BluePink BluePink
XHost
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 10 (479) octombrie 2005

ZILELE REVISTEI FAMILIA

Mimetismele literaturii române contemporane

 

Alexandru MUȘINA

Imit, deci exist

 

Învățăm să vorbim limba maternă, imitându-i pe cei din jurul nostru, tot repetând: pa­pa, mama, pipi, tata, caca, tutu... etc. Doar limbile străine le învățăm, în școală, cu profe­so­rul, pe bază de reguli, de structuri, prin tot soiul de exerciții... care, până la urmă, sunt tot un fel de papagaliceală, numai că mai sofisticată, mai cu moț.

În cultură, în literatură, neamurile au progresat (dacă poate exista, în absolut, în pro­gres) imitându-le pe cele mai „avansate” - latinii i-au imitat pe greci până la sațietate; un exemplu: - aveau grecii „Iliada” și „Odiseea”, gata, Virgiliu a scris, la comandă, comandă de stat (de la Augustus, via Mecena), „Eneida”. Italienii din duecento i-au imitat pe pro­vensali, Pleiada pe italieni, la fel englezii din epoca pre și elisabetană... ce s-o mai lungim: știi când și pe cine, ce să imiți, om te-ai făcut în cultură, orice cultură.

Inclusiv la noi: în timp ce con-vârstnicii lui îi imitau pe Eminescu sau Coșbuc, de nu pe Alecsandri, Bacovia îi imita pe Baudelaire, Rimbaud, Verlaine. Aici îi toată șme­che­ria: spune-mi pe cine imiți, ca să-ți spun cine ești, cine vei fi (într-o anumită literatură). Ne de­finim și prin ceea ce, conștient sau nu, admirăm și (automat) imităm. Cum nimeni nu s-a născut învățat și cum, în cele artistice mai ales (spre deosebire, totuși, de matematică sau fizică), învățarea presupune o mare doză de „papa, caca, mama, tata, pipi...” înainte să poți articula o frază elevată, de genul „Mulțumesc distinselor noastre gazde pentru că m-au invitat la cea de-a 140-a aniversare a «Familiei»”, esențială este alegerea. Pe cine imit? Ce „limb㔠artistică vreau să învăț? O „limb㔠prestigioasă, dar moartă, epuizată, care nu mai poa­te produce decât clișee, poncife, sau una vie, dinamică, de viitor... Mai mult, imit, învăț „limba” pe care o știu „părinții ” mei sau încerc o altă limbă, artistică, evident?

Ca să nu plutesc în vag: putem scrie poezie, sute de ani de aici înainte, „imitându-i”, papagalicindu-i pe Eminescu, Coșbuc, Goga, chiar Blaga, Bacovia, Arghezi, Ion Barbu, Stănescu & comp. Mulți au făcut-o, mulți o vor mai face. Personal (dar și mulți dintre co­legii mei din generația ‘80) am preferat să-i papagalicesc pe Pound, Eliot, Karafis, Pessoa, Cummings, Lowell, Berymann și alte lifte. Și nu m-am simțit mai puțin patriot. Dimpo­trivă. Pentru că, scriind în română, cu o sensibilitate și o biografie specifice, nu am făcut de­cât să extind, să îmbogățesc sfera de expresie, tematic-existențială din și în limba mea cu ce am putut „imita” de la unii poeți ai secolului XX.

Pentru că:

1) există mari poeți și în afara limbii române; literatura, poezia română nu poate crește, progresa fără a-i „asimila” și pe aceștia, fie și printr-un „papagal”, ca mine;

2) a ne copia, imita între noi, poeții români, la nesfârșit e ca și cum am prelungi a­proa­pe inevitabilul autoerotism și după pubertate;

3) dacă scriu în limba română (și doar în română mă pot exprima cât de cât subtil), orizontul mei intelectual, cultural nu se rezumă la cultura română; cum, de fapt, nu se limitează orizontul niciunuia dintre noi;

4) deci, până la urmă, chiar dacă vreau să imit pe un englez sau francez, tot ro­mâ­neș­te o fac; precum cocoșul național, care cântă și va cânta (chiar după intrarea în U.E.) tot „cucurigu”, iar nu „cock-a-doodle-do” sau „cocorico”.

Nu voi încheia înainte de a reaminti un lucru care mă uimește și întristează: prea pu­țini dintre poeții tineri „imit㔠mari poeți ai lumii; marea majoritatese mulțumesc cu „marf㔠autohtonă. Am mai spus-o și le-o repet: „Prieteni dragi, degeaba-i imitați pe Căr­tărescu, Bucur sau Ion Mureșan, ca să nu mai zic de Angela Marinescu sau Nora Iuga, de­geaba mă imitați chiar pe mine! Mai bine încercați și voi cu un Seamus Heaney, cu o Sylvia Plath, un Ginsberg, un Frank O’Hara, un Berrygan, ceva... Că doar, toată ziua, beți Coca & Pepsi, iară nu Cico sau o limonadă!

Lăsând (aproape) gluma la o parte, vin cu o concluzie – parafrază: „Imitați, băieți, nu­mai imitați! Dar pe cine trebuie”. Și cu reamintirea unui sfat al lui Pound: „Să fii influ­en­țat de cât mai mulți mari artiști poți, dar să ai decența fie de a recunoaște deschis datoria, fie de a încerca să o ascunzi.”