BluePink BluePink
XHost
Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink

Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 10 (479) octombrie 2005

ZILELE REVISTEI FAMILIA

Mimetismele literaturii române contemporane

 

Viorel MUREȘAN

Mimetismul - un concept estetic?

 

În anumite limite, mimetismul literar e justificat — și aici sociologii literaturii trebu­ie să ne dea dreptate — căci pentru a deveni „jucător” performant, scriitorul e obligat să i­mi­te la început „jocul” altora. Actul său creator l-ar asemăna cu principiul magnetului: cu o față aspiră cultură, cu cealaltă emite, radiază, trimite în afară. La limita vederii, scriitorul e compus din toate cărțile pe care le-a citit, ca personajele din tablourile lui Archimboldo, îns㠗 ascunsă, nevăzut㠗 în el locuiește psiché, pasta aceea subțire a atribuirii native, cea care, dacă ar lipsi, omul de cărți ar putea fi un foarte spectaculos cititor, dar nu mai mult de atât. Sunt foarte rare cazurile scriitorilor care au fost niște izolații ai timpului lor, ignora­ți total în materie literară, căci joc fiind, cum sugeram mai sus, literatura creează grupuri, care se transformă la rândul lor în ceea ce numim curente sau grupări literare. De altfel, mi­­metismul poate avea chiar statut de concept estetic, alături de perechea sa etimologică, mi­­mesisul, în măsura în care este și la scriitori „proprietatea/.../ dobândită în cursul se­lec­ți­ei naturale, de a se identifica cu mediul în care trăiește”, așa cum îl definesc dic­ți­o­na­rele.

Prin urmare, credem că având o orientare culturală adecvată, aproape oricine își poa­te lesne însuși metodele asamblării textului la nivel sintactic, morfologic și morfematic, dar conținutul spiritual rămâne nul acolo unde lipsește înzestrarea individuală. Foarte mulți poeți imită astăzi monologul interior al lui James Joyce, ori au trecut la abolirea punctuației ca Faulkner, obținând un limbaj încâlcit precum aceștia, fără a ține cont însă că la ei asemenea artificii formale semnifică incapacitatea personajului narator de a exprima stări paroxistice. Chiar dacă ambiguitatea de persoană, deci problema identității, se constituie într-una dintre cele mai importante teme ale liricii, nestăpânirea ei perfectă la ni­vel stilistic, simpla imitație, generază epigonism. Dar, oare este Călinescu numai e­pi­gonul lui Balzac? Sau sunt oniricii de la noi doar epigonii romanticilor? Să nu uităm că între unii și alții se interpun simbolismul și mișcările de avangardă. Așadar, oniricii lu­crea­ză cu mașini de produs imagini de un rafinament infinit sporit, față de înaintașii lor ro­man­tici.

Apropiindu-ne de poezia noastră de astăzi, de îndată se impune metafora Turnului Ba­­­bel. Există o literatură, practic, incontrolabilă, care poate fi imitată, dacă nu de-a dreptul plagiată. Iar proliferarea ei electronică dă o mobilitate aproape supranaturală în combi­na­rea unor forme pline cu formele fără fond. Dacă identifici într-un text urme flagrante de furt, ți se invocă deîndată principiul sacru al intertextualității, căci tot suntem în post­mo­dernism. Gândiți-vă ce s-ar întâmpla dacă am răsfoi cu atenție toate antologiile ju­de­țene, toate revistele de provincie, ori dacă s-ar urmări, cu producțiile lor cu tot, cenaclurile de același nivel? Singură critica nu mai poate fi un justițiar imanent, care să pună ordine într-o astfel de confuzie generală. În sprijinul ei trebuie să vină cititorii de poezie, care re­prezintă grupuri de cultură închise, ce în general stăpânesc bine domeniul și nu pot fi trișați. Numai ei, cei care știu ce e autonomia limbajului, dar și ce poate face poetul rămas singur cu acest limbaj, ar putea transforma mimentismele literare de azi în fenomene cola­te­rale.

Creșterea firească a poeziei înseamnă, între altele, întoarcerea la relația eternă dintre tradiție și talentul individual. Și, acceptând mimentismul ca pe un concept estetic, în sensul de modelare a personalității pentru a intra într-o paradigmă, putem fi de acord cu Herder, atunci când spune că: „Ananasul, care întrunește în gustul lui mie de arome alese, nu poartă în zadar o coroană.”