Despre nunta cea nebună și ultima ei
noapte
Margolili
purta o rochie provocatoare, povestea mamabătrînă. Era roșie și
decoltată binișor, i se vedeau țîțele aproape pînă la sfîrcuri, umflate
ca perinile pe care le coseam...Se mai împlinise dar tot bine arăta puiul
de vrăjitoare. Cînd se apleca să-și vîre-n gură furculița, a naibii cum
rochia aceea strîmtă dintr-odată se înmuia, se lărgea, dezvelind țîțele
în întregime. Rusoaica tremura lîngă ea ca o piftie, cînd o mai și atingea
din întîmplare...Și la un moment dat, între două înghițituri de sarmale,
Margolili îi trînti o replică de zile mari, zise, nu te mai tot lipi de
mine, ești transpirată ca o cățea în călduri. Azvîrli vorbele cu
nepăsare, de parcă ar fi spus bună ziua ori ce mai faci... Rusoaica se
învineți la față și am văzut ura sclipindu-i în ochi, dar tăcu și se
trase de lîngă Margolili care continua să bage-n ea sarmale, cu nepăsare
mare... I-am auzit chiar eu vorbele. Le rostise, în timp ce de pe buze îi
picura grăsime. Robert Stuparul o auzise și el dar chipul său era
împietrit, imposibil să descoperi pe el vreo reacție. Și el băga în gură
cu poftă mai controlată, dar fără rețineri. Toată lumea era flămîndă,
iarăși, după atîta țopăială. Sarmalele se topeau pe limbă, puteai mînca
pînă la crăpare dar nici cîrnații nu erau mai prejos. Demitri băga în el
ca într-un sac fără fund, întotdeauna i-a plăcut să mănînce. De la mîncare
nu se putea abține. Din război i se trăgea meteahna asta, așa zic, de
cînd fusese rănit și mutat la bucătărie. S-ar fi umflat ca un butoi, încă
din tinerețe, dacă nu i-ar fi plăcut atît de mult dansul și jocul și dacă
n-ar fi lucrat și el la grajduri, alături de mine, muncă fizică, normal,
chiar și cu o mînă bleagă... De mîna aia se legase Margolili la masă.
Pentru prima oară cînd mă jignise. În public. Eram în stare să-i arunc cu
ceva în cap, o stacană ori o sticlă, să-i pocesc mutra, să-i scot ochii
ori să-i crăp capul... A fost așa, stai să-mi amintesc... Deci... am
mîncat pe săturate. Vreo oră-două... În timpul mesei, Margolili a
discutat doar cu Demitri. Mai arunca o vorbă și altora, așa, peste umăr
cum ar veni... Și atunci i-am lăsat naibii în pace. Ce-mi păsa mie ori
celorlalți?! Doar Rusoaica stătea ca pe scaieți iar sub ochi îi apăruseră
cearcăne. Băuse binișor Margolili, asta băgasem de seamă. Și țuică băuse,
înainte de apariția farfuriilor cu mîncare... Apoi vin... Era bine
dispusă, rîdea mereu, arăta ca și cum dorea s-o facă lată... Pentru
ultima oară... Și chiar așa a fost să fie... dar eu atunci de unde puteam
știi? Nu eram Hudinela... ghicitoarea... Margolili se comporta ca
într-un moment de disperare, de... viață și moarte... Ca și cum era
ultima ei ieșire, ultima ei participare la o petrecere... După ce am
terminat de mîncat, bărbații se răriseră în jurul nostru. Ieșiseră la o
țigară, lăsînd femeile să se adune, buluc, în jurul lui Margolili. Făcea
lista cu cele care rămîn pentru a treia noapte să danseze cu Demitri. Mă
distram și eu, auzindu-le cum se ciondăneau. Le mai și amenințam, să nu
cumva să mi-l stoarcă, definitiv, de puteri și să mi se întoarcă acasă ca
o legumă... .Rusoaica întrebă, la un moment dat, de cîte ori le va veni
rîndul să danseze cu bărbatul meu. Femeile erau amețite, chicoteau și se
înghionteau iar eu mă distram copios, ascultîndu-le. Margolili îi explică
Rusoaicei că nu le va veni rîndul de mai multe ori, ba chiar unele nici nu
vor apuca... de aia face ea o listă... Primele pot fi sigure... Atunci,
ciripi Rusoaica și i se aprinseră ochii, vom dansa între noi.
