BluePink BluePink
XHost
Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 11-12 (480-481) noiembrie-decembrie 2005

STUDII

 

Andrei BODIU

Erotica "extremală"

Ca și alte poeme ale lui Ion Barbu, Ritmuri pentru  nunțile necesare începe cu un pro­log, în care este definit㠄tema transcendentă”, pe care poetul o integra unui „elenism de decadență”: „Capăt al osiei lumii !/ Ceas alb, concis al minunii,/Sună-mi trei/ Clare chei / Certe, sub lucid eter/Pentru cercuri de mister !// An al Geei, închisoare/ Ocolește roa­tele interioare:/ Roata Venerii / Inimii// Roata capului / Mercur/În topire, în azur, Roa­ta Soarelui/ Marelui.” Descriind debutul poemului, Tudor Vianu nota: „Construită pe o schemă astronomică poema înfățișează înaintarea sufletului prin trei etape cosmice, pî­nă la termenul desăvîrșirii spirituale.”(Tudor Vianu, op.cit, p.58) Să notăm mai întîi că în­treg parcursul sugerat de poet este unul ascendent. E o călătorie de la Pămînt la Soare, tre­cînd prin treptele Venus și Mercur. Esențial mi se pare mai întîi că în Ritmuri pentru nun­țile necesare ideea de lume posibilă apare cu pregnanță. În al doilea rînd, important mi se pare că, în opinia mea, călătoria nu este a „sufletului” cum credea Tudor Vianu, ci a trupului. Climaxul acestui poem este desăvîrșirea erotică sau, mai precis spus, atingerea a ceea ce am putea numi apoteoză erotică perpetuă. Ineditul viziunii lui Ion Barbu derivă tocmai din  tentativa de  a spiritualiza esența trupului omenesc. Paradoxal, această spiritualizare se realizează prin experiență erotică:”Înspre tronul moalei Vineri / Brusc, ca toți amanții tineri, / Am vibrat/Înflăcărat: // Vaporoasă/ Rituală/O frumoasă/ Masă/ Scoală!/În brățara ta fă-mi loc/Ca să joc, ca să joc,/Danțul buf/ Cu reverențe/ Ori me­ca­nice cadențe.” Comentînd acest fragment, Tudor Vianu nota c㠄 poposirea în cercul Ve­ne­rii, simbol al unei epoci închinate dragostei, se desfășoară într-un ritm grotesc…” (idem, p.58) „Ritmul grotesc” pe care-l descoperă Vianu este de fapt una dintre fețele erosului. Gro­tescul nu este însă mai puțin magic, mai puțin misterios. Conștientizarea stranietății „gro­tești” a actului erotic nu înseamnă o reducere a ceea ce Ion Barbu numea „participare la mister”. Este mai degrabă  o primă încercare, întreruptă, de a atinge apoteoza erotică per­manentă. „Ah ingrată,/ Energie degradată,/Brută ce desfaci pripită/Grupul simplu din orbit㔠Descriind succesiunea călătoriei, Nicolae Manolescu nota: „Ritmuri pentru nunțile necesare (anticipată în Cînd va veni declinul din epoca începuturilor) ilustrează me­taforic cele trei etape ale inițierii (dionisiacă, intelectuală și poetică). Întîia, reprezentată în ordine cosmică de Venus, e «roata inimii», «danțul buf» cu «reverențe și mecanice ca­dențe». Ea corespunde experienței erotice. «Unduirea minimă» din cercul Venerei este ur­ma­tă de «roata capului», simbolizată de Mercur. Dar nici aici nunta nu se împlinește, adică o cunoaștere absolută nu e cu putință.” (Nicolae Manolescu, op.cit)  Spre deosebire de cri­tic, cred că miza poetică în Ritmuri pentru nunțile necesare nu constă în ideea de inițiere, ci în aceea de apoteoză a erosului înțeles ca însăși substanță a unei lumi posibile. Mercur este invocat de la distanță, ca un punct pe lîngă care trupul trece în căutarea izbăvitoare a „nunții”: „Mercur, astră aurită, / Cu peri doi împodobită/ Lungi/ Cu pungi/ pe bomba mare,/ Oarbă, de cercetătoare,// O Mercur,/ Frate pur/ Conceput din viu mister/ Și Fe­cio­ara Lucifer” Mercur este, de fapt, invocatul  Mercur, un astru pe lîngă care trupul, în cău­tarea nunții, trece. Există, în plus, o „punere în abis” a ideii de Facere, de Creație. „I­nițierea intelectual㔠pe care o decoda poetul însuși și care a fost preluată de critici, este „di­sociativă”dar și interogativă. Ea nu presupune elucidarea misterului Facerii, ci „partici­pa­rea la mister”. Ideea potențialității asociază drumul ascendent al „trupului” și consemnarea misterului Creației. Versul final al părții a doua: „Nunta n-am sărbătorit” este o con­fesiune pe care trupul-călător o face lui Mercur, lui „fra Mercur”, cum îl numește în u­nul dintre primele versuri ale secvenței. Astfel, inițierea intelectuală despre care vorbea și poetul și pe care o remarca, mai tîrziu, Nicolae Manolescu ia forma unei confesiuni, dacă nu amare, atunci pusă sub semnul așteptării, al aspirației încă nerealizate. „O select/Intelect/ Nunta n-am sărbătorit.” Ultima secvență, a treia, debutează abrupt, sugerînd impactul așteptat: „Uite, ia a treia cheie, /Vîr-o în broasca- Astartee!-/ Și întoarce-o de un grad/ Unui timp retrograd, /Trage porțile ce ard” Comentînd a treia parte, Nicolae Ma­nolescu notează: „ Cea din urmă fază este a contemplației apolinice,  poeziei, în «roata Soa­re­lui». Invocația, așa de simplă, în imagini de basm popular (Întoarcerea timpului prin ră­su­cirea cheii în Astareteea cea cîntată și de Poe, porțile de foc ale soarelui, ospățul de mări ste­lare), sună de o cîntare pură și gravă de stele”. Ultima etapă a călătoriei sugerează tocmai desăvîrșirea nunții așteptate. „În plan ezoteric, a avea cheia înseamnă să fi fost inițiat. Ea indică nu numai intrarea într-un loc oarecare, un oraș sau o casă, dar și accesul la o stare, la un lăcaș spiritual, la o treaptă de inițiere.” ( Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dic­ționar de simboluri, București, Ed. Aramis, 1994, p.302) Cheia „vîrît㔠în broască mi se pare a exprima „accesul la o stare”, la așteptata sărbătorire a nunții. Acest „acces la stare” des­chide drumul în cămara Soarelui. „În calitate de simbol cosmic. Soarele deține o pozi­ție de adevărată religie astrală. Cultul său a dominat  străvechile mari civlilizații, prin figu­rile zeilor-eroi giganți care erau  niște întrupări ale forțelor creatoare…” (idem, p. 241) „Că in­trăm/ Să ospătm /În cămara Soarelui/ Marelui/ Nun și stea…” Ospățul din cămara Soa­relui este înfăptuirea nunții sub auspiciile Soarelui, simbol al „forțelor creatoare.” Atinge­rea extazului erotic și permanentizarea lui, miză a poemului, presupune și eternizarea actului Creației, al Facerii ca esență a lumii. Soarele „nun și stea” va ocroti desăvîrșirea actului e­rotic, a faptului Facerii ce se consumă, neîntrerupt, „În Firida ce scîntee eteree” Finalul ex­primă, din nou, ideea de armonie altfel, armonie a Umanului cu Cosmosul, armonie a u­nei Nașteri perpetue, a unei Creații permanente. Ritmuri pentru nunțile necesare este un elogiu adus Vieții, Vieții fixate în momentul ideal al Nașterii.

