Trestiile se leagănă în ritmuri Purple
Haze (2:51)
Păpurișul și el se leagănă în ritmuri
Purple Haze (2:51)
(Fragmente dintr-un fel de ceva
rocknroll roman)
1
Au stat
așa ca încremeniți, acolo în pădure, pe malul pîrîului, pînă ce grăsălonul
Mandragora s-a ridicat și s-a îndreptat spre malul năpădit de lăstariș al
pîrîului, s-a strecurat să facă caca sau să facă piși undeva mai încolo și
l-au auzit cum țipă de mama focului, săriți, aoleo, așa ceva a strigat
Mandragora și după aia nu l-au mai auzit, s-a întins liniștea în natură,
doar pîrîul își mîna valurile înainte, nici măcar un sunet cît de mărunt
nu s-a mai auzit, nimic, ceva croncănit de păsări, ceva plescăit de
broaște, ceva cîrîit asemenea de greieri. Ce-o fi cu Mandragora,
întreabă Gim, și Geni Însîngerata le zice, toropită de plăcerea amiezii,
a decorului, a romului, a contopirii celei depline cu Natura, le zice cum
că e vremea să meargă.
Haide,
mergeți să vedeți ce-i cu el, unde e, ce draci s-a întîmplat cu grăsălonul
Mandragora.
Pe urmă
iarăși liniște s-a lăsat. Nu mai e grăsălonul, nu se mai aude nimic, s-a
dus între tufișurile de pe malul abrupt ca să se ușureze și iacătă că nu
se mai aude nimic, a țipat scurt aoleo. Se ridică în cele din urmă
bașbuzucul, haram bașa Gim, își încoardă mușchii lui de haram bașă, de
bătăuș cu tata întemnițat, își îndreaptă spinarea de fecior de căruțaș din
acela care bea și suduie la bufetul Pițko, acolo unde domnește curva
Moriko care suge vlaga bărbaților. Se scoală Gim din iarbă, se îndreaptă,
îi privește tulbure, apucă și înghite rom din sticla de Jamaica, se
strîmbă: mă, să fiu a naibii, zice, unde draci e Mandragora, bîiguie,
și comunitatea îl privește tulbure risipită prin iarbă. Unde să fie? A
apucat-o peste pîrîu, dincolo de drum, peste o băltoacă împodobită cu
frumoasele culori ale curcubeului de la o pată de motorină. Doar asta au
văzut cu toții, nu e problemă. Pitiu își apucă rucsacul. Îl trage
prevăzător într-o parte de parcă absența lui Mandragora i-ar pune pe toți
într-o situație în care cel mai bine e să ai grijă de lucrurile personale.
Își saltă în spate bagajul în zdrăngăniturile ceaunului. Traversează cu
pași legănați drumul forestier, ocolește balta rămasă în urmele lăsate de
tractoarele de la IFET întreprinderea forestieră ale cărei drujbe
tocmai perforează liniștea sălbăticiilor de dincolo de culmile cabanei
Debelagora, dincolo de Șaua Codobaturii, spre creasta Arăneagului. O apucă
direct spre lăstărișul de sălcii, mure, trestiiș și păpuriș, în
vălmășagul de bețe, ruguri, urzici și lobode de pe marginea șanțului.
Calcă Pitiu cu mocasinii pietrele mărunțite de concasorul de la cariera
Șoimoșului pe muzica Purple Haze (2:51)1 și a dracu ce bine se
potrivește începutul cîntării cu hotărîrea lui de a sări peste fîșia
drumului. Pășește Pitiu pe ritmurile lui Jimi Experience, întovărășit
de vocalele lui răgușite și bolborosite la ghitara cea năbădăioasă:
zăltata și behăitoarea lui ghitară. Iacătă, chiar acum a ajuns Pitiu în
păpuriș; Purple Haze (2:51) merge înainte, Jimi țipă scurt ayaah și bagă
ritmuri în zbegurile vegetale, trestiile se leagănă în ritmuri Purple
Haze (2:51). Păpurișul și el se leagănă în ritmuri Purple Haze (2:51). Și
nuielele subțiri de sînger asemenea se leagănă. Numai pipirigul stă țeapăn
din cauza măciuliei groase și catifelate de culoarea jeansilor de velur.
