Nr. 10 (479) octombrie 2005

Ştefan Aug. DOINAŞ

Poezii din tinereţe

Volumul cuprinde poeme pe care tâ­nărul Doinaş le-a publicat în revistele la care a colaborat în perioada 1939-1947. Gă­si­rea lor se datorează istoricului literar de la Cluj, Mircea Popa, cunoscut ca un pasionat al arhivelor de publicaţii literare. Nu este vor­ba neapărat de o ediţie critică, ci, mai de­gra­bă, de un gest omagial şi sentimental. Cartea a apărut din dorinţa redacţiei revistei Familia ca, la împlinirea a 40 de ani de la iniţierea se­riei actuale, să aducă un omagiu regretatului poet ca unuia dintre cei mai valoroşi co­la­bo­ra­tori şi prieteni statornici ai revistei. Dintre cele 63 de poeme incluse în volum, unele, din pricini ce nu ne sunt cunoscute, n-au fost incluse în volum; altele sunt variante la cele pe care poetul a crezut de cuviinţă să le includă în volume apărute antum; în fine, o a treia categorie o reprezintă câteva traduceri din Mallarmé (Briză marină), Charles Baudelaire (Bufniţele) şi Émile Verhaeren (Călătorii, Nesfârşit, Noaptea, A­dă­pă­toarea, Legende, Întoarcerea călugărilor). 

În prefaţa sa intitulată Începuturile literare ale lui Ştefan Aug. Doinaş, Mircea Po­pa aduce însemnate precizări privitoare la perioada aurorală a poeziei doinaşiene, fie de natură istoriografic-bibliografică, fie referitoare la stilul şi universul liric al tâ­nă­rului poet: „Se poate lesne observa predilecţia poetului pentru abstractizare şi er­me­tism, folosind un material lexical insolit suprapus peste tematica rurală, supusă şi ea u­nui tratament modern, cu o viziune de stampă luată după modelul lui B. Fundoianu sau Il. Voronca.” Lirica erotică este şi ea „filtrată subtil prin prisma unor simboluri de o evanescenţă căutată”.

Un accent apăsat pune autorul prefeţei pe influenţa poeziei barbiene şi pe bu­nă dreptate pentru că modelul barbian este cvasitutelar pentru Doinaş în perioada ju­neţii, iar poezia de maturitate va interioriza acest model dându-i ecouri complexe şi ra­finate. Deloc „vagi”, ecourile barbiene sunt, la ora începuturilor, dimpotrivă, pro­di­gioase, chiar dacă nu formal-mimetice. Mai puţin se opreşte Mircea Popa asupra in­fluenţei modelului Radu Stanca asupra lui Doinaş, într-o perioadă când baladescul e­ra formula menită să împrospăteze lirismul sentimental obosit şi egocentric. Epicul a­bu­ros, rarefiat şi simbolizant, atmosfera oniric-medievală, ceremonialitatea cantabilă şi plăcerea simetriilor şi refrenelor sunt dimensiuni ale baladescului cultivat de Doi­naş în poemele tinereţii sale.

Poezii din tinereţe este o carte pe care iubitorii de poezie o pot citi din şi cu plă­cere, găsind sau regăsind în ea nu numai timbrul specific al poeziei doinaşiene ci şi prilej de încântare şi reflecţie în spaţiul întâlnirii cu misterul inalterbail al poeziei a­devărate. Citez, spre exemplificare, acest tulburător Sonet de moarte: „Oamenii mor ca ţările pe hartă./ Acolo unde viaţa-a fost culoare/ nu va rămâne între lut şi soare/ decât o linie, să le despartă.// Din când în când, prezenţa-nşelătoare/ a celui dus va prinde trup, deşartă:/ dar gestul va fi scurt, lăuta spartă,/ iar cântecul o rană care doare.// Va rămânea pe foaia de hârtie/ din ceea ce ar fi putut să fie/ doar leagănul concav al unui gând./ Privind apoi desenul către lampă/ se va vedea fiinţa moartă, stând/ ca o cetate sură pe o stampă…”

Ioan Moldovan