Nr. 1 (471) Ianuarie 2005

Antologia poeţilor echinoxişti

Poeţii revistei Echinox - Antologie (1968-2003) de Ion Pop, vol. I, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004

Într-o prefaţă deopotrivă elocventă, elegantă şi exactă, Ion Pop, cunoscutul şi admirabilul poet, critic şi Director al „Echinox”-ului într-o perioadă de apogeu, dezvăluie raţiunile şi specificul acestei antologii a poeţilor echinoxişti. Pentru cei care cunosc cât de cât „Echinox”-ul clujean faptul că Ion Pop şi-a asumat această sarcină nu va fi deloc prilej de uimire. Nimeni nu cunoaşte mai bine istoria generală şi în detalii a revistei şi a grupării. Cred că nu există poet echinoxist  - de la începuturile matlasate de-acum în legendă ale revistei, până în prezentul imediat – despre care Ion Pop, în critic, să nu fi scris cu o atenţie în care tandreţea confraternă se asociază întotdeauna cu exigenţa critică şi cu precizia plasării în context a subiectului. Prefaţa însăşi a antologiei de faţă este, în fond, un adevărat studiu asupra locului pe care una dintre cele mai compacte şi longevive „şcoli” literare contemporane îl deţine în configuraţia generală a literaturii române din a doua jumătate a veacului al XX-lea, în special după aşa-numita „generaţie ’60”, a lui Labiş şi Nichita Stănescu.

Volumul I al antologiei, cel care selectează versuri ale poeţilor de limbă română, va urma un al doilea, cu texte, în original şi în traducere, ale poeţilor unguri şi germani din gruparea echinoxistă, precum şi cu note bio-bibliografice pentru ansamblul lucrării. Ion Pop a selectat doar texte apărute în paginile revistei, socotind că „ieşiţi din atmosfera de atelier a revistei, poeţii care s-au exersat şi format aici nu mai puteau fi ‚obligaţi’ să stea sub eticheta unei ‚mărci controlate’, ei urmându-şi firesc, de la un punct încolo, ‚singuri destinul’, ca şi cuvintele din versul mllaarméan al lui Nichita Stănescu.” „Oricum, precizează Ion Pop, e un motiv de satisfacţie constatarea că multe dintre certificatele de autenticitate a acestor voci au ca argument şi o parte dintre producţiile poetice tipărite, în româneşte, în maghiară şi în germană, în revista studenţilor de la Universitatea transilvană, începând cu decembrie 1968.” Criticul consideră că „formula, atât de mult vehiculată astăzi a ‚multiculcuralităţii’, a avut în ‚Echinox’ unele dintre primele, la noi, întrupări semnificative.”

O primă versiune a acestei culegeri fusese pregătită în urmă cu douăzeci de ani, în 1983, când tripleta Ion Pop – Marian Papahagi – Ion Vartic a fost obligată de către forurile de partid să abandoneze conducerea „Echinox”-ului.

Ion Pop procedează la o analiză convingătoare a aportului pe care fiecare dintre secvenţele temporale „echinoxiste” l-a avut la mişcările generale ale poeziei româneşti contemporane, de la cea a primei vârste (1968-1978), „sub semn ‚estetizant’, ‚manierist’ şi ‚livresc’, de interpretat însă, în înţelesurile pozitive ale acestor termeni” (Dinu Flămând, Ion Mircea, Adrian Popescu, Mariana Bojan, Aurel Şorobetea, Horia Bădescu, în vecinătate fiind Nicolae Diaconu, Alexandru Pintescu, Vasile Sav, Ştefan Damian, Radu Ulmeanu), la cea a poeţilor născuţi imediat după 1950, adică a celor catalogaţi mai apoi drept „optzecişti”, caracterizată, la unii ori la alţii,  prin tendinţa demitizantă, realismul notaţiei, refuzul transcendenţei de tip romantic, neoexpresionism ( Ion Cristofor, Al Cistelecan, Virgil Mihaiu, Ioan Moldovan, Mircea Petean, Augustin Pop, Aurel Pantea, Ion Mureşan, Andrei Zanca, Emil Hurezeanu,  Viorel Mureşan, Octavian Soviany, Dumitru Chioaru, Ioan Milea, Traian Ştef, Ion Urcan, Nicolae Băciuţ, Virgil Leon,Marta Petreu, Şefan Melancu) , până la poeţii deceniului imediat post-decembrist interesaţi, cum spune antologatorul,  de „discursul poetic autenticist afişat substanţial alimentat  de un depozit de stiluri reciclate din diverse epoci de cultură…” (Ruxandra Cesereanu, Letiţia Ilea,, Luminiţa Urs, Adrian Suciu, Orlando Balaş, Radu Afrim, Rareş Moldovan, Ştefan Manasia). Pentru fiecare dintre „vârstele” „Echinox”-ului Ion Pop numeşte reprezentanţi cărora le formulează concis, expresiv, comprehensiv poetica. Formulările lui Ion Pop pot fi utilizate oricând ca embleme de identificare a poetului în mulţime. Bunăoară, Dinu Flămând  e un poet „reprezentativ la care teluricul şi carnalul, somptuosul imagistic şi notaţia directă a imediatului sunt puse în ecuaţii atent cântărite”;  sau „De un franciscanism fraged, poemele lui Adrian Popescu îşi împart lirismul între emoţia palpării obiectului concret, receptat cu simţuri împrospătate, şi un orizont de proiecţii arhetipale”; „Mariana Bojan aduce în poezie o sensibilitate ce mimează, cu rafinament de plastician (poeta e şi un înzestrat pictor) o candoare elementară, într-un univers ‚minor’, de suavităţi vulnerabile…”; „Dan Damaschin, cu un început de gestică ritualizată şi un imaginar al transparenţelor şi materiilor fragile, ce vor deschide calea spre poezia sa de culoare religioasă”; la Aurel Pantea „curajoase proximităţi de abstracţiuni şi materii dense până la opacitate configurează un peisaj insolit, în care programul ‚optzecist’ al ontologizării limbajului atinge un fel de expresie ‚literală’, sintaxa realului ajungând să se identifice celei a frazei poetice în curs de dificilă ordonare”; „Un narcisism amar-sarcastic dă măsura alienării fiinţei şi a conştientizării ei dureroase” în poezia Martei Petreu; „Atmosfera de ospiciu şi de coşmar oniric grotesc domină scrisul ‚izgonitului din poezie’ Ion Mureşan” etc.

Sunt antologaţi 78 de poeţi care au trecut într-un anume răstimp, de a lungul a peste trei decenii, prin atelierul paginilor echinoxiste, un veritabil „Athanor transilvan”, cum spune Ion Pop, unii dintre ei „participând în chip substanţial la mişcarea poetică românească a acestui timp”.