|
La
împlinirea unei vârste senioriale, în orizonturile căreia s-a întemeiat un
destin aparte de scriitor român, îi dorim colegului și prietenului nostru
GHEORGHE GRIGURCU poet al rafinamentului inteligenței și al eleganței
aforistice, al lirismului concentrat și al emoției adânci, reputat critic, cel
mai saintbeuveian dintre criticii noștri de azi, polemist puternic aceeași
tinerețe a spiritului, aceeași bucurie a comprehensiunii și comunicării
literare, aceeași vigoare a judecății morale, împliniri și serenități de durată.
Ca unuia care a
contribuit și contribuie cu pasiune și profesionalism la prestigiul revistei
noastre , fie ca redactor, odinioară, fie ca permanent colaborator, acum,
redacția FAMILIEI îi adresează de aici un sincer și unanim
LA MULȚI ANI, GHEORGHE
GRIGURCU!
În preajma tractirului
N-avem ce face ne
obișnuim
cu-mpleticitele umbre
bețive
din preajma
tractirului
cînd consumatorii stau
ore-n șir înăuntru
sorbindu-și tacticios
Paradisul
de-a dreptul din
sticle de bere Tuborg
și-apoi îl expiră în
chip
de fum de țigară
Carpați
dar nu mai rezistă vai
sărmanele umbre de la
o vreme
nu-i mai pot aștepta
pe stăpînii lor
și rebegite de frig
extenuate se prăbușesc în rigolă
(consumatorii dispar
mistuiți în lumină
aidoma sfinților).
Farește-te
Ferește-te de ceea ce
nu poți cuprinde în scris
de ceea ce n-a
înghețat încă
de ceea ce tremură și
simte
de ceea ce palpită și
visează
de ceea ce minte
spunînd adevărul
de ceea ce cîntă și
valsează
ferește-te de ceea ce
nu poți cuprinde în scris
căci ființa ta e în
mare primejdie.
Toată ziua
Se-amestecă pe cer cît
e ziua de lungă
țărîna și apa
în fața
supermarketului
pașii tăi lasă urme
de noroi și de soare
meiul risipit pe
coasta de-aluminiu
a dealului
(nici nu-l bagă-n
seamă vrăbiile
duhnind a alcool dis
de dimineață)
înfofoliți în flanele
doi bătrîni veseli
lîngă-un cîine apatic
melcii se mișcă mai
încet
decît acele
ceasornicelor
spre seară
se-nseninează
privești cum țopăie
distanțele dintr-o
stea și alta.
Tg. Cărbunești
Uscată-i lumina
deasupra gardurilor
se sfărîmă aidoma unor
frunze uscate
și noi abia o luăm în
seamă ascultăm
zgomotul trenului ce
vine de departe din vale
tremurător cum scrisul
unui bîtrîn
noroase pîlcuri de
copaci strănse-n tine
cum bietele oase
un pachet de nervi
norul se dezlănțuie
tocmai cînd vrei să
pleci de-acasă
udă pămîntul împietrit
netrebnic firavele
speranțe dintr-însul
crescute
cum buruieni.
Să te gîndești
Să te gîndești cu
indiferența
unui ziar aici și aici
să cauți doar ceea ce
priește Celuilalt
adică te poate da de
gol
și ziua se recompune
de la sine
cu decorul ei ce nu dă
greș niciodată:
guturaiul unui
violoncel
palpitațiile unei
monezi
o lacrimă acoperită de
praf.
Ana Selena
Se-apropie încă o
iarnă a murit
încă din femeile
pe care le-au trăit
sufletul său se-așează
și-acum uneori
pe gratiile minții
mele
cum o pasăre
mai dăinuie Oradea de
altcîndva
în centrul său o odaie
înmiresmată cum iarba
pe străzile sale
trece-n răstimpuri
un călău ostenit
(și nici măcar nu-i
știu numele:
să fie Destinul?)
dar cerul e cald cum o
pîine
scoasă abia din cuptor
pe fațadele caselor
secession
stăruie încă
sarea metaforelor.
Nimic nu vine de prisos
Nimic nu vine de
prisos nimic
nu trece fără rost
între colțurile
acestui suflet ce ți
s-a dat cîndva cum o priveliște
broderie de frunze și
căințe
de flori și limite
și cu gîndul acesta
fără gînd
privești pe fereastra
deschisă
cu visul acesta fără
vis te-așezi
la masă-n fața unei
farfurii
în care aburesc
dealurile din prejmă.
Poezia
Ne-așteaptă ori nu
ne mai așteaptă
ne uită ori nu
ne mai uită
ne consumă ori nu
ne mai consumă
Poezia aceasta cu
plisc
teribil de vultur
și biete aripi de
gumă.
Metafizică veselă și nu prea
Bunul Dumnezeu are
grijă
ca omul să nu fie
foarte bun
ca să ne poată mîntui
Necuratul are grijă
ca omul să nu fie
foarte rău
ca să ne poată duce-n
ispită
și astfel ambii se
află-n
benedicțiunea unei
necurmate lucrări.
Sapiență
Nu știe stînga ce face
dreapta
dar nici dreapta ce
face stînga
înaintarea e-n față
dar deopotrivă și
înapoi
picioarele-ți sînt de
prisos
dacă poți merge în
mîini
coborînd susul în
josul plin de speranță
în groapa inversă a
Lumii
fără sfîrșit.
Poetică
Totul e topica
biruitoarea
lumină-a topicii
în inconștiență adiind
un vers etanș cum o
anecdotă
conturul frazei
umplîndu-ți gura cum o salivă
discursul pavat cu
piatră cubică precum un drum
și dacă nimic nu
se-ntoarce imaginea
rămîne fidelă martoră
a imaginii și se
tînguie și se jură
dar se cere afară din
sine.
Primăvară tîrzie
Trebuie să știi să
mergi să cazi la timp
ca să te poți ridica
(omătul de odinioară
sclipind încă la subțioara pomilor)
trebuie să știi să
pornești
cu stîngul cînd ai
vrea cu dreptul
(pielea catedralei
se-nvinețește de frig)
trebuie să știi
s-ajungi la capăt
atunci cînd ți se
spune răspicat
că nu mai e nici un
capăt
o pasăre tremură-n
văzduhul metalic
al șlagărului vechi
pus la casetofon).
Acesta e platoul
Acesta e platoul pe
care voiai să ajungi
acoperit cu iarbă
scurtă sîrmoasă
cum părul pe-un
creștet tuns
acestea sînt marginile
lui tivite
cu negreala pădurilor
(tușul
cu care-au fost
desenate e un soi
de sînge-al steiului
răbdător)
aceasta e bolta
(inițiere
a norilor care cu
boturi umede
dibuie viața
infinitului
cum vieții tineri)
dar tu
tu nu mai ești
nicăieri. |
