, excurs dintr-o formă spre alta, ascendent, progresiv, profitabil şi îmbogăţitor. Discursul istoric al lui Virgil Valea are în vedere, aşadar, un obiectiv limitat în spaţiu şi timp şi se săvârşeşte prin folosirea unei metodologii de cercetare ştiinţifică modernă. Sub pana istoricului personalităţile de talie naţională sunt prezentate în locul şi timpul petrecerii „întâmplărilor”, certificând, prin prezenţa lor, valoarea celor locale şi inscriind, astfel, acel spiritus loci evoluator în fluxul naţional al evenimentelor culturale, într-o sincronie firească, observabilă şi perenă. Recompunerea „vieţii” unor instituţii de cultură revolute readuce în faţa cititorului pluralitatea activităţii desfăşurate de intelectualitatea arădeană în perioada interbelică, dezinhibată din chingile complexelor de inferioritate, devotată şi îndrăzneaţă, obişnuită acum să se ia în serios, să muncească pe măsura unei însufleţiri şi a unei pregătiri direcţionate către superlativul Excelsior, agreat pe atunci în întreg spaţiul cultural românesc. Modicitatea posibilităţilor, aşa cum apar ele din cartea lui Virgil Valea, se compensează prin propensiunea celor implicaţi către teoretizare şi mesianism şi în cele din urmă, către altoirea cunoştinţelor culturale în conştiinţa populaţiei, vizând, desigur, pătura sa cea mai aptă, adică tineretul studios de toate vârstele şi cel cu pregătire profesională din lumea industriei orăşeneşti.

E uimitoare, apoi, aşa cum rezultă din ceea ce se scrie în această carte, unitatea de direcţie finalistă a actanţilor, a celor ce se implică în fapte, ţintind către un ţel înalt, urmărit cu perseverenţă benedictină prin planurile de activitate ale tuturor instituţiilor  culturale din zonă şi timp, înscrise, ca într-un evantai multicolor, în frontul culturii naţionale- catalizate pozitiv de intelectualii veniţi din Vechiul Regat, atraşi de o civilizaţie elevată, superioară celei din spaţiul din care proveneau, şi, de ce nu, însufleţiţi de intenţii înălţătoare, inspirate din discursul politichiei epocii, aşezat pe coordonatele corecte, raţionale, ale devenirii generale româneşti. Expunerea este, pe alocuri, maiestuoasă şi implicantă, căci include o mulţime de făptuiri notabile, pe care autorul nu le deranjează cu conjuncţiile unor păreri incisive, socotind cu siguranţă că ele vorbesc mai bine decât el şi că doar observarea fluvialei lor derulări poate provoca opinii, poate induce idei. De aceea, din lectura acestei cărţi cititorul iese îmbogăţit, căci, neinfluenţat de opinii prezumpţioase, de scopuri teziste, evitate cu obstinaţie de autor, el poate afla ce vrea, poate şti ce trebuie, în spiritul unui adevăr recompus din fragmente conjugate în aceeaşi ecuaţie referenţială. Şi,la sfârşit, socotim că acesta ar fi dator să spună, onorându-l pe Virgil Valea, cu riscul de a friza banalitatea, „carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”