|
3 Poeme
din
volumul „Îmi mănânc versurile”
Cei de
la marginea societăţii
Nu am muncit
niciodată cu mâinile am scris doar ceeea ce aveam
în cap, de
multe ori capul îmi cerea să-l zdrobesc de zidul
familiei
mele, nu am tras la galere nu am semnat condica nu
am alergat
ca nebuna printre scriitorii mai mult sau mai puţin
autentici să
le iau interviuri, mă izbesc dimineaţa devreme
de mirosul
tânăr al lui Alexandru, îi fac pantofii îi spăl
mâncarea îi
îngrop laptele în ceaiul galben ca mierea
nu mă
interesează nimic, sînt singură şi absentă
văd mereu la
fereastră un gard înalt pînă la cer
pe care stau
înşiraţi vrăbioi demenţi, zdrenţuiţi,
cei de la
marginea societăţii
în gîtul lor
scrisul stă drept
ca un cal
ridicat în două picioare
* * *
el era cu
adevărat amintirea mea
cea mai
cuprinzătoare şi mai indestructibilă
aş putea
spune şi cea mai industrială
atît era de
nezdruncinat şi de mare
a venit cu o
pasiune rece ca gheaţa
şi calculat
ca un program introdus cu
multă grijă
în calculatorul ce stă la îndemîna
tuturor
celor cărora le-a fost întoarsă
încheietura
mîinii înspre tehnica lui dumnezeu
ce recunosc
că este impecabilă
dar ce folos
dacă eu pot
cu gura
roşie ca focul să-l ating
pe dumnezeu
unde îi place lui cel mai tare
şi asta mi
s-a întîmplat tocmai după ce
am zăcut
vreo zece ani la pat
ceea ce ar
însemna cam 120 de luni
sau vreo
3600 de zile
sau vrei
87.000 de ore
el este o ea
de fapt nu-mi dau seama foarte bine
este
întuneric ochii mi s-au îngustat
ca şi unui
tigru ce stă să sară
la beregata
prăzii
şi de fapt
ce importanţă mai are
cînd nu mai
pot atinge nimic
fără să ia
foc şi fără să se transforme
sau fără să
prindă gustul unei cărni ambivalente
ce-şi plimbă
stridentă rădăcinile duble
pe la nasul
creştinilor ce sunt şi ei dubli
* * *
nu pot
transfigura decît foarte greu
nu am talent
inerţia şi-a făcut cuib
pe creştetul
meu ca o barză
nu-mi vin în
cap decît cuvintele
ce-mi
aparţin şi pentru care am luptat cu o lene imensă
lene de
talent lene de carne
lene de sex
lene de bine
ploaia cade
ca o lespede peste mine
udă poezia
şi poezia se umflă ca lemnul
trag prin
toate găurile cîte o sfoară rezistentă
mă joc cu
sforile
păpuşile
leneşe îşi dau cu cotul alături de mine
ling sfoara
şi păpuşarul ling lenea şi lumina
păpuşile
stau cu limba scoasă şi albă de atâta lins
ies din
scenă totuşi disciplinate
nu-şi atrag
oprobriul
sunt vesele
şi leneşe lenea
se linge pe
buze de miere
|
