Nr. 1 (471) Ianuarie 2005

Eminescu în 10 poeme

E inelegant să comentezi cronicile literare dedicate cărţii tale. E un principiu ele

La aniversare, se discută despre Eminescu cu două mari temeri: festivismul şi căderea în clişee. A devenit chiar foarte puternic şi amuzant clişeul luptei cu clişeele, atât de steril încât declarantul nu mai poate spune nimic altceva decât că Eminescu e victima clişeelor. Ceea ce nu e decât în foarte mică măsură adevărat. Depinde ce-ţi propui să discuţi şi cu cine, căci e foarte la îndemână să intri în subiect, cu condiţia să vrei şi să fii pregătit. Despre Eminescu, la aniversări, până şi specialiştii discută amatoristic, devenind superficiali din dorinţa de a fi agreabili şi simpatici. Am constatat asta îndeosebi la emisiunile culturale TV, care vor să pună deodată toate problemele, să-l discute pe Eminescu „în ansamblu” şi foarte pe deasupra. Se cerea urgent, într-o astfel de emisiune, lectura integrală a lui Eminescu, în toate compartimentele operei. Ar fi nevoie (ceea ce e adevărat) de o astfel de interpretare integratoare. Dar (să fim realişti) cine a mai făcut-o de la G. Călinescu încoace? Stă la îndemâna oricărui eminescolog – oricât de emerit – o lectură critică integrală? Ceea ce nu înseamnă însă că această aspiraţie nu trebuie să existe. Mă întreb, totuşi, cine ar putea-o îndeplini. Iată o întrebare posibilă pentru o discuţie aniversară, care ar da ocazia şi unui bilanţ sever al eminescologiei.

După umila mea părere, o altă întrebare interesantă ar fi: care este miezul operei eminesciene? Stă acest miez într-un mănunchi de opere (poezie, proză, dramaturgie şi publicistică) sau într-o figură a spiritului creator, adică într-o obsesie sau într-un mit personal al imaginarului eminescian? Să zicem că ar sta într-un mănunchi de opere. Care ar fi acestea, alese din întreaga întindere a creaţiei eminesciene? Să găsim un Eminescu esenţial – concentrat într-o sută sau două sute de pagini – ar fi un obiectiv foarte angajant pentru un eminescolog. Dar se poate pune problema – cum am şi încercat să mi-o formulez – şi a miezului poeziei eminesciene (deci, numai a poeziei). Exigenţele studiului didactic ne obligă la o asemenea limitare. Dezvălui aici dialogul epistolar pe care l-am avut pe această temă cu Ioana Bot, titulara cursului Eminescu la Facultatea de Litere din Cluj. Împrejurările şi scopurile vor rezulta din scrisori. Să mai spun doar că acest proiect, al unui Eminescu în 10 poeme, propus Editurii Dacia, nu s-a realizat deocamdată.

Oradea, 27 octombrie 2002

Dragă Ioana,

Am crezut că eşti plecată şi în acest an, din moment ce nici într-o împrejurare clujeană nu ne-am întâlnit.

Voiam să-ţi propun de multă vreme realizarea unui volum de utilitate didactică pentru Editura Dacia:

Eminescu în 10 poeme,

într-o colecţie în care au apărut până acum Ion Barbu în 10 poeme de Mandics György, Bacovia în 10 poeme de Vasile Fanache şi urmează să apară (îndată ce va fi gata) Lucian Blaga în 10 poeme de Ion Pop [între timp, a apărut, în 2004, n. n.]. După cum observi, în fiecare caz am apelat la specialişti. Îţi propun să realizezi volumul despre Eminescu la dimensiunile de 80 de pagini (ideal), adică aproximativ 160.000 de semne.

Planul, organizarea volumului au o structură relativ identică, dirijată de modul de prezentare a poetului în manualele alternative pentru clasele a XI-a şi a XII-a. Astfel:

– o introducere generală poate cuprinde următoarele subpuncte distincte:

               – epocile de creaţie;

               – romantismul eminescian;

               – miturile poetice fundamentale;

               – importanţa în istoria poeziei;

– analiza celor zece poeme, transcrise integral şi urmate, pe rând, de un comentariu, după exigenţele noii programe; pentru alegerea celor zece poeme trebuie neapărat consultate manualele alternative din cei doi ani: clasele a XI-a şi a XII-a. Pentru Luceafărul mă gândesc să consacrăm un volum special, în colecţia paralelă Biografia unei capodopere. Memento mori nu se mai studiază. Manualul de a XI-a coordonat de Eugen Simion include:

1. Epigonii;

2. Sonete;

3. Revedere;

4. Scrisoarea I;

[Luceafărul – la care am zis că renunţăm, în vederea unui volum special]

5. Glossă;

6. Odă (în metru antic);

7. Rugăciunea unui dac.

Manualul de a XII-a coordonat de Eugen Simion adaugă:

8. Freamăt de codru;

9. Atât de fragedă.

Nu am la îndemână celelalte manuale, care trebuie văzute neapărat. Sumarul proiectatului volum e aproape gata, alegând o a zecea poezie, care poate fi:

10. Sara pe deal – sau

      Floare albastră  - sau

      Melancolie  - sau

      Călin (File din poveste)  - care se studiază acum în clasa a VII-a.

O discuţie despre… canonul poetic eminescian merită purtată chiar în introducerea cărţii tale, unde să explici opţiunile şi dificultatea alegerii în limita convenţională de 10 poeme, conformă colecţiei; cu această ocazie se pot spune câteva cuvinte despre (se pot chiar analiza pe scurt) alte poeme, care nu vor figura în sumar.

În final, e necesar un subiect de sinteză, care să bată înspre Eminescu – poet naţional şi universal. Eu mă gândesc la un titlu cum ar fi Deschiderile romantismului eminescian. Dar evident că decizia îţi aparţine.

Încheierea volumului aparţine bibliografiei: a. ediţii recomandate (ediţii recente, accesibile, pe lângă cele de bază, obligatorii); b. referinţe critice (nu mai mult de 30-40 de titluri de cărţi esenţiale, fără extrase, pentru că nu mai e loc).

Volumul trebuie gândit de la un capăt la altul pentru elevii de liceu şi pentru profesorii lor, cu un limbaj accesibil, clar şi concis – stil care îţi e prea bine cunoscut din activitatea universitară, pe care o desfăşori cu atâta strălucire şi prestigiu.

Te rog să înţelegi tot ce am scris până aici ca pe o convorbire colegială, în care ceea ce am spus eu trebuie acceptat numai ca un punct de vedere cu funcţie de confruntare şi relaţionare.

Te rog mult, insistent şi respectuos, să te decizi pentru realizarea acestui volum, spre faima ta şi a colecţiei.

Cu cele mai bune gânduri şi urări,

Ion Simuţ

P. S. Despre termene şi contract, discutăm la Cluj, în prezenţa editorului, care îndeplineşte mandatul economic al cărţii.

Colega mea echinoxistă Ioana Bot mi-a răspuns după o perioadă de meditaţie şi după ce a încercat să-şi înfrângă scepticismul în legătură cu o astfel de întreprinderi editoriale.

Cluj, 1 decembrie 2002

Dragă Ioane,

Între cele 1001 de treburi ale minunatului nostru cotidian, am reuşit să închei „prima documentare” legată de sumarul volumului Eminescu în 10 poeme. Înainte de a face o ofertă în bună formă (e nevoie?), prefer să îţi prezint opţiunile mele şi, eventual, să discutăm asupra lor. Menţionez că am revăzut cu mare atenţie toate cele trei serii de manuale alternative, nu doar pe cele sugerate de tine şi coordonate de Eugen Simion (mie mi se par, de altminteri, cele mai vulnerabile dintre toate). Am discutat, apoi, îndelung, cu colegele mele, bune profesoare de liceu pe-aici; cu ele am obiceiul să mă consult întotdeauna când pornesc a face câte ceva pentru elevi, şi mi se pare că profitul e însemnat. În sfârşit, ieri am mai discutat cu dra Georgeta Antonescu, care îmbrăţişa – şi ea – opţiunile mele. Să rezum, aşadar.

1. Probleme de principiu:

– Toate cele trei serii de manuale trebuie avute în considerare, precum şi programa.

– Pentru viitoare „biografii ale unei capodopere” merită să te gândeşti nu doar la Luceafărul, ci şi la ciclul Scrisorile (a cărui unitate ar reieşi astfel şi s-ar – poate – termina cu eternele fragmentări) şi, cred, la Memento mori (care e, în sine, enorm şi nu cred că încape în acest „10 poeme”, cu toate problematicile pe care le implică).

– Selecţia mea pleacă de la ideea de a ilustra 10 forme poetice (specii) diferite în creaţia lui Eminescu şi, deci, de a privilegia aspectul stilistic-figural-generic (care mi se pare cel mai interesant la Eminescu), în locul nivelului exclusiv tematic (al lui „despre ce e vorba în poem”), pe care consideraţiile din Introducere l-ar atinge suficient. Ceea ce nu înseamnă că l-aş ignora – pe acesta din urmă – în analiză, Doamne fereşte! Dar eu cred foarte tare că poezia (în genere) e interesantă nu pentru că e „despre”, ci pentru că este… într-un anume fel/mod/formă expresivă.