Poezia Uvedenrode încheie ciclul cu același titlu din volumul Joc secund. Interesant este că Ion Barbu n-a comentat mai mult nici o altă creație a sa. În interviurile din 1927, anul apariției volumului, poetul va încerca să explice poezia, s-o integreze într-un „mo­del  rațional”. În interviul cu I. Valerian din „Viața literară”, 5 februarie, Ion Barbu spu­ne: „…poezia Uvedenrode o consider o extremală a producțiunei mele, scrisă sub ob­sesia unei clarități iraționale, deși la bază stă o experiență personală: aș putea zice: o poezie o­cazională. Uvedenrode sugerează la început un Olimp translucid și germanic, apoi o eva­dare în vis, totul tratat rapsodic potrivit canoanelor poetice ce mi le-am trasat, cu acea so­no­ritate imanentă de care-ți vorbeam.”( Ion Barbu,ed Minerva, 1970,p.174-175) În același an, în interviul cu Felix Aderca, poetul reia discuția asupra poemului Uvedenrode: „Îmi ceri lămuriri și asupra  combătutei Uvedenrode Iată ce-ți voi spune dumitale, martor al schimbărilor ei la față (de la ultima versiune, de a cărei definitivă pierdere ar fi timp să te consolezi, pînă la ultimele retușuri, formă destinată pentru volum): o încercare, mereu re­luată, de a mă ridica la modul intelectual al Lirei. Faptul poetic inițial: cununa înflorită și Lira. La această puritate aeriană, în care poeții englezi se așează, pare-se, toți, urmînd un si­gur instinct, al Cîntului, vream să invit poezia noastră. În certitudinea liberă a lirismului o­mogen, instruind de lucrurile esențiale, delectînd cu viziuni paradisiace: într-un astfel de lirism nimic din concurența încă darwiniană, a formulelor individuale.”(idem, 177-178)

