|
Mediocritatea morală a mâniei
Cu cît vrei să fii
mai spiritual, cu atît ești mai conformist. E nevoie, din cînd în cînd, de
reacții grave, chiar dacă nu întrutotul agreabile celor din jur, de reculegeri
hirsute, barbare ale sufletului tău elementar.
*
Amiel vorbea despre
orgoliul prin care nu te poți accepta pe tine însuți și care i se părea le
plus raffiné. Nu cumva aici se deschide calea umilinței, cu sensul de
circulație pus de-a-ndoaselea
din orgoliu?
*
Gîndurile care ți-au
venit în timpul mersului în aer liber și care, transcrise, continuă a-l degaja,
aidoma hainelor cu care intri iarna în casă.
*
Cultura apare și ca o
nevoie de diluare a unor esențe, de reducere a tăriei lor arzătoare, prin
inserieri, combinări, comentarii, citate, rezumate etc.
*
Oare aburul ieșind din
ceainic este identic cu cel care compune norii?
*
Aventurierii cei mai
abili sunt indivizi care exploatează nevoia noastră, naivă ca orice reminiscență
a copilăriei, de spontaneitate. Cei ce nu ne dau răgaz să reflectăm,
copleșindu-ne cu o naturalețe iluzorie.
*
Excesiva gravitate a
mîniei, incapacitatea ei de-a relativiza, de-a se îndoi, de-a se juca. Un motiv
în plus pentru a recunoaște mediocritatea morală a mîniei.
*
Nu agita cuvintele
mari, ca pe niște mîneci prea lungi, ca pe niște pantaloni prea largi!
*
Există raporturi
convenționale bazate pe bun-simț și raporturi sincere cu un iz ne-rușinat.
Ipocrizia nu exclude grija față de aproapele, franchețea nu exclude cinismul.
*
O morală grăbită,
superficială, poate fi încă mai nocivă decît o abolire a moralei.
*
Prestigiul de tip
sacral al oricărui necunoscut. Orice explicație e într-un fel o de-sacralizare.
*
Sunt toți deopotrivă
de șireți, dar nu mai mult, astfel că, la încheierea socotelilor, șiretenia
aceasta nu le servește la nimic. (N. Iorga)
*
Prea multă moralizare
divulgă, adesea, mediocritatea. A crea înseamnă a dispune de datele naturale ca
și cum n-ai urmări nici un scop.
*
Poziția delicată, pe
muchie, a oricărei originalități, atrase de artificiu, dar ratificate prin
organicitate. Viața care nu e, într-o măsură oarecare, o imitație nu e
autentică.
*
Precum pe
înspăimîntătoare întinderi de planetă necunoscută înaintează marele Creator,
redîndu-le pas cu pas adevărul nostru relativ, familiarității noastre mediocre,
liniștii noastre exasperante.
*
Legăturile subterane
dintre calitățile și defectele noastre. Dacă indiscreția poate fi tangentă la
vitalitatea sinceră, generoasă, excesul de discreție sugerează ipocrizia.
*
Dintre pocăințe, cea
mai greu de acceptat e, probabil, pocăința omului politic. |
