Nr. 3 (473) Martie 2005

Expoziţia de la Muzeul Ţării Crişurilor, prilejuită de împlinirea de către plasticianul Dumitru Paina a 50 de ani de viaţă, ne permite familiarizarea cu intimitatea unor creaţii ce sunt expresia unui suflet ce nu a uitat niciodată că existenţa fiecăruia dintre noi este condiţionată de eterne valori. Valori ale civilizaţiei în matricea căreia ne-am născut şi format, dar şi ale civilizaţiei universale.

Asemeni lui Lucian Blaga, Dumitru Paina nu a încetat niciodată să fie convins că „veşnicia s-a născut la sat”, că mărturiile fundamentale ale umanităţii doar aici îşi dobândesc perenitatea. Facerea, omului şi universului, credinţa, asumată prin jertfă şi perpetuată prin simboluri ce sunt chezaşe ale permanenţei acesteia, au devenit repere ideatice ce au contribuit peste timp la împlinirea sculpturii sale din punctul de vedere al căutărilor plastice. Iată de ce trecerea printre lucrările expuse, durate în marmură, piatră, lemn şi bronz, generează dintru început sentimentul regăsirii de sine şi, deopotrivă, acela al asumării mesajului propriu acestora.

Dumitru Paina, născut în Livada Bihorului, şi-a afirmat cu nedisimulată sinceritate condiţia de om al pământului pentru care revenirea constantă la matcă a dat sens destinului său ca om şi artist. Recursul la origini l-a făcut mereu să pună în prim plan profunzimile moralei creştine, transmise prin biserica strămoşească, şi cinstirea memoriei înaintaşilor făuritori de istorie şi, în egală măsură, să îşi limpezească un crez întru frumos care încă din anii debutului a mizat pe respectul valorilor artei tradiţionale, definitorii pentru personalitatea civilizaţiei ce şi-a pus pecetea asupra formării şi evoluţiei fiecăruia dintre noi, deşi realitatea românească de atunci era sistematic obligată să facă recurs doar la ideologia generatoare de prezent şi viitor „luminos”. Jertfa, un omagiu adus martirului Horea, de la a cărui tragere pe roată s-au împlinit recent 220 de ani, Prescurea, Pecetarul, Ursitoarele, dar şi Astrul, Corola, Germinaţia, Livada, Marina, Cuplu, Familia sunt titlurile unui şir de lucrări ce au rostul de a ne aduce aminte că aparţinem unei lumi pentru care esenţele sunt fundamentale şi singurele în măsură să ofere certitudini, inclusiv în domeniul artei.

La rândul lor, Altar, Catedrala, Capitel, Lumina, Ascensiune, Aripa lui Icar, Anotimpuri, Curcubeu vin să demonstreze propensiunea sculptorului spre asimilarea şi prelucrarea acelor motive universale care, într-o durată lungă de timp, au contribuit la comuniunea între universul cosmic şi cel pământean, în folosul desăvârşirii omenirii.

Lucrările lui Dumitru Paina stau sub semnul inefabilului, al unei discreţii izvorâte dintr-o trăire pentru care armonizarea curbelor şi dreptelor, precum şi a planurilor ce dau sens volumelor reprezintă un scop primordial. Sculpturile sale sunt, ca urmare, rezultanta efectului de cuplu, a unei relaţii ce dă şanse celor două entităţi să se împlinescă estetic şi ca mesaj în interiorul unui întreg astfel constituit. Din această perspectivă, fiecare sculptură stă, întotdeauna, sub semnul dorinţei creatorului de a armoniza cu discreţie suprafeţele exemplar finisate, cu cele aspre, alternanţa plinurilor şi golurilor. Indiferent că ele sunt de mici sau mari dimensiuni, ne dau măsura unui spirit mereu deschis spre căutare artistică, care a reuşit să consacre o operă ce te îndeamnă, deopotrivă, la meditaţie şi reverie.

Truda artistului de peste ani, având drept finalitate descoperirea expresivităţilor proprii pietrei, lemnului sau metalului şi stăpânirea tehnicilor de prelucrare a acestora, nu a fost zadarnică. Sculpturile ce pot fi văzute în sălile Muzeului orădean sunt argumente de necontestat ale unei strădanii întru creaţie ce are dreptul la recunoaştere.