Mirabila inventivitate
Șerban Foarță
Opera somnia
Antologie
Editura Polirom, Iași,
2000
Sunt nu
mulți, ba chiar foarte puțini poeți față de care criticul literar de
profesie poate simți, dacă e slab de înger, o veritabilă, dar ascunsă,
ură: sunt poeții super-rafinați, a căror artă lirică e atât de sofisticată
și fiind așa sau (a)părând așa pentru că inteligența și rafinamentul
concepției și conceperii lirice funcționează la parametri și în grile
greu de auscultat de o ureche normală, gospodăresc-analitică încât
aceia se simt ofensați, ofuscați, oripilați chiar, văzându-se puși în fața
unui ce poetic pe care meseriașul din ei nu știe de unde, cum, de
ce să-l apuce și să-l critice. E ca într-un film de demult, Ziua în
care vin peștii, în care un cioban, păscându-și caprele într-o golașă
insulă grecească, mi se pare, dă de o cutie hermetică picată din cer (de
fapt, dintr-un avion), crede că numaidecât conține ea ceva prețios,
încearcă în fel și chip să o deschidă, uzează până și de o freză furată
de la un dentist, în fine, cu nu știu ce acid reușește să o fisureze și nu
găsește înăuntru decât niște biluțe, ouțe, sferuțe pe care furios le
aruncă în conducta de apă a localității, iar a doua zi și în finalul
filmului se văd plutind peștii morți: conținutul urât și aruncat cu
mânie de cioban era radioactiv și-și vedea letal de fisiunea lui. Poemele
lui Șerban Foarță sunt radioactive de frumusețe poetică. Dacă nu ești cât
de cât inițiat în secretele intelectuale, culturale, livrești, ca și în
cele ale libertății imaginației de a se înjumătăți, ca și în mirabila
inventivitate a jocului cu cuvintele și cu ideile cuvintelor, riști să
stai ca al doamnei vaci fiu în fața porții din zicală. Nu e cazul deloc
al lui Mircea Mihăieș, bunăoară, care a scris o admirabilă prefață la
Opera somnia a lui Șerban Foarță, prefață al cărei ultim alineat sună
astfel: Reprezentant (poate ultimul) al rafinamentului poetic în cultura
română, Șerban Foarță reabilitează inteligența creatoare și scoate o
întreagă direcție culturală de sub spectrul derizoriu al rapsodismului,
naivității fără orizont și al improvizației care, în numele talentului,
își permite orice licență estetică. E o performanță unică, decurgând din
harul unuia dintre cei mai inteligenți și mai culți poeți români ai
ultimei jumătăți de secol. Așa este, nimic de comentat. Atâta doar că
eu aș renunța la ultimele cinci cuvinte din judecata citată.
Pe de
altă parte, dificultatea de a comenta cărțile lui Șerban Foarță vine și
din saturația de plăcere a lecturii. Textele sunt atât de în-miresmate,
atât de ingenioase, atât de generoase în daruri po(i)etice încât simți o
sfârșeală și o lene când datoria comentatorie te împinge la lucru. E ca
lunea de după o duminică pe care, oricum, nu o poți reînvia,
e-n zadar,
copile!, vorba sonetului.
Drept
care, eu cel puțin, nu voi comenta nici această minune de cărticică,
Fractalia, apărută recent la rafinata ea însăși editură
timișoreană Brumar (Macheta cărții, paginare și copertă: Loredana
Tîrzioru, aflăm, nu fără a ne încânta și de frumusețea numelui de
familie al Loredanei). Voi cita doar ARGUMENT (-ul) poetului: Acest
poem e o/ transpunere în versuri a/ paginilor 86-93 ale unei cărți de/
Roger Penrose, Mintea noastră/ cea
de toate zilele. Despre
gândire,/ fizică și calculatoare (traducere:/ Cornelia C. Rusu @
Mircea V./ Rusu, Editura Tehnică,/ București, 1996), din care/ provin și
cele opt imagini referi-/ toare la «mulțimea Mandelbrot»,/ căreia,
citind Ìa lenvers, ce/ va să zică «în verlană», autorul/ cărții
menționate îi dă numele/ exotic (și himeric) de/ «lumea/ țara TorBled-Nam».
De-aici poate începe aventura unei lecturi ce cată a se împărtăși de la
exotismul și himerismul unei poeme scrise parcă de un Ion Barbu al
mileniului trei care, dacă nu va fi fractalist, habar n-am cum va
fi fiind sau va să fie.
|