Nr. 6 (464) Iunie 2004

Transparenţa neîntâmplatului

Unele caricaturi rezultă dintr-un exces de laude. Sînt caricaturile cele mai perfide.

*

La urma urmei, orice efort uman, până şi cel mai mărunt, poate fi socotit un act si­si­fic.

*

Nu dispera că n-ai găsit metoda cea mai adecvată (un concept la modă). Nu metoda con­tează, ci calea, firească, îmbucurătoare, ce se conturează de la sine.

*

„Oamenii simpli sînt îndemnaţi să înveşmînte simţămintele ireproşabile în idei e­ro­nate” (T. S. Eliot). Atracţia purităţii către maculare, a adevărului către neadevăr. E şansa discursului totalitar.

*

Indolenţa trucată cu care Ipolit îşi acoperă strategiile lucrative e rezultatul unei re­fi­nate estetizări comportamentale.

*

Transparenţa neîntîmplatului nu e, totuşi, deplină. Îl opacizează eposul, atît de lă­untric concret, al visărilor noastre.

*

Sinceritatea ca o condiţie sine qua non a libertăţii.

*

„Orice mare iubire este întotdeauna crucificată” (Pavel Evdokimov)

Speţa sa de sinceritate e tăcerea.

*

Suprarealismul, absurdul, delirul, onirismul etc. sînt privite cu ochi răi, dacă nu de-a dreptul interzise în regimurile totalitare, pentru că ele există în realul acestora. Astfel fic­ţiunea suprarealistă riscă a face o concurenţă nu realismului, ci... realului.

*

A visa ceea ce e dat a se întîmpla înseamnă a profeţi. A visa ceea ce nu e dat a se în­tîm­pla înseamnă, vai, a fi impostor.

*

„Spiritul copiilor nu e un vas ce trebuie umplut, ci un cămin ce trebuie încălzit” (Plutarh).

*

Modelul relativ, care se absoarbe în propria ta creaţie ca un aliment în ţesăturile or­ga­nismului, şi modelul absolut, neatins în veci, aidoma plutirii unui nor pe coama căruia nu poţi încăleca.

*

Cu cît înaintezi în vîrstă, cu atît rîndurile tale dobîndesc un iz testamentar.

*

Nici o cunoaştere nu e autentică dacă nu degajă, în final, un aer de intimitate.

*

„Prostul rîde de tine fiindcă nu semeni cu el” (N. Iorga).

*

Strategia faţă de sine însuşi a autorului: o temă implicită în orice producţie literară.

*

„Atunci cînd scriu, încerc să fiu credincios visului, să fiu devotat visului” (Borges). Dar sînt visuri atît de adînci, încît încercarea de-a le transcrie le trădează.

*

Minciuna dezvăluie totdeauna o slăbiciune. Sistematizată, devine o malformaţie, o ci­foză a spiritului.

*

„Iubeşte şi fă ce vrei”, îndemna Sf. Augustin, sugerînd că iubirea ca virtualitate e un ab­solut capabil a deschide actul care e, inevitabil, relativ. Şi totuşi...

*

Libertatea ca o revoltă împotriva opresiunii. Dar şi libertatea ca un mod de-a nu mai percepe opresiunea.

*

„Sînt acuzaţii care echivalează cu un omagiu” (N. Titulescu). În unele perioade is­to­rice asemenea omagii paradoxale prevalează.

*

Între justeţe şi adîncime o prefer pe cea de-a doua, întrucît o depăşeşte pe cea dintîi, fără a o nesocoti.

*

Sincerităţile provoacă sincerităţi. Dar numai la spiritele de bună-credinţă. La celelalte nasc reacţia jocului sadic cu cel presupus mai slab. Căci, în sens comun, asta înseamnă a fi sincer: a fi mai slab.

*

Te „compromiţi” prin slăbiciunile cărora nu le poţi face faţă, care te inundă. Cele pe ca­re le stăpîneşti sînt deseori factori de autoritate.