Nr. 2 (472) Februarie 2005

Revista Familia

interesul ei pentru lectură şi carte

Începuturile presei româneşti din Ungaria si Transilvania sunt legate de trezirea la conştiinţa naţională  a poporului roman, de eforturile depuse de intelectualitatea română la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea pentru afirmarea pentru cultură a idealurilor naţionale. Mijlocul cel mai proprice de dezmorţire a sentimentelor şi de trezire la viaţa naţională şi spirituală proprie îl constituie cultivarea limbii şi a ştiinţei, îndeosebi a filologiei si istoriografiei.

Un succint excurs istoric privind evoluţia presei românilor din Transilvania, din părţile sale vestice şi din marile oraşe ale imperiului, Viena si Budapesta, relevă faptul că după revoluţia de la 1848-1849, mai cu seamă în timpul regimului liberal şi în primul deceniu al dualismului austro-ungar, mişcarea culturală a românilor aflaţi sub stăpânirea străină a afirmat organe de presă viabile, puternic ataşate cauzei poporului, adevărate tribune de luptă şi trăire în conştiinţa românească, al căror aport se identifică cu însăşi istoria luptelor din a doua jumătate a veacului al XIX-lea care au apărat cu sfinţenie cauza Transilvaniei.

Unele ziare şi reviste româneşti au avut o apariţie scurtă, dar cele mai multe, biruind vicisitudinile iscate de către autorităţi, au rezistat cu vrednicie, fără îndoială prin străduinţa unor intelectuali luminaţi si concursul publicului cititor, adică urmaţi de popor, de către masele largi româneşti de la sate, târguri şi oraşe, dovedind la nivel transilvan şi naţional chiar, o dezvoltare paralelă, o comuniune spirituală militantă, manifestându-se ca adevarate şcoli politice şi culturale ale românilor din Transilvania, de pretutindeni.

Viaţa cultural-literară a românilor ardeleni aflaţi sub dominaţia habsburgică a constituit unul din avanposturilor luptei de veacuri pentru afirmarea voinţei naţionale şi pentru Unire. Jumătatea secolului al XIX-lea a marcat momentul strângerii forţelor „inteligenţei” româneşti cu preocupări literare la nivelul unui sistem de uniune de crez si ideal. În această atmosferă, în care literatura ardeleană începea să dea roade, se simţea acut nevoia unui periodic literar specializat, în paginile căruia să se poată desfăşura condeiele artistice ale naţiunii.

Intenţia lui Vulcan de a edita o revistă culturală şi literară proprie datează de la începutul activităţii sale gazetăreşti. O astfel de realizare din domeniul culturii si literaturii pretindea, în condiţii specifice ale românilor din Ungaria, o pregătire temeinică pentru a i se aşeza o bază trainică, cu cât mai mult cu cât primele incercări de a fonda periodice au eşuat. Vulcan trece la realizarea idealului mărturisit în mai multe articole numai după ce crease toate condiţiile şi după ce dobândise, între 1859-1865 o oarecare experienţă în domeniul ziaristicii. La vârsta de 24 de ani, Iosif Vulcan, la 5 aprilie 1865 -  se adresează Locotenenţei din Buda cu cererea pentru publicarea unei reviste literare ce avea să poarte titlul Familia.

Titlul revistei lui Vulcan – aşa cum reiese şi din articolul program, formulat într-un stil atrâgător, simulând o conversare cu cititorii are o dublă semnificaţie: năzuinţa de a se adresa fiecărei familii româneşti în parte şi „familiei” mai mari, de fapt întregii naţiuni; pe de altă parte, o revistă concepută în acest sens şi care lua în considerare stadiul de dezvoltare a vieţii sociale şi culturale a românilor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea nu se putea angaja doar la propagarea vreunui curent literar sau ideal pur estetic.

În ceea ce priveşte programul, acesta este cât se poate de limpede, un program nu pur literar, ci social, atotcuprinzător, care conţine atât scopurile culturale urmărite cât şi motivele care l-au îndemnat să editeze revista Familia. Două idei care se desprind din programul tânărului redactor: năzuinţa de educare în spirit naţional şi ridicarea maselor prin cultură. De menţionat este şi observaţia lui Vulcan după care Familia „nu se va ocupa de politică, ci va vorbi sincer, simplu si curat despre tot ce nobilează inima, inavuţeşte cunoştinţele noastre”. Vulcan urmărea să asigure cititorilor săi o educaţie multilaterală, de aici caracterul enciclopedic al revistei sale, popularitatea de care s-a bucurat, precum si longevitatea ei.

Literatura a ocupat un loc de frunte in paginile revistei lui Vulcan, dar nu în exclusivitate, deoarece o gazetă literară, în sensul restrâns al cuvântului, ar fi fost incompatibilă cu programul său social, reducând posibilităţile de instruire si educare a neamului său. Familia ca o revistă pur literară – in ciuda faptului că ea a fost destinată în primul rând intelectualităţii şi micii burghezii de la oraşe şi sate, ar fi rămas fără cititori. Numai prin diversitatea şi bogăţia informaţiilor, prin abilitatea cu care a ştiut să ofere lecturi interesante şi utile pentru cititori cu pretenţii şi gusturi deosebite, prin caracterul ei deschis spre toate problemele esenţiale ale naţiunii reuşise Vulcan să asigure apariţia „foii enciclopedice şi beletristice cu ilustraţiuni” timp de aproape 42 de ani.

