Între jocul întrupării,

şi refuzul nopţii absolute

Lumina desprinde spaţii,

Dalta aleargă singură.

Cuvintele n-au deschizături

totul se aprinde de preacunoaştere

În mijlocul nenumăratelor fecioare

emoţia întinde nebănuite capcane

Ar putea fi

roua căzută dimineaţa

Sau lacrima

păcălind obrazul.

Într-un colţ de perdea

vorbirea

Rostuind pietrele.

N-am să cer iertare

Seminţelor

Ce mi-au dat viaţă.

Labirintul,

pe un trup desenat

Greşeala obrazului, prea ridat

de plăceri,

Dintr-o parte,

minciuna picioarelor lungi

Tăcută îmi pare

Între noi,

marea s-a înălţat.

Vârsta

e pleavă de grâu.

Sunt deşertul şoldurilor tale

Deasupra unui coif distrus.

Am dansat

o noapte înteagă.

Şi cu răbdare am dat

cuvintelor

noi sensuri.