2. Sumar posibil (mergând pe urma sugestiilor tale):

I. INTRODUCERE

1. Eminescu în istoria poeziei româneşti (romantism, postromantism, mutaţii ale canonului) şi  in aeternitatis (marele clasic, poetul naţional);

2. Romantismul eminescian, perioadele de creaţie;

3. Teme poetice majore (Conceptul de „mit” mi se pare prea vag în context);

4. Ars poetica şi concepţia despre poezie.

II. ANALIZE (nu neapărat în această ordine!)

1. Idila (Stau în cerdacul tău – 1 manual)

2. Elegia (Atât de fragedă – 2 manuale)

3. Poezie pe model folcloric (Revedere – 1 manual)

4. Oda (3 manuale)

5. Glossa (3 manuale)

6. Sonetul (Afară-i toamnă… - 3 manuale)

7. Meditaţia/poezia filosofică (Cugetările Sărmanului Dionis – 1 manual)

8. Ars poetica (Epigonii – 1 manual)

9. Poemul epico-fantastic (Călin – file din poveste)

10. Testamentul liric (Mai am un singur dor)

III. CONCLUZII: Deschiderile romantismului eminescian

                          Modernitatea poeziei lui Eminescu

Aştept cu nerăbdare comentariile tale. Aş putea preda volumul (dischetă, Word etc.) spre Paşti, 2003. Sper să putem definitiva cât mai repede sumarul. Precum vezi, selecţia textelor îmi permite să ating şi o mare diversitate tematică. Doar două texte nu se regăsesc în manuale (şi e păcat, după mine, că au dispărut: sunt suporturi didactice excepţionale). Desigur, dacă accepţi acest sumar, va trebui să ne grăbim şi cu „biografiile capodoperelor” (care lipsesc de-aici).

Pe curând, dară. Nu mai ai drum încoace?

Cu prietenie,

Ioana Bot

Iată o posibilă bază de discuţie pentru canonul didactic al poeziei eminesciene. Nu mai lungesc vorba, dar amintesc de existenţa altor cărţi bune ca utilitate didactică pe tema unui Eminescu esenţial în poezie, antologii însoţite de interpretări a căror selecţie nu se opreşte însă la doar 10 poeme:

Mihai Eminescu, Luceafărul şi alte poezii, antologie, analize, interpretări, sinteze de Florin Mihăilescu, Editura Floarea darurilor, Bucureşti, 1995;

Mihai Eminescu, Constelaţia Luceafărului. Sonetele. Scrisorile, editate şi comentate de Petru Creţia, Editura Humanitas, 1994;

Un caz aparte îl constituie o foarte bună carte consacrată exclusiv poemului emblematic: Mihai Eminescu, Luceafărul, tabel cronologic, prefaţă, comentarii şi bibliografie de Marin Mincu, Editura Albatros, Bucureşti, 1978; ediţia a II-a: Mihai Eminescu, Luceafărul – poem al visului romantic, Editura Pontica, Constanţa, 1996.

O discuţie specială ar merita volumul recent al lui Caius Dobrescu, Mihai Eminescu. Imaginarul spaţiului privat, imaginarul spaţiului public, colecţia „Canon”, Editura Aula, Braşov, 2004, unde criticul analizează un Eminescu esenţial, captat din întreaga creaţie, nu numai din poezie.

Am fost destul de surprins când, la o emisiune televizată ce avea invitaţi doi exegeţi ai operei eminesciene, aceştia nu s-au învrednicit să recomande, la solicitarea moderatorului, nici un volum de critică din ultimii cincizeci de ani, utilizabil de către profesorii de română, sub pretext că tot ce ating aceştia din urmă transformă în clişee în faţa elevilor. Ceea ce dovedeşte păgubosul aer de superioritate al unor universitari faţă de profesorii de liceu. Aici stă o parte din critifricţiunea acestui articol.

Dimpotrivă, colega mea Ioana Bot avea toată încrederea că prin volumul Eminescu în 10 poeme, la care ne gândeam împreună, s-ar fi dovedit utilă, ca ghid de lectură, atât elevilor cât şi profesorilor de liceu. Păcat că editorul nostru nu ne-a mai susţinut încre­derea (dar dacă o va face, totuşi?). În această constă cealaltă parte din critifricţiunea acestui schimb epistolar.