|
Oglinda din adâncuri
Nu-i oare-n lumea noastră uimitor
Că-n locul unde-i cea mai joasă boartă
Și-n care se întinde-o Mare Moartă
S-a înălțat spre Cer un om în zbor?
Oricât de jos decazi, oricât cobori,
Pune pe-obraz, tu, lacrima din hartă:
De-i prăbușită peste tine-o poartă,
Tu poți să urci chiar prin al ei zăvor.
O pildă-ntreagă este această Mare
Mai moartă decât moartea-nmormântată
Și mai adâncă decât orice sub Soare:
Pe fundul apei, Iisus se arată,
Oglindă vie-n veci, strălucitoare
Și-n care fața Cerului-i păstrată.
Pilda robului
nemilostiv
Iartă-mă, Doamne-al meu, plăti-voi totul,
Plâns-a un rob dator l-al său stăpân
C-un vraf de galbeni. N-am să mai amân.
Dar după ce a fost iertat, netotul
Făcu pe cămătarul, pe despotul,
Cu-al său debitor: l-a numit nebun,
Îl tot strângea de gât să-i dea un bun,
Că nu a scos de nicăiria zlotul.
Atunci, boierul mare l-a chemat:
Nemernic rob, eu te-am iertat de mii
De grei talanți pe cari odat'ți-am dat
Și milă, tu, nu ai de-ai lui copii?
Atât de tare el s-a mâniat
Că pielea deșiratu-i-a-n felii.
Fă binele oricând
Fă binele și-n zile de dumineci,
A vindeca e-ngăduit și-atunci:
Nu ai să calci vreuna din porunci,
Când izbutești durerea să cumineci.
Și niciodată-n griji să nu te-ntuneci
Chiar dacă ești supus la grele munci;
Prin rugă, spurcăciunea ți-o arunci
De-mpreunezi spre Cer a tale mâneci.
Într-un Sabat, El vindeca în Templu
Pe-un biet schilod cu mâna sa uscată
Prin fapta Lui, ne-a dat pe veci exemplu,
Bine să facem des și fără plată.
Voi să fac Binele, nu să-l contemplu
Și-ajută-mă-n lucrarea asta, Tată!
Pilda Cananeencei
credincioase
Muncită rău de diavol e-a mea fată;
Vindec-o, Doamne, știu că poți s-o faci,
C-un semn azvârli în iad, Tu, mii de draci,
Te rog, acum, puterea de-ți arată.
Iisus a zis: Cananeanco, iată,
Eu sunt trimis să scot pe vârcolaci
Din casa lui Israel. Nu sunt vraci,
Cu vorbă-amăgitoare, gogonată.
Dar, Doamne, zis-a ea, chiar și cățeii
Mănâncă fărămiturile ce cad
De l-al stăpânilor ospăț. Iudeii,
Pot, numai ei, să bea, din al Tău vad?
Iisus văzu ce mare-i a femeii
Credință. Și scoase iasma din al ei răsad.
Împărat al lumii, nu
rege al Galileii
Se zice-n șoaptă că-ntr-o bună zi,
Oamenii de frunte din toată Galileea,
Voiră lui Iisus ca să îi ofere cheia
Puterii de la Nord la Miazăzi
Și Rege să îl ungă, de-ar pofti,
Pe țărmul Mării, chiar în Cezareea,
Ce nu a mai văzut în veci Iudeea.
De aurul coroanei El fugi.
În Munții cei pustii a rătăcit o vreme
În post și rugăciuni curățitoare,
Până iudeii-n chin au plâns să-l cheme
Iar pe-Împăratul cel mai drept sub soare,
Să-i ungă El cu sceptrele supreme
Și să-i înalțe-n tronuri de ardoare |
