Eminescu în 10 poeme
E inelegant
să comentezi cronicile literare dedicate cărții tale. E un principiu ele
La
aniversare, se discută despre Eminescu cu două mari temeri: festivismul și
căderea în clișee. A devenit chiar foarte puternic și amuzant clișeul luptei cu
clișeele, atât de steril încât declarantul nu mai poate spune nimic altceva
decât că Eminescu e victima clișeelor. Ceea ce nu e decât în foarte mică măsură
adevărat. Depinde ce-ți propui să discuți și cu cine, căci e foarte la îndemână
să intri în subiect, cu condiția să vrei și să fii pregătit. Despre Eminescu, la
aniversări, până și specialiștii discută amatoristic, devenind superficiali din
dorința de a fi agreabili și simpatici. Am constatat asta îndeosebi la
emisiunile culturale TV, care vor să pună deodată toate problemele, să-l discute
pe Eminescu în ansamblu și foarte pe deasupra. Se cerea urgent, într-o astfel
de emisiune, lectura integrală a lui Eminescu, în toate compartimentele operei.
Ar fi nevoie (ceea ce e adevărat) de o astfel de interpretare integratoare. Dar
(să fim realiști) cine a mai făcut-o de la G. Călinescu încoace? Stă la îndemâna
oricărui eminescolog oricât de emerit o lectură critică integrală? Ceea ce
nu înseamnă însă că această aspirație nu trebuie să existe. Mă întreb, totuși,
cine ar putea-o îndeplini. Iată o întrebare posibilă pentru o discuție
aniversară, care ar da ocazia și unui bilanț sever al eminescologiei.
După umila
mea părere, o altă întrebare interesantă ar fi: care este miezul operei
eminesciene? Stă acest miez într-un mănunchi de opere (poezie, proză,
dramaturgie și publicistică) sau într-o figură a spiritului creator, adică
într-o obsesie sau într-un mit personal al imaginarului eminescian? Să zicem că
ar sta într-un mănunchi de opere. Care ar fi acestea, alese din întreaga
întindere a creației eminesciene? Să găsim un Eminescu esențial concentrat
într-o sută sau două sute de pagini ar fi un obiectiv foarte angajant pentru
un eminescolog. Dar se poate pune problema cum am și încercat să mi-o formulez
și a miezului poeziei eminesciene (deci, numai a poeziei). Exigențele
studiului didactic ne obligă la o asemenea limitare. Dezvălui aici dialogul
epistolar pe care l-am avut pe această temă cu Ioana Bot, titulara cursului
Eminescu la Facultatea de Litere din Cluj. Împrejurările și scopurile vor
rezulta din scrisori. Să mai spun doar că acest proiect, al unui Eminescu în 10
poeme, propus Editurii Dacia, nu s-a realizat deocamdată.
Oradea,
27 octombrie 2002
Dragă
Ioana,
Am crezut
că ești plecată și în acest an, din moment ce nici într-o împrejurare clujeană
nu ne-am întâlnit.
Voiam
să-ți propun de multă vreme realizarea unui volum de utilitate didactică pentru
Editura Dacia:
Eminescu în 10 poeme,
într-o
colecție în care au apărut până acum
Ion Barbu în 10 poeme de Mandics György, Bacovia în 10 poeme
de Vasile Fanache și urmează să apară (îndată ce va fi gata) Lucian Blaga în
10 poeme de Ion Pop [între timp, a apărut, în 2004, n. n.]. După cum
observi, în fiecare caz am apelat la specialiști. Îți propun să realizezi
volumul despre Eminescu la dimensiunile de 80 de pagini (ideal), adică
aproximativ 160.000 de semne.
Planul,
organizarea volumului au o structură relativ identică, dirijată de modul de
prezentare a poetului în manualele alternative pentru clasele a XI-a și a XII-a.
Astfel:
o
introducere generală poate cuprinde următoarele subpuncte distincte:
epocile de creație;
romantismul eminescian;
miturile poetice fundamentale;
importanța în istoria poeziei;
analiza
celor zece poeme, transcrise integral și urmate, pe rând, de un comentariu, după
exigențele noii programe; pentru alegerea celor zece poeme trebuie neapărat
consultate manualele alternative din cei doi ani: clasele a XI-a și a XII-a.
Pentru Luceafărul mă
gândesc să consacrăm un volum special, în colecția paralelă Biografia unei
capodopere. Memento mori nu se mai studiază. Manualul de a XI-a coordonat de
Eugen Simion include:
1.
Epigonii;
2.
