Nr. 10 (479) octombrie 2005

În familie

Cum am menţionat deja de mai multe ori şi cum se va vedea mai bine în „SER­TA­RUL 82” a cărei publicare revista FAMILIA o va începe curînd, relaţia mea cu pu­bli­caţia lui Iosif Vulcan, renăscută acum 40 ani, în perioada ambiguă a „liberalizării” to­talitare, s-a constituit într-un capitol deloc neglijabil de biografie, nu doar după că­de­rea dictaturii, cînd i-am devenit colaborator statornic, ci şi înainte, cînd am pătimit împreună pentru năz­bă­tiile noastre complice. Citeam cu regularitate paginile orădene, bucuros şi stimulat să re­găsesc, în con-simţire, pe Ovidiu Cotruş, Radu Enescu, Virgil Nemoianu şi mulţi alţi scrii­tori de certă calitate morală şi intelectuală. A fost, apoi, să fie „scandalul” socialist al interviului luat în 1981 de Gheorghe Grigurcu, apoi a fost şi este relaţia de amiciţie şi mutuală pre­ţuire cu Ion Simuţ, apoi au fost să fie „sertarele” mele de exil, care continuă să se des­chi­dă, aici, şi nu în altă parte. Mă înfăţişez, deci, la această invidiabilă sărbătoare în „familia” FAMILIEI au acreditarea şi emoţia unui deja vîrstnic asociat.

Mă bucur că pot fi părtaş, chiar şi de peste mări şi ţări, la noua vîrstă a acestei ad­mi­rabile enclave de creativitate şi rigoare. Urez colegilor şi prietenilor care îi menţin pulsul şi proiectele, ceea ce îmi urez mie însumi: pe mai departe!