Nr. 10 (468) Octombrie 2004

Junö Farkas – 60

Personalitate proteică, cu largi posibilităţi de manifestare în cele trei culturi, maghiară, română şi franceză, Jenö Farkas (n.17.08.1944, Tg.Mureş) a ştiut să obţină un ce profit intelectual, care să-i dea ascensiunea valorică în cariera profesională, din care au avut de câştigat, în primul rând, culturile care l-au adoptat. Miza pe care a pus-o, cu multă responsabilitate şi onestitatea lucrului temeinic făcut, a constituit-o interferenţele culturale, în cadrul mai larg al multiculturalităţii. Programul său de lucru la acest proiect  transnaţional, am zice european, a demarat cu mult înainte de 1989, când s-a implicat într-o susţinută activitate de promovare a culturii şi literaturii române în spaţiul culturii maghiare şi franceze. Dacă e să amintim partea de substanţială contribuţie la redactarea articolelor de literatură română  din ţară şi diaspora franceză, din cadrul amplului proiect al Lexiconului de literatură universală( Világirodalomi Lexikon),în 19 volume, editat la Academia  Maghiară de Ştiinţe, am contura suportul intelectual al tenacităţii şi energiilor intelectuale ale personalităţii sale.

După studiile universitare, (1968-1974, Facultatea de litere, franceza-română) la Bucureşti), în intervalul 1972-1982 a lucrat ca redactor la revista Tribuna şcolii. Timp de doi ani, în acest interval, predă şi  limba franceză la Liceul „Gh.Lazăr” din Bucureşti. Aceste două momente legat de învăţământ, când exerciţiul pedagogic şi metodic, prin articole şi studii de specialitate publicate aici, ca şi experienţa câtorva ani la catedră, îl marchează pentru vocaţia sa  de dascăl. Din anul 1982 se stabileşte definitiv la Budapesta, unde, după o scurtă perioadă de lucru la Biblioteca Naţională şi ca pedagog la un cămin de studenţi străini din Capitală, intră din 1983 ca profesor la Catedra de română a Universităţii ELTE Budapesta. Are sprijinul prof. Samuel Domokos, care îl recomandă pentru ocuparea postului. Predă aici cursuri de literatură română, folcloristică, metodică şi practică pedagogică, dar şi elemente de traducere între cele două limbi, maghiara şi româna. Cu siguranţă, profesori de azi ai comunităţii păstrează memoria nestinsă a unui dascăl spiritual, care a transformat orele de literatură în adevărate ateliere de dialog şi cercetare. În plus, formaţia lui în spaţiul francez i-a permis să se mişte uşor în literatura comparată. Nu rareori, achiziţiile din zona literaturii maghiare şi române sunt corelate cu scriitori şi opere din literatura franceză. Adăugăm la acestea spontaneitatea intervenţiilor, jocul intelectual al unui dialog de idei, pe claviatura largă a literaturii şi culturii române din ţară şi din diaspora românească franceză  Obţine doctoratul în 1986 cu o teză despre literatura fantastică românească. Din 1989 se angajează la redactarea articolelor de literatură română din cadrul amplului proiect al Enciclopediei de literatură universală, editată  la Budapesta în 19 volume. Din 1996 este director al Editurii Palamart din Budapesta unde publică traduceri din literatura română (Eugen Lovinescu, D. Ţepeneag, Eugen Uricaru, Emil Cioran) din franceză (Alain Vuillemin) şi traduceri din maghiară în franceză (Sütő András, Sándor Weöres).

În calitate de profesor la Catedra de română a Universităţii ELTE din Budapesta, activitatea sa se leagă îndeosebi de pregătirea şi formarea profesorilor români din Ungaria. A făcut-o cu pasiune şi responsabilitate, investind energii, vocaţie şi forţă intelectuală. Mulţi profesori de azi ai comunităţii pot avea mândria, dacă nu onoarea de a şti că formaţia lor universitară a fost protejată de personalitatea acestui dascăl. Implicarea lui în acest domeniu acoperă cel puţin trei etape: activitatea de predare şi formare propriu-zisă, prin susţinerea cursurilor şi seminariilor de literatură română, folclor autohton, metodică şi îndrumare a practicii pedagogice; cea de susţinere a unor conferinţe publice pentru perfecţionarea cadrelor didactice (îndeosebi la Liceul din Giula ori la forurile culturale ale românilor) şi al treilea sector, cel al traducătorului de manuale şi al autorului unor forme noi de reformă a examenului de bacalaureat pentru română. Stau mărturie cărţile de istorie traduse pentru învăţământul gimnazial şi liceal ori lectoratul unor manuale de limbă şi literatură solicitate de Editura Didactică şi Pedagogică din Capitală.