A jeansilor raiați. Mi-am luat raiații, zice dimineața Geni și
privește din profil în oglindă cum anume stau raiații pe rotunjimile de
semilună ale feselor ei de gașcă.
În
zefirul amiezii lintița stă nemișcată pe suprafața bălții din canalul
drumului plin cu mătasea broaștei. Plescăie un broscoi cu spatele verde și
cu burta albă, sare de pe o crenguță direct în apă și acolo iute, iute
zvîcnește din picioarele verzi și albe, și dispare repejor dincolo de
mătasea verde, pe sub lintița ca bănuții. Se uită Pitiu la toate aceste
elemente ale decorului.
Hei,
grasu ! Luate-ar zmeii, te topiși cu totul, bre grasu!
Se
răsucește în dreapta și în stînga, ia în piept vălmășagul de păpuriș, de
trestiiș, de pipirig și nu vede intrarea în grotă, la început nu o vede,
pe urmă i se arată:
Ce-i aici
? Ce-o fi aici?
Printre
zbeguri o dungă verticală, o crăpătură în marginea malului ca intrarea
într-o pivniță, o hrubă în pădure, nu departe de șoseaua forestieră de pe
valea Șoimoșului, spre Fîntîna a Doua, în direcția locurilor denumite de
localnici Părăul lui Iov, dincolo de crestele împădurite care se
împreună în culmile de la Crucea Țiganului și, mai departe încă, spre
Cabana Debelagora unde e o tabără de elevi de liceu despre care au aflat
ei încă de acasă, la barul de pe Ecaterina Teodoroiu din Prințul Turcesc,
în cartierul Fabric.
Băieți,
ia veniți aici! Ce-i asta? E un fel de peșteră! Hei, grasu, where are you,
focă de munte? Pe unde ți-ai strecurat kilele obeze? Chiuie. Heei! Nimic.
Doar trestiișul. Doar păpurișul. Doar lăstărișul. Și gaura aceea ca o
puță. Ca puțulica lui Geni. Intrarea se vede tot mai bine. O peșteră să
fie aici?! O grotă? O gaură? O hrubă? O pizdă în măruntaiele lui Magna
Mater să fie? Purple Haze nu se mai aude. Intră ? Să intre oare? O fi
intrat și Mandragora? I se pare că aude o clipă The Wind Cries Mary2.
Să intre? În tot cazul, nici că-ți vine să crezi că aici, chiar aici, e o
grotă: eu am mai trecut, am mai fost prin locurile astea pe cînd veneam
la bunicuța, am trecut spre Fîntîna a Doua, de acolo înainte spre Părăul
lui Iov, am trecut fără să bag de seamă că aici e o grotă ascunsă în rîpa
malului, acoperită de lăstăriș.
Hei, măi,
ia veniți aici. Luați catrafusele și veniți! I se pare că nu se aude
foarte, foarte bine. Parcă ar striga înecat în pîslă, înecat în vată, în
puf, în pene de găină. Printre zbeguri apare Gim primul.
Ce facem
aici, îl întreabă cam nervos. Pumnii lui sunt ciolănoși că nu degeaba are
el un sac cu firizar la care se antrenează și mănuși de box pe care le-a
primit de la Feri-bacsi, antrenorul de la uzină care-l tot îndeamnă să
vină la club: hai, mă băiete, la club, să fac om din tine, îi zice
Feri-bacsi Și au căzut la învoială în cele din urmă. În vara asta se va
antrena de unul singur apoi, din toamnă, o să se prezinte la clubul
uzinei. Pînă nu au pornit în excursie s-a tot antrenat în hol, izbea cu
pumnii în sac, pe urmă sărea coarda în curte în fiecare dimineață pe cînd
dădeau la radio La microfon melodia preferată. Și pe cînd sta Gim
să se odihnească între două reprize de izbit cu pumnii în sacul de firizar,
gîndea la te miri ce, bunăoară cum lui Arhimede i-a trecut prin cap că de
ce, la adică, dă apa peste marginea căzii cînd intră el acolo în ea, pe
urmă lui Newton i s-a năzărit că de ce îi cade mărul pe dinaintea nasului;
alții au explicat și ei lucruri cu care te întîlnești zi de zi. Așa
gîndește Gim, cîteodată, în pauza dintre două reprize de antrenament, pe
cînd ascultă La microfon, melodia preferată. De ce gîndește la
asemenea aiureli n-ar putea spune, în fapt ce poți zice despre toate
cîte-ți trec prin cap. Treci pe stradă și nu ai de unde să știi ce
gîndesc semenii ce-ți trec pe dinainte, te uiți la ei, ei se uită la tine
și nu știi nici tu, nici ei, de unde se naște deodată pățania cea mare
prin care toată viața ți se schimbă. Așa e și acum, în chiar momentul ăsta
în care își croiesc drum la strigătele lui Pitiu spre o grotă, crăpătură
verticală în rîpa malului la care se uită înfiorați: ia, te uită: seamănă
cu o fofi împodobită cu flocușori.