Bineînțeles, zise Margolili, surîzînd umed. Eu am dreptul la cîteva
dansuri în plus... Voi v-ați mai întîlnit cu Demitri și cu alte ocazii, și
la alte nunți, în ultima vreme... Cînd nu dansez cu el, o aleg ca
parteneră pe... Hermankati. E guralivă și distractivă, nu se holbează ca
o vacă bleagă la mine, ca ursul la fagurele pe care nu-l poate sparge...
. Toate vorbele astea le-a șuierat într-un stil de ne-am prăpădit de rîs,
în timp ce Rusoaicei îi treceau peste față toate culorile pămîntului.
Margolili își bătea joc de ea. De fapt, își bătea joc de toate, aveam eu
să pricep după aia, fără jenă, fără teamă, de-a dreptul inconștientă...
Din nou ne spuse că nu există bărbat impotent doar femei incapabile să
scoale o sulă... Marica fu de acord cu ea... Apoi Margolili continuă,
dracul o puse, avea mîncărime la limbă și-n cur, băuse, ce-i drept, asta
putea fi o scuză... .Se uită la mine și-mi spuse, țuguindu-și buzele ca o
curvă, eu și mîna bleagă a lui Demitri o pot scula... o pot face să se
ridice mai sus de brîu, să-mi ajungă la țîțe... Femeile vuiră de
admirație și-o aplaudară puternic, de se clătinară lămpile din tavan. Eu
am pufnit în rîs, unul scurt și cam chinuit. Încearcă Margolili, i-am
spus, și am continuat spre surprinderea mea, îmi ieșeau vorbele din gură
singure, toată viața ta te-ai holbat la el, ca ursul la fagurele ăla de
miere, îți cam curgeau balele pînă pe țîțe... Femeile au hohotit din nou,
de s-au zguduit ferestrele și au aplaudat. N-am auzit-o pe Margolili
zicînd, asta rămîne de văzut. Doar am deslușit cuvintele, după cum își
mișcase buzele ălea de arătau ca două rîme groase... Am vorbit multe, una
peste alta. Zumzăiam precum albinele, uneori toate în același timp.
Margolili ne-a mai zis că nu avem grijă de noi, ne îngrășăm ca scroafele
după fătare și ne lăsăm țîțele să atîrne, că nu ne îngrijim dinții, ni se
strică și ni se împuțește gura și multe altele. Am continuat să bem vin și
s-o urîm și s-o îndrăgim totodată pe nevasta stuparului... .
Moti
explodă de entuziasm, auzind propunerea lui Demitri, declanșată de
insinuările lui Margolili. Încă o noapte să cînte, nici o problemă!
Femeile cu chef sînt mai darnice decît bărbații băuți. Arcușul îi va fi
împodobit cu hîrtii valoroase mai ceva decît un pom de Crăciun. Pentru
Demitri ar rămîne și dacă nu ar primi nici un leu. E o onoare să provoace
un dansator ca el. Va fi o adevărată competiție între dansatori și
muzicanți. Cine va rezista mai mult?
După
miezul nopții, hărmălaia și năuceala crescuseră. Luna continua să
transforme țiglele Căminului cultural în solzi argintii. Un pește enorm
în pîntecul căruia se zbenguiau sătenii cu superbă inconștiență, ignorînd
orice pericol... .Cine avea timp să se gîndească la bătăile inimii care
poate crăpa de atîta efort, la pîntecul umflat care te poate sufoca, la
creierul care poate claca de prea mult vin roșu, la plămînii care pot
exploda din cauza fumului de țigară ... .Se dansa în draci, se bea în
draci... .Unii mai dădeau cîte o fugă afară, în spatele Căminului
cultural și vomau lăcrimînd, după care se întorceau, ușurați, proaspeți,
pofticioși de dans și băutură...
Motanul
cel negru și gras, umblînd ca un nesimțit doar pe labele dinapoi, își
făcu apariția, naiba știe cînd! Nanapeter îi zări șapca răpciugoasă cu
cozoroc și mustățile zburlite.
