bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.

Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 7-8 (465-466) Iulie-August 2004

CITIRI

de

Dumitru CHIRILĂ

Câte centre geografice are Europa?

Numele lui George Cristea, un român stabilit  în Suedia, a apărut pentru prima oară în Familia cu vreo 25 de ani în urmă, când a publicat la noi un studiu-reportaj despre unele populații sahariene. Ulterior, George Cristea a fost din ce în ce mai des prezent în publicații din România — din Oradea sau din alte centre ale țării —, cu studii din cele mai diverse domenii: istorie, geografie, etnografie, teatru, reportaje de călătorie, în paralel remarcându-se și în viața culturală a țării de adopție, Suedia, cu aceeași diversitate de preocupări. Dacă vom aminti câteva din titlurile volumelor, studiilor sau comunicărilor sale la diverse reuniuni vom avea conturul unei personalități enciclopedice, specie în curs de diminuare în vremile moderne. Iată cîteva din aceste titluri — Maramureș — un muzeu viu în centrul Europei, Izvoare istorice suedeze privind răscoala lui Horia, 1784-1785, Misterioasele picturi rupestre din Sahara, Sus pe vârful Muntelui Sfânt Athos, mai aproape de cer, Călătorii de iarnă în Gambia și Senegal, Enigmaticele temple malteze, Piramidele din Mexic — misteriosul mesaj al maiașilor, Turnul Colțea și suedezii, Elemente preteatrale în picturile rupestre sahariene din mezolitic și neolitic, Originile tragediei, Ipoteze despre originea africană a lui Dionisos, Migrația culturii și fenomenul teatral, Călătorii români în Suedia. Lista e departe de a fi completă. Om de formație științifică, absolvent al Facultății de Fizică și Matematică a Universității clujene, după un scurt stagiu di­dactic în țară, George Cristea devine în 1976 profesor la Universitatea din Constantine (Algeria) când intră în contact cu lumea sahariană, departe de a fi, din punct de vedere istoric, artistic și etnografic, doar un deșert; stabilit în Suedia (1981) devine beneficiarul unei burse de studii la Peruggia unde se specializează în istoria culturii și civilizației, iar în Franța, la Marly le Roi — în tehnici audio-vizuale, ceea ce va deveni apoi principala sa preocupare ca profesor la Institutul teatral de profil (Dramatiska Institut) din Stockholm.S

Pentru cititorii săi din România, George Cristea vine acum cu o incitantă noutate editorial㠗 În căutarea centrului geografic al Europei — carte apărută în suedeză, editată acum și în românește de Biblioteca județean㠄Gheorghe Șincai” Bihor cu sprijinul Consiliului Municipal Oradea. Spuneam că e vorba de o carte incitantă pentru că nu știam că acest punct — centrul geografic al continentului — este disputat de nu mai puțin de nouă țări: Ucraina, Slovacia, Cehia, Belarus, Austria, Germania, Ungaria, Polonia, ba chiar și Lituania, țară pe care nouă (nu fără temei) ni se pare una excentrică Europei, așezată hăt în nordul continentului. Slalomând printre aceste eventualități, George Cristea ține să le explice cauza. Pentru a stabili cu exactitate centrul geografic al Europei, ar trebui mai întâi o delimitare exactă a limitelor continentului. Citându-l pe Edgar Morin, ne atrage atenția că Europa are o „geometrie variabilă...suferind alunecări, rupturi, metamorfoze” și că de fapt continentul nostru este „o idee în mers”. Suntem tentați să considerăm limitele Europei la coastele mărilor și oceanelor care o înconjoară, numai că intervin insulele, care ne pot juca feste. Islanda, de pildă, se află la jumătatea drumului dintre Europa și America. Atunci cărui continent aparține? Dar Malta, revendicată și de Europa și de Africa? La fel ca și Insulele Azore. Nu s-a făcut fără dificultăți nici stabilirea limitelor estice ale continentului. Inițial, ne spune George Cristea, limita a fost stabilită pe Don, apoi mutată din ce în ce mai spre Est, ca abia în sec. al XVIII.lea să se ajungă la cea în general acceptată azi — lanțul Munților Urali. Modificările s-au produs în măsura în care Rusia a crescut în putere, ajungând să emită pretenții de succesoare a Imperiului Roman. Ne aflăm, subliniază autorul, în fața unui „...exemplu excepțional de felul în care istoria a influențat geografia”. În concluzie, limitele vechiului continent nu sunt exact stabilite spre nici unul din punctele cardinale. Atunci cum să se fixeze centrul?

George Cristea trece în revistă toate punctele care își revendică onoarea de a fi buricul continentului și, după o intensă documentare, inclusiv călătorii la fața locului cu atent㠄inspecție” pe teren, înșiră argumentele fiecăruia. Cele de care se ocupă mai în amănunt, dându-le implicit mai multă șansă, sunt cele de la Dilove, localitate din Maramureșul istoric aparținând acum de Ucraina, numită până la al doilea război mondial Trebușani și aflată într-o zonă cu multă toponimie românească, mărturie clară a trecutului ei istoric; apoi în Kremnické Bane, în Slovacia, mai exact pe locul în care se află Biserica Sf.Ioan Botezătorul de lângă acea localitate; în Lituania — nu departe de un cătun numit Parnuskis; în Polonia centrul este marcat lângă orașul Kutno, la 130 km. de capitală, deși polonezii consideră că întreaga lor țară este așezată în centrul geografic al Europei; nemții se înscriu și ei în competiție, plasându-l la Karlsruhe; Belarusul își așează chiar capitala, Minsk, în ipoteticul centru; Cehia — la cunoscuta stațiune Marinaske Lazne (Mariendad); în Austria ar fi la Inssbruk iar Ungaria îl plasează la Tallya, o localitate de lângă Miskolc. Dacă am trage linii între toate aceste localități s-ar forma o zonă ce ar cuprinde o treime a continentului. (Ce-i drept, ar fi o zonă relativ centrală).

George Cristea nu acceptă nici una dintre propunerile de mai sus, dar nici nu le respinge categoric, chiar dacă uneori mai strecoară și câte o ușoară undă de ironie în înșiruirea și descrierea locului. Recurge mereu la geografia variabilă a Europei și la eventualele puncte pe care fiecare dintre „măsurători” le-ar fi putut avea în vedere. Nu trece cu ușurință mai ales peste interesele pe care aceste ipotetice amplasamente le-ar putea aduce. În mai fiecare dintre ele există deja amenajări speciale — toate fiind pregătite pentru a oferi turiștilor plăcerea de a se fotografia lângă o bornă sau lângă o sculptură simbolică ce marchează centrul Europei și, bineînțeles, de a aduce venituri întreprinzătorilor locali.

Incursiunile de natură istorică, geografică și nu arare ori politică, oferă cărții lui George Cristea suportul științific. Însemnările de călătorie, tenta lor reportericească îi conferă un farmec aparte, îndreptățindu-l pe Constantin Mălinaș să scrie în postfață că În căutarea centrului geografic al Europei”... este deopotrivă o carte de turism cultural și totodată o carte științifică”.