Nr. 9 (478) septembrie 2005

Familia la 40 de ani

Acest număr al revistei este – precum numărul 6 (iunie) – unul sărbătoresc. Atunci se împlineau 140 de ani de la înfiinţarea Familiei de către Iosif Vulcan; acum, în septembrie 2005, se împlinesc 40 de ani de când Familia a reapărut în cea de-a V-a serie a sa, seria actuală. În 1965, pe fondul aşa-zisei liberarlizări a vieţii politic-ideologice, când s-a dat dezlegare şi la apariţia revistelor regionale, reapărea Familia, aici la Oradea. Dacă viaţa ar fi fost mai generoasă ori măcar mai răbdătoare, editorialul acestui număr ar fi fost semnat de Dumitru Chirilă, singurul dintre cei care atunci, în 1965, făcea parte din primul colectiv redacţional şi care continua să facă parte din actuala redacţie. Ceilalţi, unii dintre ei – Ovidiu Cotruş, Radu Enescu, Crăciun Bejan, Ion Iuga, Vasile Spoială, Alexandru Andriţoiu, Stelian Vasilescu – plecaseră rând pe rând în lumea tăcerii, iar alţii – Nicolae Balotă, Gheorghe Grigurcu, Francois Pamfil, Mircea Bradu – îşi continuă destinele, fiecare după cum îi este scris. Pentru Dumitru Chirilă, a cărui viaţă a fost legată în chip esenţial de existenţa Familiei, fiind până la moartea sa din primăvara acestui an redactorul şef adjunct şi cronicarul dramatic al ei, sărbătorirea celor 40 de ani ai seriei actuale a revistei ar fi fost prilejul solemn, melancolic şi împlinit al unei ,,despărţiri”  fericite de Familia. Dar n-a fost să fie.

Pentru cei care am rămas – Traian Ştef, Ion Simuţ, Miron Beteg, Mircea Pricăjan şi subsemnatul – , Familia este, fireşte, casa noastră, bucuria şi onoarea de a-i fi slujitori, în numele unei nobile tradiţii şi al unui recunoscut prestigiu şi în perspectiva unei continuităţi pe care o dorim fructuoasă şi pe măsura demnităţii spirituale pe care revista lui Iosif Vulcan şi-a edificat-o în timp. Nu e o ,,misie” tocmai uşoară şi din ’90 încoace n-a fost niciodată, pe fondul atât de bine ştiut al dificultăţilor financiare pe care toate revistele literare le au de învins. Din fericire şi spre deosebire de cele mai multe publicaţii culturale – de mai mare ori mai mică portanţă şi importanţă în domeniu – Familia a găsit sprijin în ceea ce patriotismul local are pozitiv, autorităţile administrative judeţene şi municipale, indiferent de succesiunea culorii lor politice, găsind mereu soluţii pentru ca revista să-şi continue destinul. În fond, s-a înţeles un lucru foarte simplu, dar nu mai puţin important, anume că  Familia nu este o simplă tipăritură de uz local, ci o  instituţie culturală de nivel naţional – nu o spunem noi, o subliniază de fiecare dată comentariile la unul sau altul din numerele revistei – , al cărei trecut obligă la un prezent pe măsură.

Istoria de 40 de ani a Familiei nu e liniară, egală cu sine, paşnică, somnolentă, visătoare; nici nu putea fi aşa într-un regim al constrângerilor ideologice, al prigoanei politice, al delaţiunii securistice, al lipsei de morală şi dreptate, în ciuda permanent invocatului ,,cod al eticii şi echităţii socialiste”. Dimpotrivă, e o istorie cu tensiuni, drame, compromisuri, injustiţii. Cu împliniri, atâtea câte se puteau împlini sub vremuri.Poate se vor găsi istorici ai timpului nostru care să scrie această istorie. Important şi cu totul admirabil mi se pare însă efortul ,,familiştilor” de a reuşi să menţină Familia la o cotă a valorii culturale capabilă să-i confere statut de permanenţă şi referinţă peste toate acele ,,păpastii de potrivnicie”.

,,Zilele Revistei FAMILIA”  (13-15 octombrie) ajunse, iată, la a XV-a ediţie în acest an vor fi, cum e firesc, prilej de evocare a istoriei vii a revistei, dar şi – în virtutea noii tradiţii – loc spiritual de dialog între cititori şi scriitori în cadrul colocviului – acum cu tema Mimetismele literaturii române contemporane – , al lansărilor de noi apariţii editoriale în perimetrul târgului de carte ce va funcţiona pe durata manifestărilor, al lecturilor cu public etc.. Scriitori de primă importanţă, din generaţii, şcoli şi stiluri diferite, şi-au anunţat sosirea aici, la Oradea, pentru ca prin prezenţa lor să omagieze sărbătorile Familiei. Dar şi să-şi reconfirme statutul onorant de prieteni ai revistei Familia. Chiar dacă vremurile noastre au altă viteză, alte urgenţe şi alte configurări decât cele de la începutul veacului al XX-lea, când la Oradea, sărbătorirea Familiei şi a lui Iosif Vulcan (la 40 de ani de la apariţia revistei) au polarizat nu numai atenţia întregii urbe de pe Crişul Repede, dar şi cea a marilor instituţii culturale naţionale, a Academiei, bunăoară, a marilor scriitori ai timpului, în frunte cu Titu Maiorescu şi Octavian Goga, a Reginei, a capilor Bisericii şi a cititorilor de pretudindeni, inclusiv de la Paris, nădăjduim că sărbătorirea Familiei din zilele noastre va cunoaşte binemeritata strălucire.

Despre toate acestea numerele viitoare ale revistei vor da seama.