Nr. 3 (484) martie 2006

Mrožek pe scena orădeană

 PETRECEREA de Slawomir Mrožek ; Teatrul de Stat din Oradea – Trupa „Szigligeti”; Versiunea scenică şi regia artistică – Vadas László; Traducerea – Kerényi Grácia;  Decoruri şi costume- Ianis Vasilatos; Cu – Molnos András Csaba, Bandi András Zsolt, Dobos Imre; Data re­prezentaţiei – 28 ianuarie 2006

 STRIP-TEASE de Slawomir Mrožek;  Teatrul de Stat din Oradea; Trupa „Iosif Vulcan”; Traducerea – Stan Velea; Direcţia de scenă – Doru Fârte; Scenografia – Oana Cernea; Ilustraţia muzicală – Sergiu Fârte; Cu – Petre Ghimbăşan, Andrian Locovei, Annamaria Borusz ; Data premierei – 29 ianuarie 2006

 În celebra polemică ce i-a avut drept protagonişti pe Eugène Ionesco şi pe criticul londonez Kenneth Tynan, autorul Scaunelor  afirma că „societatea omenească autentică este aceea care poate avea angoase comune, dorinţe şi nostalgii secrete” Poate că această comuniune de simţăminte a determinat extinderea teatrului absurdului dincolo de frontierele occidentale şi poate că tot ea determină revenirea în forţă a acestui gen de literatură dramatică pe scenele româneşti. Coincidenţă sau nu, ambele secţii ale Teatrului de Stat din Oradea au la ora actuală în repertoriu câte un text de Slawomir Mrozek, piese ce urmăresc comportamentul individului în faţa unor evenimente-limită, astfel sondându-se însăşi condiţia umană.

Trupa „Szigligeti” a optat pentru Petrecerea, prezentată într-o versiune scenică datorată lui Vadas László care, de altminteri, semnează şi regia artistică a spectacolului. Cum textul în cauză nu figurează în volumele „Mrožek” disponibile pe piaţa românească a traducerilor, îmi e greu să apreciez cât de adânc a operat regizorul în textul de bază. Dar e în afara oricărui dubiu că spectacolul are necesarul suflu de autenticitate ce îi conferă dreptul de a se reclama ca bun ilustrator al conceptului de farsă tragică. Cred totuşi că utilizarea la pătrat  a formulei teatrului în teatru e o uşoară exagerare. Însă într-un decor minimal, voit ostil şi urât, gândit de Ianis Vasilatos, tânărul director de scenă creează ceea ce se cheamă un spectacol cinstit faţă de dramaturg şi generos faţă de actorii pe care îi putem vedea evoluând la bune cote de profesionalitate. Relaţiile dintre personaje sunt clar precizate, tensiunea corect reglată şi în netrucată creştere, în conformitate cu solicitările partiturii şi cu necesitatea sublinierii sporirii  exasperării. Mai tinerilor Molnos András Csaba şi Bandi András Zsolt li se alătură experimentatul şi re­marcabilul actor care e Dobos Imre. Felul în care el rezolvă problemele ridicate de rol îl situează aproape de performanţă şi îi consolidează statul de lider al trupei maghiare a Teatrului orădean.

La Trupa „Iosif Vulcan” se joacă clasicul Strip-tease. Regia sau, mă rog, direcţia de scenă e asumată de actorul Doru Fârte. Contrar a ceea ce m-aş fi putut aştepta, el nu cade în păcatul actorilor- regizori, acela de a se pune în evidenţă pe sine, de a ne arăta în nici 50 de minute câtă regie ştie. Alege discreţia dând o şansă de exprimare actorilor, supraveghind procesul instituirii relaţiilor dintre personaje. Evoluţiile lui Petre Ghimbăşan şi Andrian Locovei  au consistenţă iar impresia de ansamblu e pozitivă. M-am bucurat să-l regăsesc pe Petre Ghimbăşan într-o formă artistică bună, semn că a depăşit cu bine încercările coşmarului colectiv care se cheamă pretinsul spectacol cu Oamenii cavernelor. Mimica acestui actor, capacitatea de a exprima mult în cuvinte puţine, dar şi de a valora vorbele atunci când se cade sunt judicios exploatate în spectacol. Poate că cineva dintre cei ce diriguiesc destinele Secţiei române a Teatrului orădean se va gândi odată şi la scoaterea în prim plan a acestui talent autentic. Andrian Locovei îşi depăşeşte emoţiile şi onorează cecul în alb, făcând totul cu măsură şi bună implicare. Foarte decorativa Annamaria Borusz se mişcă languros, dar rosteşte bolovănos unica replică ce i-a fost încredinţată, operaţie ce îi ia o apreciabilă cantitate de timp. Semn că mai are mult de muncit până a fi cu adevărat actriţă.