BluePink BluePink
XHost
Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink

Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 1 (471) Ianuarie 2005

PUBLICISTICĂ LA POLIROM

de

Mircea MORARIU

Povestirile unui participant

 

Lucian Mândruță - Fabrica de tămâie, Editura Polirom, Iași, 2004

 

Nu știu cât de dornici ar putea fi cititorii acestor însemnări să afle detalii despre autorul lor, despre cum îi este felul, însă pentru economia și claritatea demonstrației mi se pare obligatoriu să vă spun că sunt un dezordonat fără leac. Așa că faptul că voi spune îndată ziua și locul în care și de unde am cumpărat volumul lui Lucian Mândruță Fabrica de tămâie subintitulat Carte de muncă în industria cuvintelor (Editura Polirom, Iași, 2004) nu e nicidecum un indiciu că aș fi ordonatul ori tipicarul absolut. Totuși. Lucrurile s-au petrecut vineri, 26 noiembrie, către orele prânzului la Sibiu. Știu ziua, ora și locul (mă aflam la Sibiu pentru a vedea câteva bune spectacole ale Teatrului din localitate) pentru că tocmai în acea zi apărea în Dilema veche, revista la care colaborează autorul cărții, o scrisoare de la o enigmatică cititoare (cititor?) ce semna (mă rog, avea nickname-ul Kalino și care se întreabă, desigur, nu inchizitorial, ci dilematic „Care este Lucian Mândruță cel adevărat”, „știristul” adică prezentatorul de știri, cel căruia în urmă cu ceva timp o naiv㠄societate civil㔠îi cerea să precizeze cât de independent este el din punct de vedere editorial, așadar crainicul a cărui „carte de muncă în industria cuvintelor” se află acum la Antena 1 sau comentatorul, povestitorul inteligent, cultivat, aplicat, cu umor, cu ironie care scrie în Dilema veche sau Jurnalul național. Mi-am pus și eu întrebarea din scrisoarea venită pe adresa Dilemei., dar nu aș face deloc imprudența să-l calific pe Lucian Mândruță, așa cum face corespondenta (corespondentul?) revistei drept „mahalagiu” pe prezentatotul principalului program de știri al Televiziunii lui Dan Voiculescu. Lucian Mândruță știe ca om de televiziune, câtă dreptate are Cristian Tudor Popescu când scrie că acolo „Dumnezeu se numește Rating iar pe Maica Precistă o cheamă Share.” și acceptă regulile jocului. Însă îmi îngădui să notez că, după părerea mea titularul rubricii Talon de participare nu prea își are locul în sprințarul și atât de inegalul Observator al cărui arhitect de dată recentă are, neîndoielnic, nostalgia montajelor literar-muzicale de odinioară. Precizez că sper să nu am nostalgii secrete pentru solemnitatea înțepată și gravitatea partinică a vreunui Petre Popescu ori George Marinescu. Dar mai trag și eu cu ochiul, ca tot românul, la CNN și văd că acolo cititorul de pe prompter e un domn distins, nu scorțos, dar care nici nu-și ascunde vârsta și nici nu se hârjonește cu partenera de prezentare pentru a mima naturalul și libertatea de expresie. În tableta De ce am făcut-o, Lucian Mândruță explică de ce a devenit teleast. De ce a părăsit PRO TV, Profețiile despre trecut unde micile ironii la adresa Oracolului din Dămăroaia nu-mi displăceau deloc, de ce a abandonat conducerea Ziarului financiar rămân lucruri neexplicate și țin de „afacerile interne” ale domnului Mândruță. Cum deocamdată nu m-am înscris în Armata Salvării nu-i voi spune că trebuie să abandoneze calitatea de spicher. Ci doar că nu-mi place în această ipostază, raliindu-mă opiniilor corespondentului Dilemei vechi care spune că îl va citi în continuare pe Lucian Mândruță căci telecomanda ne permite să ne mutăm și în altă parte, fără a ne munci gândurile cu presupuneri privind leafa în euro sau în dolari a prezentatorului ce nu m-a sedus dar pe care l-am abandonat cu Alessandra cu tot. Căci efectiv problema nu mă interesează. Mă interesează însă în schimb să vă spun că Fabrica de tămâie e o carte bună care face toți banii. În ea, Lucian Mândruță își ordonează în nouă secțiuni articolele publicate săptămânal sub genericul Talon de participare. Povestirile, care probează un talent narativ indiscutabil, vorbesc despre România în chip și fel, iar naratorul are știința de a și-l asocia pe cititor, de a-i da acestuia sentimentul că cel aflat în fața computerului îl are permanent în minte, că ține să-i împărtășească impresiile sale din viața cotidiană petrecută într-un spațiu comun al unei interminabile tranziții de la salamul cu soia cartelat la parizerul tot mai inabordabil pentru românul statistic, cel cu salariu mediu pe economie, cuprins revanșard de furia cumpărăturilor (Frăția Coșului cu Rotile). Românii despre care scrie cel mai convingător Lucian Mândruță nu sunt cei din multinaționale, ci cei mulți care „ne luăm o pauză de două săptămâni pentru a regla conturile cu porcul „(Și Crăciunul e frate cu Românul), care populăm „Țara lu' Ziua liberă (No, hai să mai stăm o leacă) numită și Țara lu'Ultima Clipă suprasaturată de „înfrânți învingători „ (Singurătatea ca graniță) țară în care la mare căutare e „industria ciorii vopsite” (Țara lui Altceva). „Românii — observă Lucian Mândruț㠗 știu să ia din fiecare ideologie tot ce e mai bun” (Paștele, legat tandru de 1 Mai), au cam tranșat dilema dintre Restaurant și bibliotecă în favoarea primului și nu numai deoarece „cartea de alegător” ne-a cam „lăsat fără cărți”. În ciuda faptului că suntem, vorba nemților” „țara care fuge înainte”, ne-a intrat definitiv în cap ideea c㠄istoria trebuie să fie doar suma faptelor bune și mărețe ale unui neam” (Și dragostea de țară sfârșește cu căsătoria), suntem topiți după România idilică dacă nu chiar după România etilică (Veselie și ciroză) și ne mândrim necondiționat cu Vuia, Vlaicu și cu Coandă fără a ști prea bine, dincolo de mitologiile de manual, ce au făcut ei pe bune. Ne complacem în starea asta fiindcă nu ne-am făcut deconturile cu trecutul, cu noi înșine, lăsându-ne vrăjiți de Ion Iliescu care „a învățat să ne țină de vorbă în timp ce autocarul se clatină pe serpentine.” (Muza de partid)

Selecția aceasta de citate din carte v-ar putea determina să credeți că Lucian Mândruță se vrea un nou Cioran, sau un fel de Patapievici. Nici vorbă. Povestitorul se include pe sine în insectar, e un „participant” și aproape că-ți vine să i te adresezi simplu „ai, dreptate, Lucian”. Dar ca să-l identificați pe Lucian, să-l despărțiți de Lucian Mândruță, trebuie, stimați telespectatori, doamnelor și domnilor, să sacrificați câteva Observatoare și să citiți Fabrica de tămâie.