BluePink BluePink
XHost
Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink

Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 3 (484) martie 2006

CRONICA LITERARĂ

de

Ioan MOLDOVAN

În căutarea corpului

 

Ștefania Hănescu

Dumnezeul semnului hoinar, Editura Cronica, Iași, 2004

O fișă de prezentare a poetei oferă Cezar Ivănescu pe coperta a patra a cărții: „Dumnezeul semnului hoinar, cea de-a treia carte de poeme a Ștefaniei Hănescu, marchează clar o evoluție de la o scriitură abstractă către o scriitură mai senzuală, mai impregnată de concretul existenței imediate. Cred că poeta este pe cale de a-și descoperi vocea persoanlă, fragilă uneori, năvalnică și imperioasă alteori.// Acuratețea stilistică a acestui volum atestă o vocație poetică incontestabilă pe care, sperăm, autoarea va ști să și-o desăvârșească.”

Cartea e împărțită în două: o primă parte cuprinzătoare care dă și titlul volumului și o a doua, subțire, de numai câteva pagini, intitulată Arhiva păcatului. Aceasta din urmă pare un atelier de creație, poeta transcriind probabil din exerciții mai lungi doar ceea ce i se pare a conține energie și expresivitate lirică. Sunt un fel de „rachete” în care metafora și cogitația pe spații restrânse sunt promisiuni ale unor compoziții probabile ulterioare. Aici „ariditatea semnului”, ca să o cităm pe poetă, e prea compactă și imaginația nu oferă cuvintelor un destin mai liber, o dezvoltare mai bogată.

De altfel, cartea începe tot cu texte scurte, un fel de digitații din care pe neașteptate se aude câte un acord liric: „în valea somnoroasă/ a sângelui”, „ce zvon, ce durere,/ ce moarte subțire”. Un „înger debil și neajutorat” e simțit de poetă în propria-i ființă, mod de a spune că e muncită de dorul de a ieși din inocență ca printr-o nouă naștere. Temele blandiene ale inocenței infertile și ale călcâiului vulnerabil vor fi stat cumva în atenția Ștefaniei Hănescu când a scris poeme precum Zdrelit, călcîiul îngerului, Îngerul din trup, Cuib de scîncet divin, Îngerul fără cuvînt  ș.a.

O primă secvență a primei părți a cărții e ocupată de astfel de compoziții care subscriu unui scenariu al căderii din inocență, până când poeta din Iași ajunge la ceea ce numește „carnea pământului” sau „caniculă în sînge” sau „cer de pămînt” etc. Confesiunea e mascată prin transferul subiectivității într-un personaj generic, persoana a doua și a teria împărțindu-și muzical partitura lirică. Limbajul însuși e ferit de „noroiul greu al prozei”, ceea ce dă poemelor o imponderabilitate abstractă, poeta sfiindu-se parcă, spre deosebire de tinerele autoare ale zilei, să intre avântat în „albia caldă a trupului”. Un poem precum Ploaie de mîl e în măsură să anunțe intrarea spiritului poetic într-un trup real, poeta tăind astfel cordonul ombilical ce o ținea legată de „Dumnezeul semnului hoinar” și anunțând experiențe poetice ținând de o altă plămadă, dospită bine și fructificând cu adevărat talentul și sensibilitatea poetei.

***

Rodica Brad Păuna

Pisica oarbă, Editura Scriptorum, Baia Mare, 2005

Al doilea volum de poezii al băimărencei Rodica Brad Păuna confirmă nu numai talentul ci și maturizarea ca artist a autoarei. Un poem precum Ploaia de duminică, în simplitatea sa liniștită și răbdătoare, indică timbrul personal al lirismului autoarei: ,, duminică seara când plouă înainte de cină/ vrei să citești să-ți hrănești sufletul/ dar cu privirea urci în turnurile ploii/ când te vei întoarce în jurul mesei vezi/ o mulțime de necunoscuți/ ah răspunsurile și întrebările/ nu tocmai adevărate nu tocmai ușoare/ – nefericit ce sunt /căci iată câți au venit să ia cina cu mine/ pe toți ne udă aceeași ploaie/ ah răspunsurile și întrebările/ și ploaia de duminică”. Această sensibilitate elegiacă, confesată într-o manieră ambiguă de sinceritate și ironie dulce-amară, această capacitate de mixaj neostentativ între comunicarea eului și disimularea vulnerabilității sale prin devierea privirii introspective spre realul imediat – acesta devenit, astfel, marcă a emoției –, intră, de regulă, în rețeta poemului Rodicăi Brad Păuna.

Tânăra poetă refuză exhibarea, ostentația, violențele de limbaj, atât de la modă în aceste vremuri la poetesele care fac vâlvă mai ales prin natura senzual-sexual-cinică a poeticii lor. Iubirea vulnerabilă, iubirea diminuată, amorul stins insomniile și melancoliile rezultate din mărturisirea acestui orizont sufletesc adumbrit amorsează poemele din Pisica oarbă. Pulsiunile lirice se exprimă în pagină ca niște delicate coregrafii de ardori în extincție pe un fond muzical surdinizat, întristat de ,,o tristețe până la lună”, într-o atmosferă  de somnie amalgamând cosmicul cu domesticul, fantasmagoricul cu observația realistă, metaforicul cu descripția nudă. Realității ,,tari” care îi provoacă inhibiții, crispări și degradări (,,un nod/ în gât ți se pune când nimerești drept în/ mijlocul realității), poeta îi contrapune ,,dezmințirea” prin compozițiile sale cu funcție compensatorie. Poemul e construit anume ca  spațiu ocrotitor, ca loc plăcut, ca timp analgezic.

În același timp, parcă nemulțumită de propria-i cumințenie, poeta se răzvrătește și transferă poemului sarcina de a prelua gesturile unei fronde împotriva lucidității care, ca un mecanism deja asimilat, îi oferă privirii (și simțirii) un peisaj comun, anesteziant,  prilej, și acesta, de intensificare a sentimentului singurătății: „am visat cu mult timp în urmă/ locul unde-și coboară luna singurătatea în țărână/ de atunci mărturisesc că/ în fiecare dimineață/ mă trezesc cu luare-aminte privesc toate/ lucrurile din jur și ce ușurare/ culorile sunt toate la locul lor/ umbrele unde se cuvine doar sunetele umblă nestingherite/(...) eu însămi/aleg cuvintele/mănânc cuvinte/ mă spăl cu ele/ adorm în brațele lor/ visez cuvinte – sărutări arse/ pentru ca a doua zi să vând cuvinte pentru doi pumni/ de nisip/ ca să vântur cenușa singurătății/ mă răzvrătesc/ îmi duc umbra la plimbare” (mă răzvrătesc). Între aceste două funcții ale poemului – ca spațiu ocrotitor și ca spațiu al aventurii virtuale – pendulează la această oră poetica Rodicăi Brad Păuna.