Hai să
intrăm în peștera asta, să vedem ce-o fi?
Geni nu
prea vrea, face pe niznaiul, zice c-o fi, c-o păți, că nu-i bine, că nu
pentru asta au venit ei aici, că nu se știe ce-i acolo, că, în sfîrșit,
pare cam îngustă, cam sufocantă.
Chiar așa
cum zice: nefolosită, bolborosește cu glasul răgușit de excitare Pitiu, el
e cel mai aproape și de aceea nici că se poate abține. Penetrează! Ce-o fi
acolo înăuntru, bîiguie deși cam știe el: întuneric desigur, of corse,
mai apoi umezeală călduță și plăcere, goliciune maximă în ritmuri Purple
Haze (2:51) răspîndite în tunelul asaltat, străbătut de oftaturi, de
valuri de moliciuni tactile, de pătrunderi în adîncimi fierbinți.
Radiocasetofonul lui Mandragora a rămas, cu Purple Haze cu tot, amintire
de la rătăcitul ăla: grăsălonul, foca de munte chiar a existat cîndva cu
adevărat, înainte chiar ca ei să fi înțeles că a dispărut înghițit de
grota atrăgătoare la marginea căreia Pitiu freamătă să se vîre.
Hai, mă,
zice și Gim. Vrea și el, numai Geni se codește, se teme, scîncește c-o
fi, c-o păți, că-i cu primejdie, mai bine să aștepte să se întoarcă
Mandragora numai că ei nu mai pot, le e peste putință să nu intre, chiar
să vrea și nu se mai poate, se năruie naibii toată rațiunea, mintea, se
face țăndări în fața trupului, Atena în fața Ierusalimului, logica și
suspendarea ei, știința și mistica, sexul și castrarea. Așa că intră.
Intră!
Primul se
vîră Pitiu, se apleacă în patru picioare, împinge înaintea lui rucsacul
și-i dispare treptat, treptat capul cu pletele cele lungi asemenea
băieților de la Deep Purple, apoi umerii și cămașa roz cu flori verzi,
centura militară, blugii. Rămîn afară doar mo-casinii. Se apropie ca
vrăjit Pol, îl împinge încet într-o parte pe Gim și se apleacă spre
crăpătura din rîpa malului, am și uitat de el din cauză că toată vremea
cît ei au vorbit și Geni s-a scîncit, el a stat nemișcat, mut, înțepenit
cu ochii în marginile răsfrînte ale buzelor de pămînt și piatră ale
grotei. Nu-și poate deslipi ochii din marginile priveliștii aceleia
despuiate, oferindu-i-se primitoare.
Așa că
înghite în sec Pol, uită de domn colonel, uită de mătușa Casandra de la
Cultură. Sora lui dom colonel de la județeana de miliție caută să-l facă
să priceapă cîte ceva, îl îmbie cu sentența despre pîinea grea și cu
țara, cum că oricum tot mai bună e în țara ta: nu te lăsa, Paul dragă,
furat de propaganda din sistemul capitalist, de șmecheriile lor, de
muzică, de fleacurile colorate cu care vă iau ochii și vă fură sufletul,
fii tu însuți, fii pentru neam și țară, pentru voievozi și tradiție. Așa
vorbe mesteșugite îi spunea mătușa, numai că acu toate astea sunt fum,
ceață, mai nimic sînt, acu este el aici, în fața priveliștii atrăgătoare,
a labiilor frumos răsfrînte, muntele lui Venus, les petites Nymphes, stă
cu poncho-ul, cu poneava, vorba colonelului, răsucită pe umeri și pulsul
lui este binișor crescut. A uitat, cum zic, de dom colonel și de tanti
mătușa. A uitat chiar și de sora Janis și de concertele de la Filmore East3,
de nebunia Electric Ladyland4 și de Band of Gypsys5.
