bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.

Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 10 (479) octombrie 2005

EDITORIAL

de

Ion SIMUȚ

Chișinăul literar

 

Am ajuns, în sfârșit, la Chișinău, după amânări motivate și temeri nejustificate. Vo­iam de multă vreme să ajung, dar am reușit pentru prima dată în acest noiembrie. Ocazia a fost creată de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, care m-a invitat să particip la o dezbatere despre literatura basarabeană în secolul XX. În 4 noiembrie 2005 au mai fost prezenți din România: Mircea Dinescu, Tudorel Urian și Adrian Dinu Rachieru, iar din Bucovina, Ștefan Hostiuc. Avându-l ca moderator pe Mihai Cimpoi, discuția a angajat numeroase opinii din partea gazdelor, unele exprimate cu mult înainte în presa litera­ră. Ostilitățile au fost declanșate de seria de antologii „Literatura din Basarabia în secolul XX”, apărută în 12 volume, prin efortul combinat al editurilor „Știința” și „Arc” din Chi­șinău. Inițiativa a fost cât se poate de fericită, menită să aducă numeroase clarificări în ima­ginea de ansamblu a literaturii române din Basarabia. Nu voi face un rezumat al acestor dez­bateri, căci ar însemna să reproduc întocmai și pe larg anumite puncte de vedere, care nu încap într-un spațiu restrâns. Sensibilitățile și susceptibilitățile unor scriitori ba­sa­rabeni, mai ales ale celor care lipsesc din antologii, sunt peste măsură de inflamate și sunt si­gur că nu le-aș putea satisface orgoliul de a le evidenția suficient. Prin urmare, îmi voi ex­prima propria opinie, formată în acest context.

Am constatat mai întâi că scriitorii basarabeni sunt foarte interesați de felul în care se vede și este interpretată literatura lor în România. Fapt absolut firesc! Mihai Cimpoi nu­mește această fază drept aspirație de integrare a literaturii române din Basarabia în marea li­teratură română, iar antologiile le apreciază ca un „examen de integrare”. Am înțeles și grija de a denumi exact realitatea națională pe care o reprezintă. Sintagma preferată este cea de „literatură română din Basarabia”, în locul celei de „literatură basarabeană”. Aceasta din urmă înglobează și literatura de limbă rusă din Basarabia, marginalizată sau chiar exclusă, întocmai cum noi, în România, nu includem într-o sinteză despre literatura ro­mână și literatura maghiară din Transilvania. Fenomenele de interferență și de coexistență țin de alte competențe. Literatura basarabeană nu e doar român㠖 ținea să sublinieze A­drian Dinu Rachieru -, iar zonele de interferență intră în spațiul de cercetare al unei socio­logii preocupate de culturile de contact. Nu mi s-ar părea un dezastru terminologic să vorbim, fără prea multe disocieri în privința sferei de cuprindere, despre literatura ba­sa­ra­bea­nă. Știm la ce ne referim, fără a fi nevoie de prea multe precizări. Tocmai din acest motiv, Maria Șleahtițchi, profesoară la Universitatea din Bălți, împreună cu Nicolae Leahu, a­vansează propunerea să vorbim simplu și direct despre literatura română, fără alte compli­cații și indicii de localizare. Literatura basarabeană trebuie integrată cu toate riscurile (care în­seamnă anumite pierderi) în canonul general al literaturii române. Ar fi bine să se în­tâmple așa, dar practic este imposibil, după părerea mea. Principalul impediment este circulația cărților și a valorilor. Aparițiile editoriale de la Chișinău se văd prea puțin la Bu­cu­rești sau chiar la Iași. Cărțile scriitorilor basarabeni nu intră, din păcate, în fluxul editorial al actualității. Pe deasupra, situația de acum a Basarabiei, oricât de liberă, în principiu, nu este nici pe departe echivalentă cu cea interbelică. Republica Moldova este un alt stat ro­mânesc, unul separat, care are o gestiune proprie a valorilor. Nu aș vrea să fie așa, dar re­alitatea ne sfidează. Critica literară din România se ocupă cu prioritate (dacă nu cu ex­clusivitate) de literatura română din România. Excepțiile sunt mult prea puține. Și eu sunt de părere că literatura basarabeană e literatură română, dar impedimentele majore pe care le-am enunțat mă obligă deocamdată să vorbesc despre ea ca literatură basarabeană, fără ca prin această sintagmă să produc un fel de respingere inconștientă a ei ca literatură ro­mână.

Nicolae Leahu exprima foarte bine idealul scriitorilor basarabeni „de a fi scriitori ro­mâni, pur și simplu”. Anihilarea complexelor va fi însă un proces îndelung. Pe Emilian Ga­laicu-Păun nimeni nu îl mai citește ca scriitor basarabean, ci ca scriitor român – ceea ce în bună măsură e adevărat. Dar nimeni, până în prezent, nici nu l-a inclus într-o sinteză de literatură română. Antologiile sunt, după părerea lui Nicolae Leahu, o tentativă de o­mologare a literaturii din Basarabia ca literatură română. Prin ele, se face o provocare la dialog a criticii din țară. Antologiile legitimează o literatură basarabeană, dovedind că ea există și rezistă, împotriva scepticilor.