Sonete;
3.
Revedere;
4.
Scrisoarea I;
[Luceafărul
la care am zis că renunțăm, în vederea unui volum special]
5.
Glossă;
6. Odă
(în metru antic);
7.
Rugăciunea unui dac.
Manualul
de a XII-a coordonat de Eugen Simion adaugă:
8.
Freamăt de codru;
9.
Atât de fragedă.
Nu am la
îndemână celelalte manuale, care trebuie văzute neapărat. Sumarul proiectatului
volum e aproape gata, alegând o a zecea poezie, care poate fi:
10.
Sara pe deal sau
Floare albastră -
sau
Melancolie - sau
Călin (File din poveste)
- care se studiază acum în clasa
a VII-a.
O
discuție despre
canonul poetic eminescian merită purtată chiar în introducerea
cărții tale, unde să explici opțiunile și dificultatea alegerii în limita
convențională de 10 poeme, conformă colecției; cu această ocazie se pot spune
câteva cuvinte despre (se pot chiar analiza pe scurt) alte poeme, care nu vor
figura în sumar.
În final,
e necesar un subiect de sinteză, care să bată înspre
Eminescu poet național și
universal. Eu mă gândesc la un titlu cum ar fi Deschiderile romantismului
eminescian. Dar evident că decizia îți aparține.
Încheierea volumului aparține bibliografiei: a. ediții recomandate (ediții
recente, accesibile, pe lângă cele de bază, obligatorii); b. referințe critice
(nu mai mult de 30-40 de titluri de cărți esențiale, fără extrase, pentru că nu
mai e loc).
Volumul
trebuie gândit de la un capăt la altul pentru elevii de liceu și pentru
profesorii lor, cu un limbaj accesibil, clar și concis stil care îți e prea
bine cunoscut din activitatea universitară, pe care o desfășori cu atâta
strălucire și prestigiu.
Te rog să
înțelegi tot ce am scris până aici ca pe o convorbire colegială, în care ceea ce
am spus eu trebuie acceptat numai ca un punct de vedere cu funcție de
confruntare și relaționare.
Te rog
mult, insistent și respectuos, să te decizi pentru realizarea acestui volum,
spre faima ta și a colecției.
Cu cele
mai bune gânduri și urări,
Ion Simuț
P. S.
Despre termene și contract, discutăm la Cluj, în prezența editorului, care
îndeplinește mandatul economic al cărții.
Colega mea
echinoxistă Ioana Bot mi-a răspuns după o perioadă de meditație și după ce a
încercat să-și înfrângă scepticismul în legătură cu o astfel de întreprinderi
editoriale.
Cluj, 1
decembrie 2002
Dragă
Ioane,
Între
cele 1001 de treburi ale minunatului nostru cotidian, am reușit să închei prima
documentare legată de sumarul volumului
Eminescu în 10 poeme. Înainte
de a face o ofertă în bună formă (e nevoie?), prefer să îți prezint opțiunile
mele și, eventual, să discutăm asupra lor. Menționez că am revăzut cu mare
atenție toate cele trei serii de manuale alternative, nu doar pe cele sugerate
de tine și coordonate de Eugen Simion (mie mi se par, de altminteri, cele mai
vulnerabile dintre toate). Am discutat, apoi, îndelung, cu colegele mele, bune
profesoare de liceu pe-aici; cu ele am obiceiul să mă consult întotdeauna când
pornesc a face câte ceva pentru elevi, și mi se pare că profitul e însemnat. În
sfârșit, ieri am mai discutat cu dra Georgeta Antonescu, care îmbrățișa și ea
opțiunile mele. Să rezum, așadar.
1.
Probleme de principiu:
Toate
cele trei serii de manuale trebuie avute în considerare, precum și
programa.
Pentru
viitoare biografii ale unei capodopere merită să te gândești nu doar la
Luceafărul, ci și la ciclul
Scrisorile (a cărui unitate ar reieși astfel și s-ar poate termina cu
eternele fragmentări) și, cred, la Memento mori (care e, în sine, enorm
și nu cred că încape în acest 10 poeme, cu toate problematicile pe care le
implică).
Selecția mea pleacă de la ideea de a ilustra 10 forme poetice (specii) diferite
în creația lui Eminescu și, deci, de a privilegia aspectul
stilistic-figural-generic (care mi se pare cel mai interesant la Eminescu), în
locul nivelului exclusiv tematic (al lui despre ce e vorba în poem), pe care
considerațiile din
Introducere l-ar atinge suficient. Ceea ce nu înseamnă că l-aș ignora pe
acesta din urmă în analiză, Doamne ferește! Dar eu cred foarte tare că poezia
(în genere) e interesantă nu pentru că e despre, ci pentru că este
într-un
anume fel/mod/formă expresivă.