I-a zburat din minte și din simțire magia Hendrix al cărui chip îl poartă
peste tot cu el pe tricou umbli cu țîgănocu ăsta pe maieu și mă
compromiți, plescăie din buze nemulțumit dom colonel și el uită de
absolut toate, privește spre crăpătura fremătătoare a pămîntului de
dincolo de fîșîitul păpurișului pe care adierea vîntului îl apleacă ușor,
așa cum flocușorii de abanos ai primei lui iubiri i-au unduit sub
degete.
Dispare
Pitiu. Se strecoară în patru labe, i-au rămas afară picioarele, gambele,
mocasinii. Dispare cu totul.
Hai și
noi să vedem ce-o fi, zice. Își petrece peste umăr poncho-ul. Geni nu
vrea. Scîncește așa că Gim, fratele ei, o privește mînios: de ce te-ai
luat după noi, pare să-i spună și îi și spune, chiar așa îi zice, numai
că Pol nu-i bagă în seamă, oricum n-o să stea singură aici în pădurea de
pe Valea Soimoșului.
Hai, tu,
Geni! Se apleacă spre crăpătura verticală din malul cu lăstăriș. Îi
zbîrnîie o clipă în urechi songul Freedom6, apoi Angel7,
apoi Night Bird Flying8, cele mai frumoase piese ale lui Jimi
Experience Hendrix. The best of Jimi! Intră!
2
Iacă-s
trei zile
de cînd
ia-l de unde nu-i,
și pe el,
și calul,
și
scutul, și lancea, și armura
Cervantes, Don Quijote
Trece
înainte prin tunelul îngust de piatră și nu-l bîntuie spaime, îi pare că
este în trenul personal import redege merge la bunica lui sau,
altfel, cu autobuzul din orașul cu istoria lui zbuciumată, cu poveștile
lui neștiute pe care le află pe ici, colo. Merge spre casa bunicilor din
micul orășel de pe defileu și se bucură, îl bîntuie o ușoară oboseală
plăcută în picioare, este stăpîn pe el, pe vîrsta lui, pe viață, și
lucrurile astea i le confirmă ai lui bunici care îl iau în serios, nu se
miră de poneava lui, îl întreabă numai ce rost are ea și nu rîd, nu se
strîmbă, nu strigă asemenea colonelului.
În spate
îi simte pe ceilalți, îl urmează, se tîrăsc de-a bușilea, aude respirația
lui Geni sau a lui Gim, chiar el ar putea fi îndărăt.
Hei, tu
ești Gim, bolborosește și-i pare că nu se aude mai nimic. Nu-i răspunde
nimeni, așa că se oprește din mersul acela de-a bușilea, în patru
picioare asemenea cîrtițelor care cad victime barbariei vecinului
bunicilor săi. Acela, badea Ion sau badea Gheorghe, dracu să-l scuture,
stătea dimineața la ivitul soarelui cu sapa în mînă printre straturile de
ceapă și zarzavaturi, și cînd se vedea cîrtițoiul ridicînd mușuroiul
proaspăt, degrabă se repezea cu sapa asupra lui și-l scotea la lumina
zilei, orb și neajutorat, și-l hăcuia fără milă cu sapa. Cică-i distruge
minunăția de răsaduri, așa zicea barbarul, noroc că în grădina lor nu au
apărut mușuroaiele, a fost scutit de asemenea spectacole. Se oprește din
mers. Gim se izbește de el:
Ce faci?!
Mergi înainte!
Nu mai
văd nimic, e beznă, îți bagi degetele-n ochi.
Trebuie
să fie pe undeva lanterna. Nu știu dacă n-o fi rămas în buzunarul
rucsacului lui grasu.
Unde-i
rucsacu ăla?
Nu știu.