Ce
dracul te-ai întors, pocitanie?! țipă el, dirijînd privirile nuntașilor
spre felină. Mai dorești picioare-ntre buci?!
Am venit
după reșou... . declară, vizibil amărît, motanul.
La ce-ți
trebuie ție un reșou, mă? chițcăi Hermantibi Cu atîta păr pe tine, ți-e
frig?
Unde-l
bagi să se-nroșească?! Poate-n cur...
Așa sînt
eu conceput... cu un reșou sub braț se scuză motanul. Trebuie să
prăjesc, din cînd în cînd, cîte un individ, să se obișnuiască...
Te
prăjim noi imediat, dacă vorbești tîmpenii te facem frigărui!
Ori îl
crestăm, frumușel, că-i gras și-l înfigem într-un vîrf de băț, ca pe-o
bucată de slănină...
Hohoteau
sătenii pe seama motanului iar acesta se prefăcea că nu înțelege. Își găsi
reșoul și, cu el sub braț, începu să se-nvîrtă printre dansatori,
încercînd pași de dans, pufnind pe nări ori mieunînd scurt. Ajunse lîngă
Demitri care uitase de promisiunea făcută mameibătrîne și dansa, deja, cu
Margolili. Se subție brusc, se lungi apoi se aplecă, descriind o curbă ca
o cocoașă, la urechea femeii în roșu, șuierînd:
Nu-l da
în vileag, prințesă. E nasol să se afle la spartul tîrgului...
Margolili
rîse, lăsîndu-și capul pe spate. O imitară cei din jur care auziseră
vorbele fără sens ale dihaniei păroase.
Ăsta ,
fac pariu, a dat pe gît cîteva pahare cu țuică, zise Marica. Acum are
chef de dans. Ce-ar fi să-i găsim o parteneră? Sînt destule babe care stau
pe margine și le ard tălpile după o țopăială! Mă, întunecatule! Du-te și
invită una din ele, fă și tu un bine dacă ești în stare... !
Motanul
începu să fie împins, cu înghionteli zdravene și ciupituri, către femeile
care ședeau pe lîngă pereți și priveau la ceilalți cum dansează. I se
zburlise părul, cînd pricepu ce idee îi trecuse lui Marica prin scăfîrlie.
Vociferă vehement:
Lăsați-mă!!
Prea
tîrziu. Babele satului erau tare aprige la nunți, nebune de-a binelea.
Dacă nu aveau parteneri de dans, nici o problemă. Imaginația le zburda
fără opreliști. Una dansa cu o covată, imitînd mișcările contrabasistului.
Alta ca o tigaie cu mînerul lung, de care se agăța ca de gîtul unui
fecior subțirel. Dansau cu măturoaie, cu tăvi pe care le îndoiau
zgomotos, cu cîte o oală pe fundul căreia se mai rostogoleau două-trei
sarmale, cu haina vreunuia copleșit de căldură, pe care o strîngeau în
brațe și-o frămîntau lasciv... Un adevărat spectacol, unul dintre
momentele cele mai distractive ale nunților...
Cînd au
văzut ce li se oferă, babele satului se dezlănțuiră, chiuind de bucurie.
Le săreau negii de pe fețe, rostogolindu-se, ca niște mingi minuscule, pe
podea, săltînd în ritmul viorii lui Moti.
Avem un
partener pe cinste! țipară babele.
Păros al
naibii!
Bărbătoi
zdravăn, dacă are așa o blană!
Rezistent la tăvăleală!
Îl
înconjurară pe motan, țopăind. Una dintre ele îi sustrase reșoul de sub
braț, urlîndu-i în ureche:
Fără
obiecte periculoase!! La joc ai nevoie și de brațe!
Chiștocul de țigară poți să-l păstrezi!
Reșoul fu
dat de-a dura pînă ce se lovi de perete, oprindu-se acolo. N-apucă să se
dezmeticească bine și motanul cel diavolesc se trezi în vîltoarea
dansului. Babele îl pasau, ca pe o minge, de la una la alta, într-un dans
cu figuri inventate pe loc. Potpuriul de melodii era un simplu pretext.