 Simbolismul erotic este definitoriu pentru întreaga țesătură de sensuri din Uvedenrode. Să reluăm începutul poemului: „La rîpa Uvedenrode/ Ce multe gastero­po­de!/Suprasexuale/ Supramuzicale” Avem de-a face cu o suprapunere de simboluri sexuale fe­minine: „rîpa Uvedenrode” este un fel de matrice în care sălășluiesc „gasteropodele”, melcii, cărora aici li se poate aplica una dintre definițiile simbolice: „ca și scoica, mecul pre­zintă un simbolism sexual: analogia cu vulva, materie, mișcare, bale.” (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, op.cit., 291) De la această coexistență a matricilor în matrice, versul al treilea, „suprasexuale”,apare ca o întărire a ideii de sexualitate, de energie erotică debordantă, misterioasă, originară. Această imagine poate fi, cred, asociată unui celebru tablou al lui Gustav Klimt, tabolu în care sexualitatea feminină e exprimată chiar prin aparența „gasteropodelor”. Strofa a treia amplifică relația dintre „rîpa Uvedenrode” ca matrice origi­nară și imaginea lumii absolute, a zeilor, încercînd o armonizare deplină, eternă, a fomelor Fa­cerii: „Uvedenrode/ Peste mode și timp/ Olimp!” În termeni generali, Uvedenrode  mi se pare o altă  metaforă poetică a Facerii. „Fructul de lir㔠se asociază fructului erotic, sub a­ceeași forță ocrotitoare, a soarelui. Soarele, pricipiul cosmic generator, este în consonanță cu Umanul, principiu generator al Poeziei și al Vieții: „ La soarele sfînt/ Egal-acest cînt:/Ordonată spiră, /Sunet/ Fruct de liră,/Capăt paralogic,/ Leagăn mitologic, //Din șetrele mari/ O cal de val/ peste cavală/ Cu varul deasupra-n spirală !” Facerea, aflată ca în Ritmuri pentru nunțile necesare sub protecția soarelui, înseamn㠄 încercarea de a mă ri­dica la modul intelectual al Lirei”, o încercare mereu și mereu reluată în care important e actul Facerii în sine, misteriosul punct inițial al Genezei.

„Coborîrea” în concretul Facerii se petrece în finalul poemului,care reflectă, în spirit barbian, un episod neîntrerupt al proceației: „Incorporată poftă,/ Uite o fată:/ Lunecă o dată,/Lunecă de două/ Ori pînă la nouă, /Pînă o-nfășori/În fiori ușori/ Pîn-o torci în zale/Gasteropodale ;/ Pînă cînd, în lente/ Antene atente/ O cobori;// Pendular de-ncet,/Inutil pachet,/Sub timp, Sub mode/ În Uvedenrode” Așa cum imaginea inițală era una în care matricile colcăiau în matrici, ultima secvență presupune integrarea cuplului e­ro­tic în aceeași matrice enormă, simbol al momentului ințial al Facerii, al începutului de ge­neză.

Privit din perspectiva ideii de Facere, de mister al creației inițiale, ciclul Uvedenrode mi se pare de o excepțională coerență. Nucleul iradiant al viziunii din întreg ciclul îl des­coperim în  finalul poemului Oul dogamtic, situat în miezul ciclului Uvedenrode.:”Că vi­novat e tot făcutul,/Și sfînt, doar nunta, începutul.” Nu „făcutul”, deja înfăptuitul îl in­te­resează pe poet, ci momentul magic, inițal al Creației. E o formă de a eterniza actul Face­rii în toate dimensiunile lui. Aceast㠄participare la mister” presupune, pe de o parte, re­ve­nirea, mereu și mereu reluată la timpul originar al Lirei iar pe de altă parte, o eternizare a clipelor de extaz erotic.