Nr. 9 (467) Septembrie 2004

Un război la marginea pustiului

În ultima vreme pe orice Forum aţi intra nu se poate să nu întâlniţi numele lui Ovidiu Bufnilă sau măcar unul dintre numeroasele sale nick-name-uri (Meduza e printre favorite). Pentru cei care nu-l cunosc, trebuie spus că Ovidiu Bufnilă este, în literatura SF românească, un adevărat fenomen. Dincolo de romanele şi eseurile pe care le-a publicat înainte şi după Revoluţie (dintre care multe au fost răsplătite cu importante premii literare), Ovidiu Bufnilă a devenit în ultimii ani un cruciat al „internetului vălurit”, cum îi place să spună. A înfiinţat, cred, cele mai multe reviste virtuale (pe care, însă, le-a şi părăsit la scurtă vreme, predându-le altor scriitori-navigatori), a pus bazele a n grupuri de discuţii (şi ele abandonate la fel de repede altor own-eri) şi, mai interesant, a generat o adevărată isterie în masă printre tinerii aspiranţi la statutul de scriitor SF.

Avangadra (www.avangarda.bn.ro), despre care am ales să scriu acum, este cea mai recentă creaţie a lui Bufnilă. A fost înfiinţată cândva pe la începutul anului 2003 împreună cu web-designer-ul Marian Ţarălungă (acelaşi care a conceput şi alte site-uri-revistă: SFera, Wordmaster şi Imagikon). Pentru scurtă vreme chiar subsemnatul a funcţionat ca redactor-şef, în prezent „postul” fiind ocupat de Marius Damian — sub denumirea de „key-holder”. Din redacţia actuală mai face parte doar Radu-Ilarion Munteanu.

Pe scurt, Avangarda se dorea la început un e-zine pe modelul Wordmaster şi Imagikon (care apăreau în limba engleză), se dorea o replică a acestora în limba română. Conceptul bufnilian de avangardă se distanţa (şi încă se mai distanţează) de vechiul concept pe care toată lumea îl cunoaşte. Pentru Ovidiu Bufnilă, avangarda e o mişcare strict internautică, de afişare a autorului de literatură SF, care neagă tot ce a fost (de multe ori, însă, fără a şti măcar ce-a fost) şi-şi pune încrederea în tot ce va fi. Este, la o adică, un soi de postmodernism privit într-o oglindă cu ape schimbătoare. Un text recent scris de Bufnilă şi publicat de Avangarda se numeşte „Literatura sau Ficţiunea: Marea Provocare în Era Complexităţii”. Nimic nou, am fi tentaţi să spunem, noi cei obişnuiţi cu stitlul Bufului, însă reacţiile unor nume importante – reacţii profund îndreptăţite, mă grăbesc să adaug –, ne fac să acordăm o atenţie sporită subiectului.

În primul text, intitulat „Conjugarea Fanteziei cu Rigoarea” şi semnat de unicul redactor al e-zine-lui, Radu-Ilarion Munteanu ne spune: „Îl iubesc pe Bufnilă, ca pe un veşnic tânăr şi ferice, cu riscuri superb asumate, îl apreciez ca pe un ferment superactiv al stării colective de ceea ce el numeşte insurgenţă. Bufnilă e un bărzăune a cărui frecvenţă pterodinamică e acordată pe cea de dislocare a tartrului ideatic, acumulat ca efect al principiului creşterii entropiei. Ergo – mi se pare raţional să dirijez energia eliberată ca urmare a generoasei sale funcţii incontinente, nu ca să-l contrazic cu orice preţ, ci ca să-i servesc drept feed-back cu valoare de test de anduranţă.” La afirmaţia contradictorie a lui Bufnilă cum că postmodernismul ar fi murit, acelaşi R-I Munteanu răspunde în scris: „Postmodernismul a murit. Riscantă afirmaţie, câtă vreme nici nu avem o accepţiune nu unanim, dar baremi cât mai largă asupra conceptului. Pare un sofism afirmaţia mea, dar nu e: pentru ca ceva să poată muri, trebuie să fi trăit. Iar ceva care trăieşte este, totuşi, mai mult sau mai puţin înţeles. Imo, postmodernismul mai are de trăit cel puţin până ce ipistatul i-o putea explica, metaforic vorbind, lui jupân Dumitrache ce-i cu postmodernismul. Sau, la rigoare, conu Leonida - Efimiţei. Abia apoi se poate gândi la testament.” Şi, ca un corolar, referindu-se chiar la dihotomia anunţată de Bufnilă în titlul articolului său, redactorul de la Avangarda conchide: „Eu văd literatura, cea de ficţiune y compris, cea SF cu precădere, simultan ca un act şi un produs demiurgic, iar ficţiunea nu mai mult de o dimensiune şi simultan un germene al literaturii.”

Un al doilea text care merită toată atenţia îl semnează Horia Nicola Ursu. Scriitorul şi traducătorul din Satu Mare este mai tranşant, mai direct, începând chiar şi din titlu: „Cruciada bufniliană sau Despre lipsa de criterii”. Editor al revistei Ficţiuni şi director al editurii Omnibooks, amândouă specializate pe publicarea literaturii SF&F, Horia Ursu afirmă în cunoştinţă de cauză: „Anunţaţi pe mii de canale că sînt liberi să se desfăşoare, că nu contează unde publici şi ce publici, important e doar să te afişezi, junii aspiranţi îşi închipuie că, atunci cînd te adresezi unei reviste, redactorii ei ar trebui să cadă în genunchi şi să facă temenele, mulţumindu-ţi pentru infinita-ţi mărinimie de a-i gratula cu înţelepciunea textelor tale şi grăbindu-se să îşi scoată banii din buzunare pentru a le publica.“ Fără nici un adaus, continuu să vă ofer: „Prin inundarea canalelor de exprimare a diverselor interese ale internauţilor (adică a forumurilor de discuţie de orice fel, de la cele cu preocupări gastronomice, politice, literare, automobilistice sau de puericultură) cu miliarde de biţi de text netrecut prin filtrul estetic, cu discuţii sterile şi autopropagandă agresivă de doi bani, rezultatul cruciadei lui Bufnilă va fi dezastruos: o respingere apriorică a tot ce ţine de science fiction şi fantastic, un hohot de rîs universal şi o arătare cu degetul a celor care se compromit, dîndu-şi în petec sub aceste etichete.” În încheiere, cu aceeaşi tranşanţă, dl Ursu dă iarăşi dovadă de-o bună înţelegere a situaţiei: „Şi «daciada» sefistă a lui Mironov şi cruciada lui Bufnilă sînt semne ale aceleiaşi suficienţe mediocre, generatoare de ignoranţă şi ignorare din partea mediilor culturale autentice. Ghetoul în care este închis SF-ul li se datorează în mare măsură. Şi, departe de a-i sfărîma zidurile, Bufnilă şi ai lui nu vor reuşi decît să le fortifice.”

Am citat doar două texte din secţiunea Cafeneaua digitală a Avangardei, trag nădejde însă că extrasele sunt edificatoare pentru ceea ce se întâmplă în lumea SF-ului românesc, care, din păcate, există mai mult doar prin aceste discuţii decât prin texte de adevărată literatură. Excepţiile, care desigur există, nu fac decât să-mi confirme spusele.

mirceapricajan@gmail.com