Nr. 1 (471) Ianuarie 2005

Niciunde

Mergeam în autobuzul orb şi era igrasie era toamna-iarna şi puţea a mort,

               puţea a cârciumă şi a dragoste murdară

Mergeam spre catafalcul cu ghilotină şi lumea atârnată aclama lumea:

vroia mai mult pentru că mă iubea, pentru distracţie mă iubea, pentru flăcări

Mergeam pentru mine şi pentru tine, visam din inerţie

Mergeam şi viaţa sfinţilor morţi era închisă lângă lac, am văzut-o şi                                                     o târam în continuare

Mergeam şi trebuia să mă opresc, măcar  să adap caii, să fac curat în hârtii,                                         măcar să văd cum mai stau stelele pe copaci

*^**

Arde-mi veşmântul negru spre seară şi îmbracă-mă-n alb

sunt un şir de cascade

dar tu nu-mi poţi spune nimic

lumina prea albă pe piatra prea rece

aer la care să te uiţi şi să fugi de el

*^**

Un imn frumos, uitat, ca o apă prăfuită şi eu mergeam însângerată

şi fericită degeaba

se ţin muştele pe sus după mine şi iarba şi apa pe jos

apa care arde acum ca uitarea

un imn încă orb, încă trist

tăcând şi plutind peste toată apa cu frunze de fiară în oase