Toba conta, bătăile în ea! Motanul porni să-și miște labele groase, la
început timid, jenat, anarhic. Treptat, începu să-i placă și intră în
ritm. Se lăsa tras, răsucit, împins de babe, dîndu-și ochii peste cap.
Una îi înnoda cravata roșie la spate, alta îi înfunda șapca pînă peste
urechi, a treia îi scămoșa coada... Moti era încîntat. Își concentrase
atenția la grupul babelor și, într-o perfectă sincronizare cu tobașul,
schimba ritmul des, făcîndu-l tot mai vioi, mai zăpăcitor.
La un
moment dat, una dintre babe apucă o stacană cu vin, plină cam pe jumătate.
Fără a se opri din țopăială, trase o dușcă. I se scurse vinul roșu pe
gîtul zbîrcit, pe sub bluză, dar cui ce-i păsa! Apoi își vîrî mîna în cană
și începu să-l stropească pe motan, să se mai răcorească... Chiar dacă
vinul e apa cea mai pură, umflatul se simți agresat, violat de-a
dreptul! Încercă să se ferească de stropii criminali. I se zbîrliră și mai
dihai mustățile și părul pe spate, ca și cum ar fi fost electrocutat. Dar
eschivările sale erau fără rezultat. Îl făceau doar să se miște
caraghios, provocînd cascade de rîs batjocoritor. Asta atinge culmea
neobrăzării! Adică tocmai el să ajungă de rîsul oamenilor, cînd ar trebui
să fie exact invers! Mizerabilii și mizerabilele ar trebui să fie la
cheremul său, să-i aibă-n gheara mică a labei sale drepte... ! El trebuie
să-și bată joc de ființele muritoare! Babele au întrecut măsura, le caută
moartea pe-afară iar ele țopăie și-l împroașcă cu vin, o adevărată
nerușinare!!
Motanul
căscă botul cu intenția de a lansa un miorlăit înfiorător, menit a le
îngheța inimile babelor care-și zornăiau oasele în jurul său. De buza
inferioară îi atîrna chiștocul de Carpați fără filtru fumegînd. Văzîndu-l
cum își lărgește botul, una dintre babe țipă:
Cînd
dansezi cu niște doamne, ții gura închisă, că pute!
În clipa
următoare îl și pocni peste bot. Înainte de a-și uni fălcile, chiștocul de
țigară se răsuci rapid, descriind un semicerc, și dispăru în gîtlejul
motanului care-l înghiți cît ai zice pește. Ei bine, abia acum urmă
urlatul... Unul de durere. O dată cu el, din gura felinei negre și grase
ieșiră jerbe de fum și scîntei, ca niște artificii multicolore...
Bravo,
mă!! țipară babele. Asta-i în cinstea mirilor, cadou din partea ta... !
Să aibă
viață luminoasă!!
Și
colorată!!
Schimonosit de șocul durerii și al jignirii, mai ales, motanul se opri din
dans, încremenind cîteva momente. După ce fumul și scînteile se mai
potoliră, zise gutural:
Mi-am
ars limba și gîtul! Pentru asta, vax lumină! Vă las în întuneric!!
Făcu un
salt peste capetele tuturor, ajungînd la perete. Apucă reșoul și, cu el
sub braț, țîșni spre una dintre ferestre și zbură afară.
După o
vreme, luna de pe cer dispăru. Dar nuntașii observară lipsa ei doar în
următoarea noapte. Erau prea obosiți de băutură, mîncare și dans iar
zorile erau pe-aproape...
Despre a
treia noapte, mamabătrînă știe doar ceea ce i-au povestit alții, mai ales
Marica. Pe Demitri nu l-a întrebat. Cînd avea chef, povestea singur, fără
provocări. În general, însă, nu-i plăcea să povestească prea mult.
Relatările lui erau seci, la obiect, lipsite de efuziuni și înflorituri.
Sînt frînt de oboseală, i-a zis mameibătrîne, luni dimineața.
Pe Moti
și ai lui a trebuit să-i stropim cu apă, să nu le ia foc instrumentele și
degetele de atîta cîntat...
După ce a
mormăit acest rezumat al ultimei nopți, Demitri s-a culcat și a adormit pe
loc. N-avea sens să-l mai întrebe ceva iar cînd s-a trezit, nici atît...