Pășește înainte că nu mai putem sta așa, nici înăuntru, nici afară. Dă-i
drumu! Vîră-te mai adînc să vedem ce-o fi...
Se vîră,
se tîrăște înainte. Îndărăt se aud scîncetele rare ale lui Geni, e
speriată de nu mai poate, noroc că ajung într-un loc mai larg, se înalță
pereții și luminițe roșii le trec pe dinaintea ochilor. Steluțe. Steluțe
sus, steluțe jos. Ceea ce e în cosmosul cela mare este și în hurubăraia
asta: nu diferă! Pereții s-au lărgit, se vede, se face lumină.
Se
luminează, Gim!
Văd!
Mergi înainte!
Lumina
pare să vină de peste tot, coboară dintr-o plafonieră și se prelinge
încet, se scurge peste țoalele lor, peste hărăbăraia pe care o poartă cu
ei: cort, rucsace, toporiști și pioleți, tîrnăcoapele mici pentru
alpinism, frînghiile și siguranțele din nichel, tavanul se înalță, se pot
ridica în genunchi, pe urmă, ia te uită, acu se pot ridica.
Sus, Geni!
Hei, Pitiu, Gim, putem merge în picioare, se vede tot mai bine, e ca ziua.
Dar ce
miroase așa, scîncește fata.
A tutun
din acela fin. A țigări lights.
Se
răsucește Pol amețit de miros, pipăie cu degetele pereții ca din carton
celofanat cu muchiile tavanului drepte. Se văd în lumina ca dimineața de
vară devreme, pe cînd se crapă de ziuă, dungile subțiri, subțirele de pe
zid, sunt paralele, fine și deasupra, chiar deasupra lor, se văd niște
litere marí, patru par să fie: patru sunt!
Patru
litere, vedeți niște litere pe peretele ăsta din dreapta, mari și de
culoare albastră, ia te uită, asta pare a fi Kappa. Își plimbă arătătorul
sub fiecare:
K-E-N-T...
asta e scris: Kent!
Ce
dracului, mă, asta pare a fi un pachet de țigări, să mor io, ăsta-i un
pachet de Kent, ca din acelea pe care le au ei pe dulap: Kent, Lucky
Strike, Marlboro. Ce frumos e Marlboro cu dungi roșii, numai că și ăsta
Kentul e ca lumea, elegant pachet cu alb vîrstat fin, cu dungulițe
albastre. Unde o fi grasu?
Hei,
grasule! Mandragora, nărodule, unde ești? În sfîrșit îl dibuiesc, e în
colțul din partea cealaltă a camerei ăsteia care seamănă a dracului de
bine cu pachetul de țigări din care fuma dom colonel, și cumnatul lui, și
nenea Dragomir, ofițerul de la Securitate. Stă la masă nenea Dragomir, îl
știe Pol prea bine, e la masa lungă acoperită cu pînză roșie, cu vaza de
flori. Le spune ceva despre problemele grave cu care se confruntă tinerii.
Vă aflați
la o vîrstă periculoasă și de aceea sînteți atrași de muzică, de tricouri,
de fleacurile astea din Vest, strîngeți cutii de țigări, sticle goale de
wiskey Johnny Walker, discuri, pantaloni pe nume... stați că mi-am notat
aici în carnet: blugi la care le zice Levis Strauss, mi-am notat, știm, să
nu credeți că nu știm, cu ținte. Nu e în regulă!
Bine,
bine, am înțeles nea Dragomir, dom căpitan sau ce-oți fi dumneavoastră;
ce e de făcut acuma? Cum scăpăm de aici?
Mie-mi
place treaba, strigă Mandragora și se întinde mulțumit pe podeaua albă,
vîrstată cu linii paralele. Zic să nu ne pierdem cu firea ; vedem ce se
poate.
V-am spus
să nu intrăm, apucă să murmure Geni. Gim nu o bagă în seamă. Verifică
atent pereții, caută ceva, o ieșire. Nenea Dragomir stă la masa acoperită
cu pînză roșie, își aprinde tihnit un Kent, sloboade rotocoale de fum.
