Nr. 4 (462) Aprilie 2004

3 Poeme

din volumul „Îmi mănânc versurile”

Cei de la marginea societăţii

Nu am muncit niciodată cu mâinile am scris doar ceeea ce aveam

în cap, de multe ori capul îmi cerea să-l zdrobesc de zidul

familiei mele, nu am tras la galere nu am semnat condica nu

am alergat ca nebuna printre scriitorii mai mult sau mai puţin

autentici să le iau interviuri, mă izbesc dimineaţa devreme

de mirosul tânăr al lui Alexandru, îi fac pantofii îi spăl

mâncarea îi îngrop laptele în ceaiul galben ca mierea

nu mă interesează nimic, sînt singură şi absentă

văd mereu la fereastră un gard înalt pînă la cer

pe care stau înşiraţi vrăbioi demenţi, zdrenţuiţi,

cei de la marginea societăţii

în gîtul lor scrisul stă drept

ca un cal ridicat în două picioare

* * *

el era cu adevărat amintirea mea

cea mai cuprinzătoare şi mai indestructibilă

aş putea spune şi cea mai industrială

atît era de nezdruncinat şi de mare

a venit cu o pasiune rece ca gheaţa

şi calculat ca un program introdus cu

multă grijă în calculatorul ce stă la îndemîna

tuturor celor cărora le-a fost întoarsă

încheietura mîinii înspre tehnica lui dumnezeu

ce recunosc că este impecabilă

dar ce folos dacă eu pot

cu gura roşie ca focul să-l ating

pe dumnezeu unde îi place lui cel mai tare

şi asta mi s-a întîmplat tocmai după ce

am zăcut vreo zece ani la pat

ceea ce ar însemna cam 120 de luni

sau vreo 3600 de zile

sau vrei 87.000 de ore

el este o ea de fapt nu-mi dau seama foarte bine

este întuneric ochii mi s-au îngustat

ca şi unui tigru ce stă să sară

la beregata prăzii

şi de fapt ce importanţă mai are

cînd nu mai pot atinge nimic

fără să ia foc şi fără să se transforme

sau fără să prindă gustul unei cărni ambivalente

ce-şi plimbă stridentă rădăcinile duble

pe la nasul creştinilor ce sunt şi ei dubli

* * *

nu pot transfigura decît foarte greu

nu am talent inerţia şi-a făcut cuib

pe creştetul meu ca o barză

nu-mi vin în cap decît cuvintele

ce-mi aparţin şi pentru care am luptat cu o lene imensă

lene de talent lene de carne

lene de sex lene de bine

ploaia cade ca o lespede peste mine

udă poezia şi poezia se umflă ca lemnul

trag prin toate găurile cîte o sfoară rezistentă

mă joc cu sforile

păpuşile leneşe îşi dau cu cotul alături de mine

ling sfoara şi păpuşarul ling lenea şi lumina

păpuşile stau cu limba scoasă şi albă de atâta lins

ies din scenă totuşi disciplinate

nu-şi atrag oprobriul

sunt vesele şi leneşe lenea

se linge pe buze de miere