Noaptea
fusese neagră ca un tăciune uriaș... Nu trebuia să te afli la Căminul
cultural, pentru a-ți da seama de asta. Potaia reușise să fure luna, în
cele din urmă, răzbunîndu-se în felul acesta pe săteni. Mult le mai păsa
lor de luna de pe cer! Pînă la urmă tot o va pune la loc, ce naiba să
facă cu ea?! Abia mai tîrziu, cînd aflară despre dispariția lui Margolili,
s-au întrebat, fără a da vreun răspuns, dacă nu exista vreo legătură
tainică și cu dispariția lunei de pe cer.
Cea care
a anunțat în sat că Margolili nu a mai ajuns acasă după nuntă, a fost
Rusoaica. În noaptea a treia, la un moment dat, se certaseră violent,
țipînd una la cealaltă, aruncîndu-și vorbe grele, grosolane, grețoase,
cum numai două femei care s-au iubit cu patimă o pot face.
În timp
ce Margolili dansa cu Demitri, pe jumătate beată, povestea Marica, a
început schimbul de vorbe. Femeia în roșu, înfierbîntată, cu sîngele
clocotindu-i în obraji, îi zise Rusoaicei să nu se mai holbeze la ea ca o
vacă și să-și șteargă balele care-i atîrnă pînă pe burtă. S-a terminat, pe
ea n-are s-o mai atingă nici cu un deget, s-a săturat, îi produce doar
scîrbă, aceeași senzație ca atunci cînd scoate din burta crăpată a
porcului mațele pline cu căcat... .Celelate femei din jur se prăpădeau de
rîs. Rîsul le fu acoperit de înjurăturile Rusoaicei, neașteptat de dure.
Finețea ei, învelișul de porțelan fragil, se spulberară într-o clipă. Își
arătă colții, clocotind de ură. Fusese umilită în fața femeilor din sat.
N-o deranja faptul că iubirea ei de cățea față de o altă femeie ieșise la
iveală ci o durea că femeia adorată a renunțat la ea în public, i-a dat
un picior în cur, spurcînd-o ca pe o ciumată.
Poate
băutura a fost de vină, amețeala nebună care ne cuprinsese pe toate,
povestea Marica, poate dispariția lunei. Eu am nevoie de un bărbat,
puișor, a continuat Margolili, privindu-l , lacomă, pe Demitri... Un
bărbat adevărat, vînos și tandru ... Unul care a adunat în el dorința,
tot respingîndu-mă...
La
Demitri s-o fi referit? se întrebă Marica în timp ce povestea iar
mamabătrînă surîse ironic, faci pe nebuna, știi prea bine că la el, de-o
fi adevărat ce zici...
Mă jur,
tu, întreabă-le și pe celelalte, îi spuse Marica. O să-ți povestească fără
să le întrebi... Ea a dansat de nenumărate ori cu Demitri, așa scrie pe
listă, zicea rîzîndu-ne în nas, voi apucați o dată... Eu am fost mai
deșteaptă, zicea Margolili, și mi-am scris numele de mai multe ori... Vouă
nu v-a trecut asta prin cap, că sînteți proaste așa că fără comentarii!!
Am
bombănit noi puțin, povestea Marica, dar am recunoscut, în cele din urmă,
istețimea lui Margolili. În fond, ne-am distrat ca niciodată, numai noi,
femeile, cum o făceam doar la marginea pădurii cînd mergeam la tîrg. A
fost și apă, adică am stropit muzicanții să nu ia foc apoi ne-am stropit
și pe noi... Și beam direct din cănile cu vin... în timpul dansului...
Săreau stropi din ele, parcă erau vii... Stropi galbeni și roșii, ca niște
năsturei ghiduși...
Acum, să
nu te superi, mai zise Marica, uitîndu-se în jur să nu apară cumva Demitri,
dar ca o vecină bună și prietenă ce-ți sînt, nu mă rabdă inima să tac. La
un moment dat, cei doi au ieșit în bezna de afară și... acolo au rămas
binișor... Timp destul să și-o tragă pe săturate...
Văd că ai
ținut socoteala minutelor scurse, Marica, surîse mamabătrînă. Te-ai uitat
la ceas...
