TRAIAN ȘTEF
Dialog cu Ioan Moldovan
(Familia nr.
6/2005)
Redactor-șef al
revistei Familia din Oradea
Începând cu 1990. Nu,
că astea au fost scrise
Despre mine în
dicționarul Echinox...
Crede-mă, Ioane, eu
nici nu-l cunosc
Pe individul care a
scris asta, cică e student
Anul III la Cluj, la
Litere pe moment,
Nici nu-i rostesc
numele, e din Satu Mare,
O să vorbesc cu Horică
Poenar să-i scadă nota la purtare.
Să nu crezi că eu nu
recunosc că tu ești
Redactorul șef, eu, de
fapt, pentru pești,
Pentru celălalt pește
am vrut să te felicit,
Bine că l-ai prins în
sfârșit
Că eu tocmai o lansetă
nouă mi-am cumpărat
Și dacă l-aș fi prins
eu, iar s-ar fi interpretat.
Apoi, ce să mai
dialogăm noi, dragă Ioane,
Tu întreabă-mă ce-mi
mai face Femeia în Roz,
Eu o să zic mulțumesc,
bine, coane,
Scutură tandrețea și
ridicolul dintre noi
Pe muzică de Berlioz
Precum își scutură
orbul dintele de aur,
Apoi te-aș întreba
Dacă nu ne dai ceva
bănuți noi,
Dar tu s-ar putea să
te înnegrești la față, inestetic,
Ca un maur
Și să-mi răspunzi ceva
Absolut nepoetic.
IOAN MOLDOVAN
Până m-am așezat la casa mea
(Familia nr.
6/2005)
Până m-am așezat la
casa mea
multe insomnii lângă
munți am îndurat,
multe exerciții de
transparență s-ar putea
spune că am respirat
mă pot întoarce în
trecut fără rușine,
viața fără nume ar fi
de n-ar avea trecut,
copiii mei să știe
despre mine
că arta răbdării (cu
ei) întotdeauna am avut
restul după cum era
bugetul:
oboseală și insomnie
cât nu poți să spui,
dar ce nu face poetul
pentru Familia lui! |