Receptarea basarabeană a descoperit numai lacune, omisiuni și excomunicări. Andrei Strâmbeanu și Vlad Zbârciog au făcut un foarte sever rechizitoriu. Ultimul a o­pinat chiar că aceste antologii contrapun o jumătate a Uniunii Scriitorilor împotriva ce­leilalte jumătăți. Nu le-ar rămâne astfel celor care se consideră nedreptățiți decât să reali­zeze o altă antologie (sau alte antologii), care trebuie să se justifice însă printr-un punct de ve­dere critic foarte bine articulat. Nicolae Leahu amintea cu oarecare tristețe că antologii­le literaturii basarabene din secolul XX au reeditat bătălia dintre antici și moderni. Am vă­zut și eu cu ce înverșunare s-au rostit acuzele. Andrei Strâmbeanu și-a exprimat suspiciunea c㠄unii scriitori basarabeni scriu să placă dincolo de Prut” (ca și cum asta ar fi, în pricinpiu, ceva rău). Noua literatură e asimilată de adversari cu postmodernismul (vorbă de o­cară!), pornografia, lipsa de audiență la public și, ca un corolar, cu lipsa de patriotism. În re­plică, Mircea V. Ciobanu, unul dintre coordonatorii proiectului, a arătat că scriitorii ti­neri ocupă un loc mult mai modest în antologii decât cred cei care le contestă legitimita­tea. Spațiul cel mai mare aparține, pentru toate genurile, șaizeciștilor și șaptezeciștilor. O ne­dumerire a fost creată de refuzul unor autori de a figura în antologii. Notorii au devenit ca­zurile lui Ion Druță (pentru roman, căci în antologia prozei scurte figurează) și Dumitru Matcovschi (pentru poezie). Dar ele au fost semnalate ca atare.

Am văzut, asistând la dezbatere, cum literatura basarabeană este ruptă dramatic între naționalism și postmodernism, disputată, fără putință de împăcare, între două gene­rații aflate la antipod. Generația scriitorilor luptători pentru limba română și pentru drep­tu­rile naționale se simte trădată, abandonată, ignorată, marginalizată, sfidată și re­ac­ți­o­nează violent, cu disperare, la orice punct de vedere exclusiv estetic. Acesta a fost punctul de vedere al lui Dumitru Matcovschi, profund decepționat de noul mers al literaturii și al valorizărilor. Pe de altă parte, am constatat o resemnare dar și o privire senină, detașată, a se­niorilor șaizeciști: Aureliu Busuioc, Serafim Saka, Vasile Vasilache, Vladimir Beșleagă, Ni­colae Esinencu – asistând cu detașare la această dispută, care va duce, inevitabil, la o nouă așezare a valorilor într-o ierarhie ce se va afla întotdeauna în mișcare. E zadarnic să te opui schimbărilor din canon. Ele se vor întâmpla oricum, cu sau fără voia cuiva.

Unii scriitori basarabeni își apără literatura de o apreciere mai exigentă prin invoca­rea unei situații speciale sau a unui caz aparte. Cer îngăduință sub masca apărării unei spe­ci­ficități istorice și politice. Au dreptate până la un punct, dar o astfel de atitudine grijulie, pro­tecționistă, nu se poate perpetua multă vreme. De aceea, Tudorel Urian pleda pentru ideea că după 1989, când au căzut barierele de comunicare, nu se mai poate vorbi de lite­ratură basarabeană, ci de scriitori valoroși, independenți, fără referință geografică. El afirma foarte răspicat că atunci când îl citește pe Vargas Llosa nu citește literatură peruană, du­pă cum atunci când îl citește pe Ismail Kadare nu citește literatură albaneză. E părerea unui cronicar literar pur sânge, pe care îl interesează numai valorile, indiferent de proveniența lor. Conceptul de „literatură basarabean㔠ar trebui să rămână valabil numai în do­meniul istoriei literare, unde de altfel nici nu poate lipsi, pentru că dă o informație de situare. După cum nu-i o prostie să operezi cu conceptul de literatură ardeleană, bănățeană, munteană sau moldovenească pentru vremea de până la 1918, nu-i astăzi nepotrivit să vorbim de o literatură basarabeană, constrânsă atâta vreme să existe separat. Problema gravă nu ar fi să calificăm literatura pe care o scriu Vladimir Beșleagă sau Aureliu Busuioc litera­tură basarabeană, problema gravă e că proza lor nu e citită în nici un fel în România. Când cir­culația cărților și a valorilor dintr-o parte sau alta a Prutului va fi naturală și vizibilă, cali­fi­cativul de „basarabean㔠pentru literatura scrisă dincolo de Prut va deveni inutil. Dar a­cest calificativ va rămâne funcțional pentru un trecut delimitabil între anumite limite. Da­că pentru criticii imediatei actualități, originea geografică a unor valori nu prezintă interes, pentru istoria literară universitară literatura basarabeană va rămâne un domeniu de specia­litate. El are nevoie de specialiști, adică de cunoscători adevărați ai unei istorii și ai unei tra­diții. Din nefericire, nicăieri în România nu există o bibliotecă de literatură basarabeană su­ficient de bine dotată. Ar fi cazul ca în bibliotecile celor mai mari facultăți de litere din țară să existe un sector consistent de carte basarabeană. Nicăieri în țară nu există măcar un curs opțional de cultură sau literatură basarabeană. Ce să mai vorbim de faptul că aceste domenii ar fi trebuit integrate în sfera culturii sau literaturii române, fără granițe? Ar fi ca­zul ca în România să existe mai mult de trei-patru buni cunoscători sau specialiști în lite­ratura basarabeană, spre folosul ambelor părți. Dezbaterea despre antologiile literaturii ba­sa­rabene ar fi putut trece atunci Prutul pe un pod de cărți sau pe o punte de articole, mai so­lidă decât trei-patru opinii izolate. Antologiile propun o constelație de valori și sunt cele mai bune căi pentru a ieși din simplificările cunoscute și reducționismele atât de vehicula­te.

Literatura basarabeană este o parte însemnată din literatura română. Avem datoria să o cunoaștem în profunzime și o spun fără nici un fel de patetism. Ar fi o formă de o­nes­titate și de reciprocitate a înțelegerii. Basarabia este o parte din noi înșine, ca români, oriunde ne-am afla.