Nr. 1 (471) Ianuarie 2005

Scene din viaţa de „Familia”

„FAMILIA” are de sărbătorit în acest an două sărbători: 140 de ani de la apariţia primului său număr şi 40 de ani de la apariţia întâiului număr a actualei serii, cea de-a V-a. Prima serie se leagă întrutotul de lucrarea lui Iosif Vulcan şi câteva date importante referitoare la această primă istorie a „Familiei” sunt reamintite în chiar acest număr al revistei noastre. Înfiinţarea revistei şi editarea sa la Pesta, până în 1880, când editorul îi mută redacţia la Oradea, continuând până în 1906, reprezintă primul cerc de vârstă al „Familiei”, în aria căruia se înscriu momentul norocos şi fericit al debutului junelui Eminovici, rebotezat de către Iosif Vulcan pentru tipar şi pentru totdeauna Eminescu, luptele pentru un teatru românesc, străduinţa de a aduce în paginile revistei colaborările celor mai prestigioşi scriitori români ai veacului sunt doar cele mai vizibile merite ale „Familiei” vulcaniene.

În volumul Reviste din Transilvania (Biblioteca Revistei Familia, Oradea, 2001), profesorul Nae Antonescu, unul dintre cei mai împătimiţi şi avizaţi cercetători ai revuisticii româneşti, arată chiar de la începutul substanţialului capitol dedicat „Familiei”: „Mai mult ca oricare altă publicaţie periodică, Familia nu poate fi studiată decât pe serii. Apărută la Budapesta în anul 1865 (cu un număr de probă în luna mai) sub entuziasta conducere a cărturarului Iosif Vulcan, ea a devenit hrana spirituală a cititorilor transilvăneni, timp de 41 de ani, până în anul 1906, după ce redacţia fusese mutată la Oradea, în 1880. A doua serie a revistei a apărut între anii 1926-1929, condusă de M. G. Samarineanu, „un macedonean de treabă”, cum l-a caracterizat Victor Eftimiu, seria a treia în intervalul 1936-1940, a patra între 1941-1944 (cu aceeaşi conducere redacţională), iar cu ocazia centenarului din 1965 a apărut actuala serie a V-a.”

Aşadar, din 1865 până în 2005, „Familia” a adunat (41+ 3 + 4 + 3 + 40) 91 de ani de viaţă editorială plină. Nu e deloc puţin într-o cultură tânără marcată, cum s-a spus, de mitul mereu reluatului început. O viaţă ca un roman, cum s-ar zice, cu zbateri, lupte, victorii, strategii, eşecuri, amânări, ofensive şi retrageri, laude meritate, critici meritate şi ele în bună parte, cu pagini briliante, cum şi cu pagini anoste, căci şi viaţa unei reviste, ca şi cea a unei familii ori a unui individ nu poate conţine numai paradisuri. Golurile editoriale însele, perioadele când revista nu a putut să apară efectiv, sunt, de asemenea, pline de dorul de „Familia”, de planuri, coagulări de energii, adunări de resurse, pentru ca „Familia” să reînvie din propriile-i cenuşi pentru a revedea lumina tiparului, încât putem citi romanul ei fără sincope.

E un „roman” palpitant în toate seriile sale, dar, probabil, cititorul zilelor noastre va fi mai atras de cel al seriei actuale, cu protagonişti pe care îi cunoaşte mai bine, uneori de-a dreptul din viaţa lor, chiar dacă cei mai mulţi sunt de la o vreme doar nume pe cărţi.

Rândurile acestea nu se vor decât o invitaţie adresată tuturor celor care, participând în felul lor la viaţa de „Familia”, pot veni în paginile revistei, pe tot parcursul numerelor acestui an, cu evocări, amintiri, studii, articole, cercetări, contribuţii, note, comentarii, analize, sinteze, ode, satire, balade, folclor, cimilituri, snoave, ghicitori, eresuri, pentru a fi cu „Familia” la aceste două sărbătoriri ale ei, ale cititorilor ei, ale culturii române vii, în cele din urmă.

Când, în toamnă, la „Zilele Revistei Familia”, aici la Oradea, ne vor sosi oaspeţi de pretutindeni, am dori ca la masa de ospeţie să putem aşterne şi aceste daruri primite în coloanele revistei deschise cu drag tuturor celor care simt (şi consimt la) rosturile comuniunii spirituale.