BluePink BluePink
XHost
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 10 (479) octombrie 2005

CRONICA LITERARĂ

de

Ioan MOLDOVAN

Maestrul din Jimbolia

 

La editura Cartea românească apărea a­nul trecut, cu titlul Carnavalul prenocturn, un volum-tezaur al poeziei lui Petre Stoica, în co­lecția ,,Mari scriitori români”. O selecție de autor, de mare exigență, din toate volu­me­le de poezie tipărite până în prezent de poet1.

Criticul Dan Cristea își deschide post­fa­ța la volum cu o judecată de valoare la care subscriem: ,,Petre Stoica, mare creator liric, cu o operă impresionantă, operă care străba­te, într-un chip original și fără echivoc, ul­ti­mii cincizeci de ani de poezie românească”. Ea se întâlnește cu cea a lui Gheorghe Gri­gur­cu: ,,Creator al unui univers liric de o ma­re bogăție, de un rafinament ce riscă a scăpa o­chiului grăbit, înșelat de subterfugiul simpli­tății, de alura lipsei de pretenții, Petre Stoica ni se înfățișează nu numai drept un poet dintre cei mai originali în peisajul literar actual, ci și un important, poate cel mai important fer­ment al înnoirii acestuia, în a doua jumătate a secolului în curs.” (Grigurcu scria acestea în 1986).

Un volum masiv (peste 500 de pagini) în care poezia e atotprezentă, într-un specta­col al inspirației și vocației poetice, dar și al inteligenței stilistice, ca și al originalității vizi­u­nii. Pentru cei mai tineri poeți de azi, băieți și fete, prinși în febra afirmării, tensionați de do­rința de a fi recunoscuți imediat ca întemeietori ai poeziei, confiscați totodată de egocentrism biografic, lectura acestei cărți ar fi o bună lecție de poezie adevărată, liberă, gene­roa­să și bogată în frumusețe. Iar pentru cititorul obișnuit, prilejul unei petreceri încântătoare și senine în casa poetului.

Iată însă că Petre Stoica nu e poetul care să se lase „copleșit de glorie” și de „un po­top de simpatii”, somnolând în odihna celebrității sale. De curând, la editura Brumar din Ti­mișoara i-a apărut în bine cunoscutele și invidiabilele condiții grafice pe care această editură le asigură,  o nouă carte de poeme: Pipa lui Magritte. Vigoarea și prospețimea lirică a a­cestor poeme îl recomandă pe Petre Stoica ca pe un poet care știe să convertească melan­co­liile vârstei în aventuri lirice neatinse de sațiul identității și constanței artei poetice. „O, e­xistă și ore nocturne cu scaune neocupate”, se spune într-un  loc, și acestui timp i se aplică ve­ghea poetului,  pentru a-i salva reveriile și proiecțiile și a le consemna în poeme  vibrând de tensiuni cărora  autorul le dă o corporalitate de o aparentă simplitate, dar de o reverbe­rație enigmatică. Poeme ale singurătății și ale pustiului, ale impactului aspru cu o realitate de­labrată, ale tristeții și duioșiei, ale ofilirii obiectelor și ființelor, ale plictisului și ale alar­melor imediate ale preajmei, în texte care poartă toate marca stilistică lesne recognoscibilă a poeziei lui Petre Stoica. Rostirea sa e mereu ceremonioasă dar nu solemnă la modul em­fatic; dimpotrivă, poetul a inventat un soi de tratament egal al derizoriului, reveriei și imediateții, a căror incongruență și incoerență dobândesc în poem logica inanalizabilă a oniri­cu­lui perceput ca realitate „pusă într-o ramă de flăcări”: „Realitate desenată lin de aripa/ vul­turului hrănit cu stafide și mângâiat pe cioc/ de laba leului culcat pe plaja însorită/ lângă femeia cu sexul deschis/ spre săgeata zenitului// realitatea pusă într-o ramă de flă­cări// realitate care jignește ignoranța” (Realitate – Maestrului Magritte, cu venerație).

,,Poetul din Jimbolia” deține arta de a transforma urâțenia harnică a realității în de­liciu poetic, poezia sa fiind tocmai teritoriul evocat  în poemul Un teritoriu  un loc: „Există un­deva un teritoriu un loc/ unde fluturele oprit în vârful plopului/ noaptea se transformă într-un far ce îndrumă/ corabia somnambulilor// există undeva un teritoriu un loc/ unde goi bărbatul și femeia cu aripi împreunate/ însămânțează piatra prefăcând-o/ în substanța roditoare// există undeva un teritoriu un loc/ unde copilul Mozart cântă la pian/ co­piilor abandonați pe faleze invadate/ de buruieni și gunoaie// există undeva un teritoriu un loc/ unde o doamnă tronând pe un cal înspumat/ își scoate zilnic jobenul în fața/ cer­șetorului evadat din cușca socială// există undeva un teritoriu un loc/ unde gheara grifonului păzește comoara/ cheia care deschide toate enigmele// teritoriul este trecut în a­tla­sul poetului/ alcătuit pe date culese/ cu neînșelătoare instrumente ale visului”.