Ba, s-a
uitat dracul! recunoscu Marica. Am zis asta doar ca să te necăjesc... Dar
de ieșit chiar au ieșit și au stat... Cel mai bine trebuie să știe Moti,
el vedea tot...
Eu nu-l
întreb, zise mamabătrînă, și prea puțin mă interesează. Crezi că mă supăr
dacă i-a tras-o lui Margolili? Degeaba încerci să mă pornești... Pe tine
te-ar deranja?
Nu, ai
dreptate, recunoscu Marica, atîta pagubă. Dar dacă se iubeau cu adevărat?
Întrebarea rămase suspendată, undeva în aer, apoi dispăru ca un fulg luat
de vînt...
Marica
mai povesti ceva foarte ciudat. La un moment dat au zărit la ferestrele
Căminului Cultural apărînd chipul palid al lui Robert Stuparul. Uneori
stătea nemișcat, alb ca varul, scormonind cu privirile prin sală. Alteori
trecea doar, încet, prin dreptul ferestrelor. Ca o fantomă. Poate chiar a
fost... .Robert avea mare grijă de soție... Dar stupefacția femeilor
crescu atunci cînd bîntui al doilea chip pe la ferestre..
Erai
chiar tu! exclamă Marica, încă uimită. Te-am văzut toate, te holbai după
Demitri care tocmai lipsea, ieșise cu nevasta stuparului la o partidă de
aer... Mare ne-a fost mirarea să te vedem umblînd ca o nebună geloasă,
spionînd pe la ferestre, turbată, gata de răzbunare...
Cum dracu
m-ați văzut voi pe-afară, dacă luna dispăruse și era o beznă să-ți scoți
ochii? întrebă mamabătrînă surîzînd. Să nu-mi spui că la lumina chioară a
becurilor din sală...
Asta-i o
întrebare bună, recunoscu Marica, ne-am pus-o și noi. Poate a fost motanul
acela nenorocit! Era în stare, umflatul! Lua cu ușurință înfățișarea
oricui... Cine știe...
Mamabătrînă o lăsă pe Marica să plutească în nesiguranță, în
incertitudine, hotărîndu-se să nu o mai întrerupă, indiferent ce-ar
povesti. Vecina nu mai avea multe de zis, întîmplări deosebite nu mai
avuseseră loc, după stropitul muzicanților și după ce s-au întors Demitri
și Margolili... Se amețiseră zdravăn toate. O abureală, un voal de fum, o
pîclă se depusese pe mințile lor. Ultimele ore petrecute în Căminul
cultural înoată în neclaritate. Cînd a plecat Margolili? Dacă singură ori
condusă de Demitri? Nu are habar, Marica, și nici celelalte... .
După ce
fusese bombardată cu cuvinte jignitoare de Margolili, mai își aminti
Marica, Rusoaica se dădu pe brazdă. Începu să bea zdravăn, să danseze cu
toate femeile, să le pipăie, să le sărute pe gît, să le învețe cum trebuie
să sărute o altă femeie... Să le spună ce grozav ar fi dacă ar dansa goale
, dacă și-ar lipi trupurile tranpirate, dacă și-ar mușca sînii, sfîrcurile...
Rîdeam de ne dădeam de ceasul morții, în frunte cu ea..
Nebunia
atinse cote înalte, cînd am stropit muzicanții cu apă, povestea Marica
debordînd de veselie. Margolili scăpă cana cu vin, îi alunecă din mînă
și se udă zdravăn pe rochia aia roșie a ei lipită de trup... Pînă la
buric se întinse licoarea... atunci țipă că trebuie să dea jos rochia, să
se usuce, și așa e cald în sală, ar fi bine dacă ne-am dezbrăca toate la
pielea goală... Atîta ne-a trebuit, amețite de vin și dans furăm de acord
pe loc, urlînd isteric... Margolili a mai zis să-i legăm la ochi pe
muzicanți, altfel s-or poticni în instrumente, vor cînta brambura, li se
vor scula alte porniri decît cele muzicale și se va strica cheful... cum
drac să mai cînte corect dacă vor vedea atîtea buci și țîțe goale săltînd
bezmetic, desfăcîndu-se și adunîndu-se ca armonica... doar Demitri are
voie să vadă... să-și poată continua dansul, conform listei... Moti și ai
lui au fost de acord, răplata era mare, așa că i-am legat pe toți
frumușel, la ochi, cu bazmale...