Gim renunță să mai cotrobăiască prin colțurile încăperii, nu e nimic
nicăieri, sînt închiși aici, i se pare că nu mai e nici tunelul de
întoarcere, și chiar așa e, chiar așa stă treaba, nu mai e nimic, doar
pereții albi cu muchiile perfecte și liniile subțirele, vîrstate,
albăstrii și elegante, doar mirosul ușor de tutun fin, nimic altceva. Se
adună cu toții în mijlocul încăperii, își așază cu bufnituri înăbușite
rucsacele, cortul, ghitara cu abțibilduri, ceaunul și radiocasetofonul.
Nea Dragomir se uită la ei amuzat:
V-ați
rătăcit la marginea societății din cauza ispitirilor.
Stau
îngrămădiți buluc în fața mesei, printre catrafuse, printre calabalîcul
cel trist. Caută soluții de ieșire din încurcătură; o să trebuiască oricum
să scape de aici. Geni scîncește speriată, spune ceva și nimeni nu o
bagă în seamă, au uitat cu totul de ea. Plăcerea care i-a împins încoace
face loc încet, încet unor stări noi, ușoară spaimă la început care se
face mai apoi ușoară panică, înclină să-i dea dreptate lui nenea
Dragomir: unde-i curajul nostru de hippies, unde-i Jerry Rubin9
zăltatul, leaderul necontestat al mișcărilor de stradă, unde-s nebuniile
care le strecoară în sînge ghitările cele cu mărgele, unde-i concertul de
la Woodstock10, unde Hey Joe11 și cearta ghitării
lui Jimi, a vocii lui, unde-i Black Sabbath12? Unde Creedence13?
Unde Moonflower14? Unde-s? Unde-i sora Janis Joaplin15
cu osul ei de pasăre legat la gît? Unde-s mocasinii cu care frații
diggeri16 pășeau în fruntea mișcărilor de protest pe ritmuri
Voodoo Child17 prin L. A.18 conduși de iscusitul
hidalgo Jerry Rubin, Minunăția Sa, el Lider Maximo. Bossul cel dintîi.
Unde-i? Mai ieri au stat cu toții, mari și mici închinători la Buddha,
adepți ai lui Dalai Lama, adoratori ai Marelui Urs, fumători de opiu din
pipele cele lungi ale vracilor din prerie, cu toți au stat mai ieri în
fața clădirilor Pentagonului și s-au scremut laolaltă ca să le ridice
prin levitație, prin concentrarea voinței, a lui Atman cel Suprafiresc.
Și-au adunat toți laolaltă energiile din ciakre sau chakre, cum le zice că
nu mai știu. Unde-s toți? De ce nu se arată să ridice în levitație temnița
asta în care i-a adus influența capitalismului decadent împotriva căruia
luptă și Rubin. Unde-i el? Unde-i Jerry?
Liniștiți-vă, strigă grasul Mandragora. Stați calmi să recapitulăm
situația și să găsim soluția.
Nea
Dragomir se mulțumește să-i privească amuzat de la masa lui cu pînză
roșie, cu vaza de flori, cu steagul cu secera și ciocanul în dreapta, cu
tricolorul în stînga, cu murmurul melodios al Internaționalei
învăluindu-l.
NOTE:
1. Purple
Haze; recorded DeLane Lea Studios, January 11, 1967; Olympic Studios,
February 3, 1967; Producer: Chas Chandler; Engineer: Dave Siddle (DeLane
Lea); Eddie Kramer (Olympic); Guitar, Vocals: Jimi Hendrix; Drums: Mitch
Mitchell; Bass, Backing vocals: Noel Redding. From Are You Experienced.
2. The
Wind Cries Mary; recorded DeLane Lea Studios, February, 1967; Olympic
Studios, February , 1967; Producer: Chas Chandler; Engineer: Dave Siddle (DeLane
Lea); Eddie Kramer (Olympic); Guitar, Vocals: Jimi Hendrix; Drums: Mitch
Mitchell; Bass: Noel Redding. From Are You Experienced.
3. Celebra
scenă, loc de concerte unde au cîntat toți cei mari în ale rock-ului,
blues-ului și country music. Halelujah!
4. al
treilea album al lui Jimi Hendrix, realizat cu Al Kooper, Steve Winwood,
Buddy Miles și Jack Casady.