Însemnatatea Familiei constă tocmai în faptul că a fost publicată pentru mase largi de cititori care acum făceau primii paşi spre o viaţă culturală naţională, ducând lumină şi grai românesc în cele mai îndepărtate sate şi cătune. Se angajase la o munca încordată de lămurire şi maturizare culturală a poporului român, netezindu-i calea spre o civilizaţie şi o viaţă mai modernă.

Fără a aduce modificări esenţiale de structură şi formă, Vulcan reuşeşte să editeze o revistă cu care se putea mândri şi care ocupă un loc deosebit de important în cultura şi literatura romană.După un număr de probă din 6 mai, la 1 iunie 1865, la Pesta apare revista Familia „foaie enciclopedică şi beletristică cu ilustraţiuni”, care va deveni din 5/18 octombrie 1870 „totodată organul publicaţiunilor societăţii pentru fond de teatru român (naţional)”. Revista a impus cu precădere în părţile vestice ale Transilvaniei, un stindard naţional de care cercurile conducătoare ale Ungariei au fost nevoite să ţină seama datorită permanentei şi indistructibilei solidarităţi în care această revistă s-a aflat cu masele româneşti. Cu toate că încă din primele numere Familia şi-a manifestat, în mod evident declarativ, caracterul apolitic, la 1876-1878, în condiţiile în care cercurile reacţionare austro-maghiare au încercat reprimarea oricăror manifestări de solidaritate a românilor din Transilvania şi Ungaria cu cauza fraţilor de peste Carpaţi, s-a alăturat deschis cauzei naţionale propagând cu vrednicie în capitala Ungariei, în părţile vestice ale Transilvaniei, în Crişana, Maramureş şi Banat, idealul independenţei de stat a României.

Revista va oferi cititorilor, pe lângă numeroase ştiri politice din actualitate, frecvente noutăţi şi consemnări din viaţa literar-artistică a românilor din Transilvania, Ungaria şi România. Este urmărită cu atenţie orice mişcare de presă, fiind aplaudată fiecare nouă apariţie publicistică şi regretată fiecare dispariţie. Este de remarcat permanentul apel pe care Iosif Vulcan îl adresează cititorilor de a susţine revistele. El deplânge indiferenţa pe care ei o manifestă faţă de unele publicaţii.

Revista Familia constituie un caz unic in analele publicisticii noastre atât prin longevitatea ei de patru decenii, cât şi prin utila şi armonioasa alcătuire a cuprinsului ei scriptic şi iconografic. Iosif Vulcan a înţeles din prima clipă cum trebuie să-şi organizeze foaia, al cărei calup a rămas timp de 40 de ani neschimbat, pentru că a ştiut din prima clipă cui trebuie să se adreseze şi ce trebuie să-i comunice.

Diversitatea domeniilor de acţiune a revistei se dovedeşte din primul ei an. Pe lângă unele originale (Floarea de pe Cerna a lui I. Sieptianu), o scriere de altfel minoră, Familia publică romane în traducere (Alexandre Dumas – Colinde ) versuri de V. Hugo (în traducerea lui Iosif Vulcan).

Dintre poeţii si prozatorii cultivaţi şi sprijiniţi de revistă se remarcă de la început cu o activitate susţinută Iulian Grozescu, I.C. Drăgescu, V. Ranta Buticescu, Paul Draga, Alexandru Onaciu ş.a.

Lista colaboratorilor este foarte largă şi ea demonstrează caracterul deschis al publicaţiei în sensul că nu a impus restricţii de curent sau de formaţiuni literare.

Începuturile Familiei au fost modeste iar în primul ei an de apariţie nici nu se deosebea aproape cu nimic de predecesoarele ei. Vulcan a căutat să publice informaţii despre toate evenimentele mai importante din ţară şi de peste hotare, să prezinte activitatea personalităţilor, evenimente ale istoriei si culturii universale, îmbogătind astfel cunoştintele cititorilor săi.

Revista apare la început de trei ori pe lună iar ceva mai târziu, dat fiind succesul înregistrat, săptămânal, proprietarul, redactorul şi editorul ei fiind timp de 42 de ani Iosif Vulcan.

Nu şi-a modificat formatul în tot cursul îndelungatei apariţii, suferind doar o schimbare de sediu, la 27 aprilie 1880, de la Pesta la Oradea. S-a menţinut constantă şi structura de organizare a revistei. Aproape fiecare număr inserează pe prima pagină, sub mult cunoscutul său frontispiciu, un portret al câte unei mari personalităţi cultural-politice de la noi sau din lume, însoţit de un text biografic. Se publică apoi creaţii în proză şi poezie, originale sau traduceri, apoi studii de istorie, lingvistică, folclor. Finele publicaţiei este dedicat rubricilor de ştiri politice. „Ce e nou?”, de noutăti literare (Literatura si arta), de Conversare cu cititoarele, jocurilor de rebus, poştei redacţiei.

În revistă apar o mulţime de articole instructive: impresii de călătorie, scrieri într-un stil degajat şi familiar despre artă, educaţie, amor, artă plastică, muzică, modele de broderie etc. Cu scop educativ este publicat, in 1872 (nr. 8 şi următorul), ciclul de epistole estetice către o copilă, traduse din Ch. Oeser de G. Bariţ, portretele şi biografiile unor compozitori de reputaţie mondială ca de exemplu, al lui Rossini, Berlioz, Liszt ş.a. O mare atenţie a acordat revista lui Vulcan artelor plastice, înregistrând chiar din primul număr expoziţiile organizate în Transilvania, România şi de peste hotare şi publicând articole despre mişcarea plastică a vremii, arta cultă şi cea populară, despre necesitatea înfiinţării unui muzeu naţional.