La Poarta Legii
Tabelele Legii lui Moise. Codul Hamurabi. Tabelul
Mendeleev. Legea lui Ohm. Teorema Pitagora. Legea vaselor comunicante. Cerul
înstelat deasupra noastră, Legea morală în noi... Ordine în haos? Haosul
naturii și haosul existenței. Ordinea, ca limitare. Asta să fie?
Dicționarul limbii române moderne
(ediția 1958, publicată de Editura Academiei Republicii Populare Române și adusă
cu mine, în exil, la New York) definește astfel legalitatea: faptul de a fi
conform cu legile; respectare a legilor; stare de ordine capabilă să asigure,
prin lege, viața și activitatea unei societăți, a unui stat etc. Înainte de a
bate la porțile multiplicate ale teritoriului ETC, m-am oprit la
definiția Legii, în România anilor '50: normă cu caracter obligatoriu,
stabilită și apărată de puterea de stat.
Da, este înțelept să eviți, în acest caz, labirintul ETC.
La pagina 1028, The American Heritage Dictionary (Houghton
Mifflin Company, 1992), pe care un scriitor american prieten mi-l dăruise în
ziua cînd obținusem încetățenirea în Lumea Nouă, scrie: 1. The state or quality
of being legal; lawfulness. 2. Adherence to or observance of the law. 3.A
requirement enjoyed by law. Often used in the plural. Often used in the
plural... îmi plăcea, recunosc, adăugirea pluralistă. Înapoi la cuvîntul law,
deci. Definițiile umplu o întreagă pagină. Prima: A rule of conduct or
procedure established by custom, agreement, or authority.
Legile și legalitatea diferă în timp și spațiu, funcție de
conjuncturi, nu doar de aspirațiile omenești. Să comparăm Legea desființării
proprietății private, sub dictatura proletariatului, cu legile rasiale naziste
și fasciste? Condamnarea la moarte a celor care folosesc droguri, în unele țări
asiatice și condamnarea la moarte a soției infidele, în unele comunități
religioase? Obligația femeilor islamice de a purta văl cu interdicția vălului în
școlile din Turcia? Interdicția vălului în școlile franceze și acceptarea sa, ca
și a oricăror alte obiceiuri religioase, în cele americane?
Legea numerelor mari. Legea talionului (răzbunării). Legea
gravităției. Codul manierelor elegante. Legea războiului preventiv. Legea
castrării feteleor virgine. Legea circulației. Legea marțială. Legea presei.
Legea fiscală. Legea navigației. Legea expulzării străinilor. Legea
repatrierii. Legea protecției mediului și a speciilor rare. Istoria se poate
citi și prin diversitatea acestor reglementări. Ca și prin inventivitatea
fără-de-legilor, a soluțiilor de încălcare. Marele spectacol al lumii oferă
evantaiul multicolor și larg deschis tuturor scenariilor existenței.
Aș alege o prevedere a vechiului Sanhedrin evreiesc.
Înaltul Tribunal avea de conciliat, în antichitate, contradicția dintre suprema
valoare pe care Legea iudaică o acordă vieții (și acțiunilor de salvare a unei
vieți, permițînd chiar derogări de la normele religioase cele mai stricte) și
durele prevederi biblice, inclusiv condamnarea la moarte, contra încălcării
Legii sacre. Sanhedrinul favoriza toate șansele acuzatului de a se apăra,
condamnînd rareori la moarte și doar în cazuri, într-adevăr, speciale. Exista,
însă, o prevedere care anula, automat, chiar și în aceste rare cazuri,
condamnarea: dacă era unanimă! Unanimitatea anula, de la sine, execuția. Moartea
fiind irevocabilă, pedeapsa capitală decisă unanim devenea suspectă; puterea ei
trebuia limitată.
În sfîrșit, Labirintul pe a cărui poartă stă scris ETC
îmi amintește legile benigne și fluide ale artei. Cînd, după ani de
așteptare la porțile ei, pribeagul kafkian întreabă, în pragul morții, de ce
nimeni nu încercase în tot acest timp să intre pe Poarta Legii, paznicul îi
răspunde, înainte de a o încuia definitiv: pentru că poarta asta era făcută
numai pentru tine.
Artistul, un pribeag și el, caută propria lege creatoare,
un cod al nelimitării în limitare. În susurul acestui ghioc pulsează enigma
mereu nedeslegată a aventurii pe care o întruchipăm pe efemerul meteorit
terestru.
Supremă afirmare solitară a Necunoscutului, căruia
încercăm să-i deslușim coerența și ne-mărginirea.
New York, august 2004
Text apărut în volumul Racontare la Legalita,
publicat de către Fundația Premiului Napoli, în septembrie 2004, la editura
Pironti, cu ocazia semicentenarului acestui Premiu. Volumul conține texte a
35 scriitori italieni și străini (inclusiv laureații din acest ani ai
Premiului Napoli) despre Legalitate și este prefațat de Președintele
Italiei, Carlo Azeglio Ciampi.
|