Nr. 4 (462) Aprilie 2004

Între Nae Ionescu şi Constantin Noica

Deschiderea către istoria filosofiei a lui Mircea Vulcănescu

Valorizarea istorică îmbină obiectivitatea cu su­biec­tivitatea, continuitatea cu discontinuitatea, devenirea cu perenitatea. Totdeauna situăm o personalitate într-o epocă (este „fiu al timpului” său), într-un ansamblu de împrejurări sociale, culturale, ideologice ale epocii şi ale comunităţii dintr-o epocă istorică, o privim, o analizăm şi o valorizăm în relaţie cu predecesorii imediaţi, în­de­osebi cu profesorii, cu mentorii, cu colegii de generaţie şi totodată — cînd perspectiva istorică o permite — dacă a fă­cut „pui”, dacă a lăsat „urmaşi”, în ce măsură înrîureşte sta­rea viitoare a spiritualităţii naţionale.

De-un astfel de gînd mă agăţ şi cu un astfel de gînd mă apropii de deschiderea lui Mircea Vulcănescu înspre, că­tre istoria filosofiei. Şi-l pun în relaţie asertorică, acum, doar cu Nae Ionescu şi cu Constantin Noica. Şi îl pun doar cu ei — unul ca magistru, altul ca prieten într-ale ideilor şi continuator al unui gînd (râs-bu­nător al unui început şi neîmplinit gînd vulcănescian), al unui gănd al clasicei „tinere gene­raţii” interbelice.

În chip paradoxal şi totdată coerent ideatic, Nae Ionescu n-a crezut în istorie în ge­nere, nici în aceea a spiritului — şi a predat, întru o echilibrare spirituală cu sine şi cu obiectul reflecţiei didactice, cursuri de metafizică (sistematică) şi de istorie a metafizicii, cursuri de logică (sistematică) şi de istorie a logicii.

Iar într-o specifică continuitate şi discontinuitate cu Nae Ionescu (profesorul ale că­rui cursuri nu le-a audiat ca student, în vremea studenţiei, „profesorul” al cărui strălucit „elev” este), Constantin Noica a făcut filosofie cu istoria filosofiei — după propria-i mărtu­risire-valorizare — şi a creat un sistem filosofic (fiind singurul creator de sistem filosofic din cadrul şcolii filosofice a lui Nae Ionescu).

Mircea Vulcănescu a „suferit” de enciclopedism, de o bună şi neţărmurită des­chi­dere către cîteva domenii teoretice şi de o profundă adîncire în cîteva problematici pentru un domeniu sau altul. Dacă aducem vorba despre istoria filosofiei şi luminăm acum studii­le, articolele, cronicile ori... proiectele atingătoare de, ba, bine aşezate chiar în acest domeniu cu caracter filosofic, ne stau în faţă, în primul rînd de bănci, amplele studii: Două ti­puri de filosofie medievală, Filosofia morală engleză în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, Max Scholer, Filosofia românească contemporană şi Introducerea (scrisă în co­la­bo­­rare cu Constantin Noica) la Istoria logicii a lui Nae Ionescu.

Din bibliografia vulcănesciană (aşezată într-o carte), se evidenţiază şi articolul În mar­ginea centeneralului lui Taine, textul conferinţei-studiu Ideea de Dumnezeu în fi­lo­so­fia Tomei din Aquino, lecţia Etica lui Kant, cîteva articole despre viziunea filosofică a lui Nae Ionescu, chiar şi Filosofia lui Freud.

Lor li se adaugă cîteva cronici, recenzii la cărţi semnate de Lucian Blaga şi P. P. Negu­lescu ori la o traducere făcută de Valeriu Iordăchescu din Jacques Maritain; încă şi notele po­lemice cu I.Brucăr, privitoare la un comentariu al lui Nae Ionescu în marginea Criticii ra­ţiunii practice a lui Kant.

Totodată, luăm în seamă şi elementele ce ţin de istoria filosofiei din Teoria şi socio­logia vieţii economice sau dezvăluirea unor fundamente speculative aristotelice în siste­mul sociologic al lui Dimitrie Gusti.

Rostul acestor rînduri este de a semnala deschiderea către istoria filosofiei a lui Mir­cea Vulcănescu şi am convingerea că se vor înfăptui, în deceniile ce vin, studii de anali­ză pătrunzătoare şi de valorizare istorico-filosofică. Deocamdată, cu prilejul aniversar al cen­tenarului naşterii, doar evidenţiez deschiderea — sub varii determinări, înrîuriri, con­diţionări, motivaţii — către filosofia universală şi cea românească, din cea universală către un anume moment al evului mediu, către un altul — insuficient cercetat la noi — al fi­lo­so­fiei moderne, un altul situat la confluenţa dintre filosofia modernă şi cea contemporană, mo­ment ilustrat de Max Scheler, şi altul aflat în deschiderea epocii contemporane, cel pe ca­re de a se constitui în anii '20 şi reprezentat de Jacques Maritain.

Dacă pentru cele dintîi momente interesul teoretic şi istoric s-a delimitat, s-a finali­zat şi s-a concretizat în studii tipărite — căci erau fapte de demnitate istorică, aşezate în is­to­ria filosofiei universale —, deschiderea către neotomistul Maritain — pe care l-a cunoscut per­sonal, la ale cărui întruniri de la Meudon din anii '27 şi '28 a participat — a fost, este mai ma­re şi, fiind o viziune în marş filosofic (să ne reamintim că Maritain elaborează şi ti­păreşte marea majoritate a lucrărilor lui după acest moment filosofic...), căutările, cerce­ta­rea, meditarea n-au mers pînă la finalizarea într-un studiu definitivat. Este o manifestare in­suficient cunoscută chiar şi de cei care au văzut şi au adulmecat comoara filosofică din ”cele două lăzi” vulcănesciene. Să sperăm că în curînd vom da de fundul lăzii...

*

Fără a ambiţiona să fie şi un istoric al filosofiei, Mircea Vulcănescu este o bună că­lă­uză-comentatoare şi interpretă către lucrările propriu-zise ale cîtorva importanţi gînditori creatori, pentru o mai adecvată cunoaştere a tomismului şi a augustinismului, a mo­raliştilor englezi moderni, a lui Max Scheler şi a lui Nae Ionescu (deocamdată, pînă cînd o­pe­ra acestuia se va aşeza în Opere...).