Nr. 10 (468) Octombrie 2004

Edward Behr,

O Americă înfricoşătoare,

Editura Humanitas, Bucureşti, 2004

În urmă cu cîţiva ani, Cristian Tudor Popescu publica pe prima pagină a Adevărului un caustic editorial intitulat Americii i s-a urât cu binele în care inventaria efectele nocive ale aşa-numitului political correctness, concept politico-social extrem de uzitat şi agreat de Administraţia Clinton. Îmi amintesc că la scurtă vreme de la apariţia editorialului, m-am întâlnit cu o veche cunoştinţă, pe atunci angajată în Centrala Ministerului de Externe şi care, de puţină vreme, îşi încheiase misiunea în serviciul diplomatic la Washington. Bună cunoscătoare a realităţilor de peste Ocean, cunoştinţa mea nu a negat nici o clipă adevărul celor scrise de gazetarul de la Adevărul, dar mi-a împărtăşit îngrijorarea pe care atât de temătoarele autorităţi române o încercau faţă de pretinsa atitudine antiamericană reflectată din paginile celui mai mare şi influent ziar românesc.

Iată că în vara anului 2004 am citit traducerea românească a cărţii lui Edward Behr o Americă înfricoşătoare (Editura Humanitas, Bucureşti, 2004). Autorul e un ziarist de origine engleză a cărui activitate s-a desfăşurat aproape în întregime în SUA. Între altele, lui Edward Behr i se datorează şi un volum consacrat examinării meandrelor cultului personalităţii lui Ceauşescu, Sărută mâna pe care n-o poţi muşca. Cartea O Americă înfricoşătoare urmăreşte, pe baza unei bogate cazuistici, schimbarea Statelor Unite în urma impactului cu acest political corectness. Odată cu intrarea în scenă a „unui nou maccharthysm de stânga, la fel de insidios, dar mult mai greu de combătut” cum e definit conceptul, SUA oferă imaginea unei societăţi fragmentare, enclavizate, măcinată de ideologia amăgitoare, care sub masca unui egalitarism prost înţeles, facilitează separatismul etnic şi sexual. Adevărata problemă a Statelor Unite e, în opinia lui Edward Behr, „înăuntrul creierului iar nerezolvarea ei poate face din unica superputere a Lumii „o ţară neviabilă” şi „o ţară imprevizibilă”. Mai toate consecinţele pernicioase ale atitudinii politicii corecte identificate de Cristian Tudor Popescu în editorialul ce dădea spaime diplomaţilor români sunt înregistrate şi examinate pe larg, cu lux de amănunte de Edward Behr.

E vorba mai întâi de obsesia mediilor universitare în faţa violului şi a hărţuirii sexuale. Teroare exercitată de ceea ce Behr numeşte „comisari politici” şi care văd peste tot semne ale hărţuirii sexuale e cumplită şi afectează cordialitatea relaţiei profesor-student. Cine citeşte scurtul jurnal canadian al lui Adrian Cioroianu din volumul Focul ascuns în piatră vede că obsesia hărţuirii sexuale marchează şi viaţa universitară din Canada. În Statele Unite însă, conform cazuisticii expuse de Edward Behr, proporţiile acestei obsesii sunt inimaginabile, ating forme maladive. Deteriorarea raporturilor dintre sexe, inventarea unui război între ele, afectează deopotrivă celula familială. Cine cunoaşte literatura americană, în special cea destinată scenei, ştie că soliditatea raporturilor familiale a fost până mai ieri un topos fundamental al acestuia. Astăzi, coeziunea familiei e ameninţată de obsesia violului, a raporturilor nefireşti dintre taţi şi fiice, numărul reclamaţiilor şi proceselor care au ca obiect astfel de infracţiuni fiind în vertiginoasă creştere. Fără a nega fenomenul, Behr demonstrează că adesea, prin jocul unei perfide „memorii recuperate” atari acuzaţii devin simple invenţii.

Se ştie, e o infracţiune să le spui negrilor, negri, trebuie să-i numeşti afro-americani. Deşi ei reprezintă, în pofida schimbărilor legislative ce au condus la instaurarea unei adevărate descriminări pozitive, populaţia în rândul căreia se înregistrează cel mai ridicat grad de infracţionalitate, burghezia de culoare suferă de ceea ce Edward numeşte „demenţa de autovictimizare”, astfel apărând un tot mai pronunţat spirit segregaţionist în sânul şi din partea unei minorităţi evident favorizate prin raportare cu condiţiile create hispanicilor ori asiaticilor.

Lupta împotriva eurocentrismului are, în opinia lui Behr, consecinţe dezastruoase asupra pregătirii universitare a tinerilor ce au optat pentru o profesie umanistă. Treptat au fost excluse din programele şcolare şi universitare mai toate marile nume ale culturii europene, singurii agreaţi fiind Derrida şi Lacan. Sistemul însuşi de învăţământ e subminat de „democratizarea ” lui excesivă. Creşterea semnificativă a numărului de universităţi şi, pe cale de consecinţă, a numărului de studenţi, o politică greşită de recrutare a membrilor corpului profesoral dictată de acelaşi political correctness, a condus la insinuarea unui decalaj de pregătire între elevul şi studentul american mediu şi omologii lor europeni.

În Jean-François Revel (cf. Obsesia antiamericană) SUA şi au găsit apărătorul. În Edward Behr, acuzatorul. Parcurgând cele două cărţi, cititorul român se afla în faţa unor teme de meditaţie centrate asupra întrebării ce trebuie luat şi ce nu din modelul american. E de sperat că vom da dovadă de discernământ şi că vom înţelege că o societate atât de complexă cum e cea americană are nevoie, spre a fi bine percepută, de multiple grile de lectură.

Mircea Morariu