A-ți propune într-o carte de poezie repere ale unei
afectivități spațiale în vreme, este o întreprindere extrem de riscată: ea
presupune dintr-odată abolirea spontaneității, a ineditului întîlnirii cu
poemul, prin jalonarea și tratarea tematică. In mod straniu însă, în această
carte, tandrețea față de orașul natal cu vîrfurile și adăposturile lui, a fost
atît de mult modulată lăuntric în timp, încît reperele devin emblematice,
pretexte pentru textul propriu-zis, alternînd antitetic o temporalitate
sincopată în contrastele cînd diafane, cînd concret pătimașe, toate însă sub
instanța unui etic al anamnezei.
Locurile, celebre de altfel, concret denumite, deschid un
dublu demers: cel al unui nostalgic-melancolic amor, precum și cel al unui
demers existențial, într-o împletire, în care antiteticul temporal (de-o
înfiorare romantică clamată de însuși statutul burgului sibian), se distilează
într-un foarte personal recurs la adresa unui destin poetic, aflat mereu în
tensiunea dintre o adolescență imanentă și o maturizare marcată și parțial chiar
mutilată de vremi. Astfel, eșecul, neîmplinirea există alături de o jubilație
atenuată de o înserată rostire, însă și de rostirea decisă, fără de menajamente,
unei voci etice aflate într-o recluziune cu latențe implozive.
O fină irizare de decandență tipică pentru toți cei
care și-au petrecut anii fragezi, însă și rutina traiului zilnic într-un burg
transilvan, în coloratura sa trilingvă marchează poemele categoric între
faldurile sale crepusculare. Insă aceste fulgurații însoțitoare ale cărții sunt
doar sarea și piperul unui ospăț poetic inedit, în care ni se dezvăluie
valențele unui destin singularizat de o altă receptare a lumii, în sine,
un drum net al însingurării.
Secvențele viului mereu reînnoindu-se între părăginirile
zidurilor, străzilor și monumentelor (o fetiță, o ramură de măr pe fereastra
deschisă a celebrului muzeu sibian etc.), insfirmă accentul decadent, oferindu-i
doar o stare a necesității, propriu spațiului și intersectării temporale
surprinse. Dincolo de ele apare manifestarea acuzatoare, perenă și atemporală a
unui etic nu de circumstanță -, care deși colectiv refulat, își impune prin
absență, prezența nevăzută, însă statornică grație notelor absolut individuale
și funciare ale poetului.
Într-adevăr, totul este real, însă ce este adevărat, unde
ceea ce ne definește în sine este invizibil (gînduri, sentimente, miezul
lăuntric fraternizator), eșecurile și amînările, bucuriile viului, imaginația
proiectată cînd tainic, cînd decantată în vise, memoria ce devine însăși
substanța spațiului și implicit a timpului...Insă tocmai ele ne con-figurează,
ceea ce credem cu adîncă întipărire lăuntrică devenind cu timpul aievea,
potrivit și vorbei cu un net subton etic: vezi ce au devenit și știi deîndată ce
au fost...
Răsturnarea aproape totală a valorilor este fin însoțită
de raportarea la desprinderea de ele, la desprinderea de istorie, la
recluziunea memoriei, la cufundarea în beciurile lăuntrice a amînărilor și a
unei anume lumini, îngroșînd vraful de umbre din adînc, toate acestea în
favoarea unui pragmatism cu atît mai feroce cu cît se simte amenințat de forța
ineluctabilă a unui lăuntru la fel de încărcat în latențele lui implozive.
Niciodată nu suntem însă pedepsiți pentru vina noastră, ci de vina
noastră, cumulată în această foșgăială a amînărilor și irosirilor noastre.
Tocmai această șansă a unei lecturări concomitente și
deloc îngreunate ( dat fiind faptul că au fost îndelung trăite și asumate în
prealabil) a unei lecturi pe mai multe nivele, ce se vor îngemănate într-o
spirală a exhaustivității circumscrierii spațiale și temporale a locului natal,
conferă acestei cărți marca genuinului (Scara Fingerling fiind în acest
sens un poem matcă al derulării poematice marcată definitiv de tematica
expresionistă din Muzeul Satului). Însă licitarea amprentei unui marcant curent
literar este doar un apanaj al celor ce caută să se distanțeze de mizeriile
realului, să-și impună privirea aflată la adăpostul unei ierarhii, o
tergiversare ondulată de un spirit de castă, a celor ce nu vor sa se implice. Si
aceste texte o fac, cu riscul sfidării ridicolului, aplanate de o ostentativă și
necesară naivitate, fiindcă în ciuda atmosferei elegiace, intrinseci unei
tandreți veritabile, a unei însingurări destrămînd lizierele existențiale prin
generozitatea trăirii, ele impun mereu reînnoirea viului: copilul din memorie se
însoțește astfel cu cel de pe străzile și ulițele burgului în candoarea și
naivitatea sa echilibrată doar de păsările cerului într-un atemporal absolut.
Orice zone de influență ar traversa și aceasta mai ales
din dorința comunicării, cînd tandre, cînd ironice, cînd prin scepticismul hîtru
al codului său genetic funciarmente vital imaginea-cheie a fiecărui poem
(deseori memorabilă și acționînd ca regulator semantic, ca un declanșator în
jurul căruia se ordonează mai apoi spusa poematică), deconspiră latura sa
profund elegiacă într-un cuvînt singularitatea și în sine însingurarea. O
însingurare atenuată deliberat prin utilizarea pluralului (excelent în acest
sens poemul Dintr-un discurs polifonic, ori Un fir de fum în spirală
revelator titlul în sensul celor afirmate mai sus).
Se desprind aici două modalități de poemizare: una în care
simțul poetic este antrenat în impactul cu lumea, și alta în care prin asumarea
tăcerii, a auscultării, rostirea sosește, intră în rezonanță cu această stare,
se lasă în acest gol al debarasării totale, al lipsei absolute de
intenționalitate. Este calea însingurării consecvente întru decantarea
genuinului și re-legarea de codul etic lui funciar: s-a dus prietenul care-mi
spunea/ suntem doar fragmente dintr-un discurs polifonic/ încerca să ne
împace cu acest singur gînd/ de cîte ori unul ridica tonul / de cîte ori dădea
altul cu pumnul în masă/ avea obiceiul de a fuma în picioare/ ca și cum ar fi
tras din pipa păcii / niciodată stinsă/ îmi aduc-aminte că vorbea foarte rar/
dacă ai ceva de spus cîteva cuvinte ajung/zicea cînd cineva uita/ să facă
pauză la vorbă / s-a dus prietenul care vîna cu mine un gînd/ netemător de
altul/ în cămașa lui mereu albă e acum printre îngeri/ sau poate-i încă aici
printre noi/ o țigară plimbată din mănă în mănă/ o tăcere legănînd nevăzută
fragmentele/ dintr-un discurs polifonic. (Dintr-un discurs polifonic)