...nevasta stuparului a săltat pe una din mesele aflate de-a lungul
peretelui și s-a dezbrăcat cu un gest scurt abrupt sclipitor apucă cu
ambele mîini marginea fustei și dintr-o mișcare o rostogoli peste cap
trupul strălucind de transpirație strălucind precum solzii unui pește nu
purta nimic pe dedesupt era goală ca un pruncuț nou născut gîngurea lasciv
mișcîndu-se șerpos incitînd aerul din jur provocîndu-l dîndu-i foc iar
celelalte femei au imitat-o de fapt s-au dezbrăcat concomitent iscînd
scîntei Rusoaica a gemut prelung eliberîndu-și sînii grei și s-a repezit
la masa pe care dansa Margolili singură tremurînd ca o piftie și-a pus
palmele pe marginea mesei cu intenția de a sălta pe ea să strîngă în brațe
femeia visurilor sale să-i sărute trupul să-i lingă transpirația dar
Margolili i-a lipit talpa goală a piciorului drept de frunte taman cînd
încerca să salte și o împinse cu putere încît Rusoaica își rostogoli
goliciunea fierbinte printre picioarele celorlalte femei care se porniră
să chiuie și să danseze în jurul ei iar în ochii Rusoaicei se adună toată
ura lumii dar și lacrimi și se ridică în genunchi și se agăță de primele
coapse zărite în dreptul ochilor ei împăienjeniți încețoșați și începu să
sărute să muște să lingă iar muzicanții legați la ochi simțeau mirosul
ce țîșnea din trupurile femeilor și cîntau cu adevărată patimă furioasă
excitați pînă la pragul nebuniei dar rezistară eroic ca-n războiul de
apărare a patriei nu s-au mișcat de pe podium iar Demitri juca cu ochii pe
jumătate închiși cu toate în același timp și cu nici una în mod special
iar astea s-au întîmplat după ce el și Margolili se întorseseră din
întunericul de afară unde au căutat poate luna dispărută iar cînd
Rusoaica în genunchi începuse să guste din trupul unei femei ciudatul
sabat din sala căminului cultural ajunse în vîrf ultima explozie cea mai
strașnică răbufnire și nimeni nu-și mai amintește nimic cu claritate doar
frînturi de imagini răsturnate mototolite cețoase însoțite de țipete
gemete icneli pe-un fond de vioară aprigă pornită spre înălțimi însoțită
de celelalte instrumente înfierbîntate o muzică năucă un vîrtej nebulos
de femei goale și-un singur bărbat îmbrăcat și cu cizme în picioare care
nu mai însemna nimic decît o simplă pată de culoare...
Nu mult
după miezul nopții, Rusoaica s-a hotărît să plece. Nimeni nu știe cînd a
ajuns acasă... Doar Rudi Siberianul, poate. Dar pe el degeaba îl
întrebi...
Și-apoi... mai zise Marica rîzînd vesel, nici despre mine nu pot spune
cînd am ajuns acasă... Vag îmi amintesc că era deja lumină și, cu toate
astea, tare mult m-am chinuit pînă am vîrît cheia în broască. Nanapeter al
meu horcăia ca un bivol, n-a auzit nimic, spre norocul lui...
Cam așa
plecaseră femeile, după cea de a treia noapte a nunții...
Cam tot
așa, Moti și trupa sa, amețiți și obosiți de prea multă muzică...
În
următoarele nopți, luna își reluă locul pe bolta cerului, suptă-n obraji,
subțiată de nepăsare și indiferență.
Cînd
vestea dispariției nevestei stuparului se răspîndi în tot satul,
mamabătrînă îl întrebă pe Demitri , într-o doară, dacă o condusese pe
Margolili acasă după ultima noapte a nunții. Demitri îi răspunse fără
șovăială:
Dacă aș
fi condus-o, crezi că Robert o mai lăsa să dispară?
Fragment
din romanul
Povestirile mameibătrîne
|