2. Sumar
posibil (mergând pe urma sugestiilor tale):
I.
INTRODUCERE
1.
Eminescu în istoria poeziei românești (romantism, postromantism, mutații ale
canonului) și in
aeternitatis (marele clasic, poetul național);
2.
Romantismul eminescian, perioadele de creație;
3. Teme
poetice majore (Conceptul de mit mi se pare prea vag în context);
4. Ars
poetica și concepția despre poezie.
II.
ANALIZE (nu neapărat în această ordine!)
1. Idila
(Stau în cerdacul tău
1 manual)
2. Elegia
(Atât de fragedă
2 manuale)
3. Poezie
pe model folcloric (Revedere
1 manual)
4. Oda
(3 manuale)
5.
Glossa (3 manuale)
6.
Sonetul (Afară-i toamnă
- 3 manuale)
7.
Meditația/poezia filosofică (Cugetările Sărmanului Dionis
1 manual)
8. Ars
poetica (Epigonii
1 manual)
9. Poemul
epico-fantastic (Călin file din poveste)
10.
Testamentul liric (Mai am un singur dor)
III.
CONCLUZII: Deschiderile romantismului eminescian
Modernitatea poeziei lui Eminescu
Aștept cu
nerăbdare comentariile tale. Aș putea preda volumul (dischetă, Word etc.) spre
Paști, 2003. Sper să putem definitiva cât mai repede sumarul. Precum vezi,
selecția textelor îmi permite să ating și o mare diversitate tematică. Doar două
texte nu se regăsesc în manuale (și e păcat, după mine, că au dispărut: sunt
suporturi didactice excepționale). Desigur, dacă accepți acest sumar, va trebui
să ne grăbim și cu biografiile capodoperelor (care lipsesc de-aici).
Pe
curând, dară. Nu mai ai drum încoace?
Cu
prietenie,
Ioana Bot
Iată o
posibilă bază de discuție pentru canonul didactic al poeziei eminesciene. Nu mai
lungesc vorba, dar amintesc de existența altor cărți bune ca utilitate didactică
pe tema unui Eminescu esențial în poezie, antologii însoțite de interpretări a
căror selecție nu se oprește însă la doar 10 poeme:
Mihai
Eminescu, Luceafărul și alte poezii, antologie, analize, interpretări,
sinteze de Florin Mihăilescu, Editura Floarea darurilor, București, 1995;
Mihai
Eminescu, Constelația Luceafărului. Sonetele. Scrisorile, editate și
comentate de Petru Creția, Editura Humanitas, 1994;
Un caz
aparte îl constituie o foarte bună carte consacrată exclusiv poemului
emblematic: Mihai Eminescu, Luceafărul, tabel cronologic, prefață,
comentarii și bibliografie de Marin Mincu, Editura Albatros, București, 1978;
ediția a II-a: Mihai Eminescu, Luceafărul poem al visului romantic,
Editura Pontica, Constanța, 1996.
O discuție
specială ar merita volumul recent al lui Caius Dobrescu, Mihai Eminescu.
Imaginarul spațiului privat, imaginarul spațiului public, colecția Canon,
Editura Aula, Brașov, 2004, unde criticul analizează un Eminescu esențial,
captat din întreaga creație, nu numai din poezie.
Am fost
destul de surprins când, la o emisiune televizată ce avea invitați doi exegeți
ai operei eminesciene, aceștia nu s-au învrednicit să recomande, la solicitarea
moderatorului, nici un volum de critică din ultimii cincizeci de ani, utilizabil
de către profesorii de română, sub pretext că tot ce ating aceștia din urmă
transformă în clișee în fața elevilor. Ceea ce dovedește păgubosul aer de
superioritate al unor universitari față de profesorii de liceu. Aici stă o parte
din critifricțiunea acestui articol.
Dimpotrivă,
colega mea Ioana Bot avea toată încrederea că prin volumul Eminescu în 10
poeme, la care ne gândeam împreună, s-ar fi dovedit utilă, ca ghid de
lectură, atât elevilor cât și profesorilor de liceu. Păcat că editorul nostru nu
ne-a mai susținut încrederea (dar dacă o va face, totuși?). În această constă
cealaltă parte din critifricțiunea acestui schimb epistolar. |