bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.

Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 11-12 (469-470) Noiembrie-Decembrie 2004

FILARMONICA

 l Ioan LAZA

Simfonicul orădean,

pe scena Operei din Roma

 

Indiscutabil, momentul de culminație al Concertului extraordinar organizat cu prilejul Zilei Naționale a României, la Teatrul de Operă din Roma, de Ambasada țării noastre în Italia, cu concursul nemijlocit al Ministerului Afacerilor Externe și al Consiliului Județean Bihor, a fost susținut de Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat din Oradea.

Într-un program propus exclusiv de organizatori, simfonicul orădean, sub bagheta lui Romeo Râmbu, avându-l ca solist pe naistul Nicolae Voiculeț, a prezentat Marea Rapsodie Română pentru nai și orchestră, de Gheorghe Zamfir. O lucrare croită pe canavaua binecunoscută a genului, înlănțuind – într-o formă liber㠖 teme și melodii populare de virtuozitate și largă circulație. De la primele acorduri recunoști lesne teme folclorice devenite șlagăr, impuse în conștientul sentimental al spectatorilor (mulți dintre cei prezenți fiind reprezentanți ai diasporei!) și de genericul unei emisiuni de certă audiență, cum este „Tezaurul folcloric”. Acolo vibrează în unicitatea lui taragotul lui Dumitru Fărcaș. Aici, celestul nai.

Evenimentul a întrunit valențele unei duble premiere: orchestra simfonică din Oradea este primul ansamblu de gen din România care a ajuns să concerteze pe scena Operei din Roma, după cum această creație a lui Zamfir a fost căutată pentru prima dată în Italia.

Am avut privilegiul să fiu martor la zămislirea acestui concert de la prima repetiție de descifrare a partiturilor. Întreg efortul de o săptămână țintea o chestiune de delicat echilibru între tot și parte, pentru a conferi lucrării maximum de claritate și cursivitate, viață interioară, respirație. Din capul locului au fost corectate unele stângăcii componistice. Exigența șefului de orchestră se regăsea în plasarea accentelor, în dozarea sonorităților și nuanțelor, ba chiar pe alocuri și a duratelor. Îngrijorarea era evidentă. Esențialul în demersul dirijoral se rezuma la armonizarea între stilul mai puțin organizat, destul de liber, al solistului și rigoarea unei orchestre simfonice, la care factorul improvizator este exclus. Șansa maestrului Romeo Râmbu a fost nu doar stăpânirea științei dirijoratului, ci, deopotrivă, afinitățile și experiențele personale în interpretarea folclorului.

Cizelarea lucrării în toate articulațiile ei și-a găsit măsura în cele din urmă în acuratețea interpretării. Acustica de excepție a sălii de concerte de la Opera din Roma avea să-i dezvăluie dirijorului necesitatea unor retușuri pe care în repetițiile premergătoare de la Oradea și Academia di Romania nu le sesizase. Din nou concentrare maximă pentru șlefuirea acelor detalii și pasaje. Urmărind din sală repetiția finală, directorul artistic Corneliu Cristea a pus fără ezitare diagnosticul: „Sună bine, plin, curat, echilibrat”.

Câteva clipe de răgaz. Totul în forfota redactorilor, cameramanilor și tehnicienilor care preluau în direct acest concert.

În sală, peste o mie de spectatori, în bună parte membri ai corpului diplomatic acreditat în Italia, ai Guvernului, Președinției și Parlamentului țării gazdă, ai unor instituții europene care activează aici. Pe scenă, și-au intrat rând pe rând în rol soprana Alexandra Coman, pianistul de nici 18 ani Emanuel Rimoldi Mărgăritescu, corala „Buna Vestire” a Colegiului „Pio Romeno”, naistul Nicolae Voiculeț și organistul Giovanni de Cecco.

Acordul final a aparținut Orchestrei simfonice din Oradea. După un plan de ansamblu și o trecere en relanti asupra instrumentiștilor, cameramanul de la Telepace, postat în vecinătatea mea, și-a fixat cadrul, preț de câteva secunde, asupra dirijorului. Focalizare sugestivă. Dreapta bătea măsura cu bagheta, implacabilă și obstinată, ca un metronom. Stânga dezmierda invizibile volute, invocând torente sonore, când solemne, când învolburate, când potolite până la șoaptă. Fiecare mișcare, oricât de sobră, sugera o nuanță, o inflexiune. Maestrul Râmbu nu se mulțumea doar să indice o intrare, ci să-i și sublinieze, totodată, expresivitatea. Dirijor, solist și orchestră, fiecare mergând deschis în întâmpinarea celuilalt.

Din acest captivant fluid sonor, memoria reține un rafinat solo de vioară, susținut de concertmaestrul Gavril Ardelean. Tehnică ireproșabilă, sonoritate plină de farmec, o frazare de puternică expresivitate.

În punctările sale, naistul Nicolae Voiculeț, mai inhibat și reținut ca de obicei, trăda stilistic venerația față de idolul și mestrul său, inegalabilul Gheorghe Zamfir.

Orchestra s-a simțit în largul ei, potențând la maximum expresia muzicală. După distilările de laborator de la repetiții, concertul revela „explozia” tensiunii acumulate începând din clipa primei lecturi a textului muzical.

A fost cu adevărat un moment special. Cu doar câțiva ani în urmă, Orchestra simfonică din Oradea îl acompania într-un turneu prin șase țări europene pe Rod Stewart. De astă dată, la Roma, un alt reper care o depărtează întrucâtva de repertoriul pur simfonic: Rapsodia lui Zamfir și naiul lui Voiculeț. Două experiențe care solicită disponibilitatea unui ansamblu simfonic, probându-i maturitatea. Neîndoielnic, profesionalismul este cel care a propulsat simfonicul orădean pe această invidiată scenă muzicală europeană: Opera din Roma. Moment așezat sub semnul triumfului.

Ioan LAZA