Clopotul e-al nimănui
nu-i nici femeie grea
nici tânăra învolburată de
vibrații
nici bărbatul spânzurat de funii
nici cocoșatul
stingher
străjer
pe culmea bisericii bătrâne
el veghează nevăzutele mișcări ale aerului
tulburat undeva
de o mișcare
de o amenințare
el încă neclintit la simple zvonuri
așteaptă
orice lucru l-ar putea mișca
oricine l-ar putea scăpa de nemișcare de
așteptare
trec timpuri
alte timpuri trec
trec oamenii
se trec
pe lângă turnul clopotniței e tot liniște
doar un copil orfan
se-aplecă
ia o piatră
și
zbang!
clopotul acela nici femeie-nici bărbat
acoperă lumea cu alt sunet:
big-bang!
În
fiecare zi
alt om
se cațără pe scară
altcineva privește zorii
aceiași par șin ochiii dar nus
decât pelicule amăgitoare
ațâțate când și când
de-un gând ce nu-i nici el bătrân
acuma se născu
acum să moară
înconjurat de clipa ce nui nimic
s-o pipăim nenvață ochiul
nici el știind ce poate-a fi
iar gândul tot mai singur mai nesigur
se zbate încurcat
în ațe de năvoade uitând că a știut
vorbi
alt om închide-acum oblonul
luminii să-i oprească crugul
sunt eu și totuși nus
- alte oglinzi străin m-arată -
dormind îmbătrânesc fără de știre
în altul străin și-acela eu renăscând
mereu.