5. cu Jimi
Hendrix, ghitara și voce, Buddy Miles la tobe și Billy Cox la ghitara bas
(1970)
6.
Freedom, recorded Electric Lady Studios, June 25, 1970, July
14, 19; August 14, 20 1970, Producer: Jimi Hendrix, Eddie Kramer & Mitch
Mitchell; Engineer: Eddie Kramer; Guitar, Piano, Vocals: Jimi Hendrix;
Drums: Mitch Mitchell; Bass: Billy Cox, Backing vocals: Arthur & Albert
Allen (Ghetto Fighters), Percussion: Juma Sultan. From First
Rays Of The New Rising Sun.
7. Angel,
recorded Electric Lady Studios, July 23, 1970; August 20, October
19, 1970, Producer: Jimi Hendrix, Eddie Kramer & Mitch Mitchell; Engineer:
Eddie Kramer; Guitar, Vocals: Jimi Hendrix; Drums: Mitch Mitchell; Bass:
Billy Cox,. From First Rays Of The New Rising Sun.
8. Night
Bird Flying, recorded Electric Lady Studios, June 16, 1970, July 19;
August , 22 1970, Producer: Jimi Hendrix, Eddie Kramer & Mitch Mitchell;
Engineer: Eddie Kramer; Guitar, Vocals: Jimi Hendrix; Drums: Mitch
Mitchell; Bass: Billy Cox. From First Rays Of The New Rising
Sun.
9. Feciorul
unui camionagiu din Cincinnati, membru fondator, alături de Allen Ginsberg
și Abbie Hoffman, al Youth International Party o mișcare politică
fondată în octombrie 1967, o dată cu demonstrațiile de pomină din fața
Pentagonului. Cel mai radical dintre hyppies, Rubin îl salută pe un
judecător cu vederi conservatoare cu strașnicul salut nazist însoțit de nu
mai puțin sonorul Heil Hitler!. În 1980 își taie pletele și se apucă de
afaceri.
10. Celebrul
concert din 1969 la care au cîntat toți cei mari, neuitat să fie el in
saeculum saeculorum!
11. Hey
Joe; recorded DeLane Lea Studios, October 23, 1966; Pye, Regent
Sound]Studios, November, 1966; Producer: Chas Chandler; Engineer: Dave
Siddle; Guitar, Vocals: Jimi Hendrix; Drums: Mitch Mitchell; Bass: Noel
Redding; Backing vocals: The Breakaways (Margaret Stredder, Gloria George,
Barbara Moore); From Are You Experienced.
12. Black
Sabbath grup rock din Marea Britanie, format în 1967.0zzy
Osbourne ([John Osborne], 3 dec. 1948, Birmingham), voce.;
Tony Iommi (19 febr. 1948, Birmingham), chitară.; Terry Geezer
Butler (17 iul. 1949, Birmingham), bas; BilI Ward (5 mai
1948, Birmingham), tobe.
13.
Creedence Clearwater Revival grup rock din Statele Unite,
format în 1959 în California.John Fogerty (28 mai 1945,
California), chitară, voce, muzicuță, saxofon, pian; Tom Fogerty (9
nov. 1941, California- 6 sept. 1990, Arizona), chitară; Stu Cook
(28 apr. 1945, California), bas; Doug Clifford (24 apr.
1945, California), tobe.
14. Supermortalul hit al celor de la Santana care te taie ce
mișto poate să fie.
15. Legenda psychedelic-rock-hippie Janis Joaplin s-a născut în ianuarie 1943 în Texas
și moare la Hollywood în anul 1970.
16. Grup hippies de orientare anarhistã. După unii numele lor provine de la o
comunitate din vremea Angliei lui Cromwell care, în vremea foametei de
atunci, cultivau pămînturile pîrjolite ca să împartă gratuit recolta
săracilor. Pentru hippioții din San Francisco frații digger simbolizau
desființarea diferențelor sociale și a proprietății.
17.
Voodoo Child, recorded Robert Plant, May, 3, 1968; Producer: Jimi
Hendrix; Additional Production: Chas Chandler; Engineer: Eddie Kramer;
Guitar, Vocals: Jimi Hendrix; Drums: Mitch Mitchell; Bass: Noel Redding.
From Electric Ladyland.
18. citește Los Angeles.
|