BluePink BluePink
XHost
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 3 (473) Martie 2005

SOLILOCVIUL LUI ODISEU

de

Traian ȘTEF

Tot mai greu aerul

tatălui meu

E tot mai greu îmi spui

Tot mai greu

Aerul

Și tot mai negru sîngele

Și tot mai îngroșat

Cu otrăvurile dulci

Și nu mai trece

Ca strigătul din vis

Dintr-o lume în alta

Voi fi acolo cînd cîntă cucul

Cînd mustește sîngerul

Lîngă ai mei

Pe deal

Lîngă Maica mea bună

Bucuroasă

Acuma

Lăsați-mă puțin singur

Maica Bună îl ia de mînă

Îl va duce mai departe

Și ochiul lui cu albeață

Prinde a străluci

Strălucește

Cerurile să le dezvelească