Un sector important al ativităţii sale îl reprezintă activiattea sa în calitate de autor, colaborator al unor importante reviste culturale din România şi Ungaria, traducător de literatură română, maghiară şi franceză, ca director al unei edituri private, Palamart şi colaborarea la editarea titlurilor de literatură română din cadrul enciclopediei Világirodalmi Lexikon. A pubilcat studii şi eseuri despre literatura română, franceză şi maghiară, traduceri, interviuri cu personalităţi literare în  reviste din România (Jurnalul literar, România literară, Luceafărul, Familia, Tribuna, A Hét), din Ungaria (Polisz, Nagyvilág, Magyar Nemzet, Acta Litteraria, Nagyvilág,) ori la cele din străinătate (Dialog-München, Euresis, L’Ara). Este prezent în calitate de profesor invitat la congrese şi conferinţe internaţionale din Europa şi America de Sud. Aceasta şi pentru buna colaborare cu Institutul Francez din Budapesta, la care susţine frecvent conferinţe despre interculturalitate. Este autorul unor importante volume de istorie şi critică literară ori de interviuri cu personalităţi de frunte ale culturii maghiare, române şi franceze. Studiul despre istoria mitului Dracula (1986), 13+1 dialoguri despre relaţiile româno-maghiare (2003), o traducere din Cioran, la care semnează o importantă prefaţă privind receptarea în spaţiul literaturii maghiare (2004). Să adăugăm la acestea iniţiativa Editurii Palamart, pe care o administrează, de a traduce în limba maghiară câteva repere ale literaturii române, şi la care semnează postfeţe ori prefeţe, un act superior şi responsabil de propagare a culturii române în Ungaria: Eugen Lovinescu, Istoria civilizaţiei române moderne, Eugen Uricaru, Aşteptându-i pe barbari, Dumitru Ţepeneag, Hotel Europa.

A avut Jenö Farkas şi o prestaţie bună de colaborator al presei româneşti din Ungaria, în seria Foii noastre şi Noi ori la  revistele de cultură Timpuri şi Convieţuirea din Seghedin. Sunt colaborări de istorie literară şi culturală în tratarea raporturilor maghiaro-române ori în tangenţă cu literatura franceză. De asemenea, la emisiunea Tv Ecranul Nostru din 1989 este prezent într-un dialog filmat la Catedra de română de la ELTE, în compania prof. Samuel Domokos pe subiectul receptării lui Eminescu în literatura maghiară. În acelaşi an al celui de-al doilea Centenar Eminescu, 1989, Jenö Farkas a iniţiat şi o amplă acţiune cu studenţii de la catedră rezervată comemorării a 100 ani de la moartea poetului, fiind prezent şi în numărul pe 1989 al revistei Timpuri cu un articol de sinteză pe acelaşi subiect al receptării. Alte articole publicate în ziarul românesc de la Giula acoperă îndeosebi literatura de disidenţă românească: O revistă a gândirii arestate (1991) Eugen Ionesco într-o viziune nouă (1992, 1994) Ion Negoiţescu (1993).

Atât colaborările la presa românească, cât şi articolele din Enciclopedia maghiară semnate de  el, sunt şi produsul unor întâlniri cu mari personalităţi ale culturii române, cu care Jenö Farkas a întreţinut bune şi constante relaţii de preţuire şi prietenie literară: în 1985 îi întâlneşte pe Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, în ţară are colegi de generaţie şi prieteni pe Mihai Dascălu, Marius Tupan, Cornel Regman, Ştefan Augustin Doinaş, Nicolae Balotă, Mircea Martin, Nicolae Bârna, la Budapesta îi cunoaşte  pe Laurenţiu Ulici, Geo Şerban, Eugen Uricaru, Augustin Buzura, Mircea Dinescu, la Paris pe Dumitru Ţepeneag, Matei Vişniec, Alain Paruit. Traducerile din poeţi contemporani Şt. Aug. Doinaş, Ilie Constantin, Gabriela Melinescu în maghiară ori din maghiară în română (Nagy Gáspár) completează acest tablou al activităţii de traducător. Între preocupările din ultima vreme se află interferenţele dintre cele două avangarde, maghiară şi română, într-o tratare comparată, cu punctele comune şi cele diferite, cu interferenţele de idei, programe şi reviste specifice. Cartea sa de interviuri, apărută anul trecut la Budapesta, este, de departe, o oglindă a relaţiilor maghiaro-române în plan cultural, ideologic şi literar, care oferă cititorului interesat care au fost mecanismele şi formulele care au alimentat apropierile şi distanţările dintre cele două culturi, dar şi aspecte legate de vocaţia istorică la cele două popoare, imaginea pe care şi-o face unul despre celălalt de-a lungul istoriei europene comune. Merită şi se impune ca orice intelectual român din Ungaria să aibă această carte în propria bibliotecă, pentru  condiţia însăşi a identităţii, în raport cu vocaţia europenităţii la cele două popoare, în punctele în care ele se întâlnesc şi pot forma o unitate culturală în Europa de Est.

Avându-l coleg, cu prilejul lectoratului nostru de la ELTE Budapesta, ne-au bucurat şi continuă să ne fascineze  dialogurile pline de conţinut, încărcate de un anume farmec al comunicării deschise, jovialitatea şi umorul care pigmentează benefic întâlnirile, nu în ultimul rând, erudiţia şi mobilitatea spiritului său surprinzător în asocieri şi dezvoltări de idei,  care încheagă faţetele unei personalităţi necomplexate de istorie şi vârstă. În acest moment aniversar, poate, proiectele la care lucrează – şi suntem convinşi că nu conteneşte să ne surprindă –, să fie cheia că omul nu s-a lăsat biruit de vremi, că secretul tinereţii vârstei  stă în curăţenia spiritului şi sufletului. Mulţi ani, cu rodnicie pentru cultura română, distins şi preţuite coleg, Jenö Farkas!